Comandantul NATO în Europa, care a fost însărcinat să prezinte contramăsuri faţă de ameninţările militare ruse la adresa Ucrainei, a declarat miercuri că acestea pot include desfăşurarea de trupe americane în state est-europene membre ale Alianţei care se simt ameninţate.
Potrivit postului american de televiziune ABC News, generalul Philip Breedlove, din cadrul forţelor aeriene americane, a declarat în acest interviu pentru agenţia americană Associated Press (AP) că nu va "exclude implicarea niciunei naţiuni, inclusiv a Statelor Unite".
Miniştrii de Externe din cele 28 de state membre ale NATO i-au dat lui Breedlove termen până marţi să propună "paşi" care să asigure membrii Alianţei Nord-Atlantice aflaţi cel mai aproape de Rusia că celelalte state membre le susţin.
"În esenţă, căutăm un pachet de măsuri terestre, aeriene şi maritime care să consolideze asigurările celor mai estici aliaţi", a declarat generalul pentru AP.
"Sunt însărcinat să prezint măsurile până săptămâna viitoare. Intenţionez să le prezint mai devreme", a adăugat el.
Obiectivele Kremlinului rămân neclare, a declarat comandantul NATO. Forţa ar putea rămâne pe loc doar pentru a intimida Ucraina prin prezenţa ei, ar putea porni spre sud pentru a crea un pod terestru cu Crimeea, ar putea avansa de-a lungul coastei Mării Negre către portul ucrainean Odesa şi enclava separatistă moldoveană Transnistria sau ar putea invada estul Ucrainei, unde etnici ruşi cer unirea cu Rusia, a apreciat generalul.
NATO şi-a consolidat deja misiunile de patrulare în spaţiul aerian al statelor baltice şi efectuează zilnic misiuni de supraveghere AWAC în spaţiul aerian al României şi Poloniei. Breedlove a mai declarat că a primit suficiente angajamente în domeniul maritim din partea statelor membre NATO cât să fie efectuate manevre maritime în forţă până la sfârşitul anului.
Partea oferirii unor asigurări "terestre" este "dificilă", "deoarece aceste măsuri, cele mai costisitoare, dacă nu sunt efectuate corect ar putea să pară provocatoare", a declarat generalul, subliniind că toate operaţiunile aeriene, terestre şi pe mare "pe care încercăm să le efectuăm" sunt de "natură defensivă".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu