Despre pasivitatea autorităţilor noastre Ce spun ofiţerii români sub acoperire despre disputele cu ungurii?

Pentru că rapoartele lor privind situaţia Ţinutului Secuiesc, a iredentismului maghiar şi a imixtiunilor politice ale politicienilor din Ungaria în treburile interne ale României sînt ignorate de autorităţi, ofiţeri sub acoperire îşi publică informaţiile pe publicaţiile online. Într-una din postările pe forumul Wikileaks, un ofiţer dezvăluie faptul că deşi a trimis sute de sesizări şi memorii către autorităţile române cu privire la Ţinutul Secuiesc şi la matrapazlîcurile produse de maghiari şi de liderii UDMR, acestea au fost igonorate cu desăvîrşire.
Disoluţia autorităţii Statului Român (şi probabil a statului în sine) poate fi observată cu certitudine în poziţia oficialităţilor vis-a-vis de problema Ţinutului Secuiesc. Îndrăznesc a o numi problemă, întrucît, chiar de la începutul anilor ’90, SRI şi SIE avertizează constant factorul politic (şi, uneori, organele de urmărire penală competente a aborda problema din punct de vedere juridic) de pericolul reprezentat de iredentismul maghiar şi acţiunile ilegale întreprinse de UDMR, organizaţiile paramilitare maghiare, cetăţenii români de etnie maghiară şi cetăţenii maghiari aflaţi pe teritoriul României. Trebuie să fim conştienţi de resursele financiare, materiale şi umane, relativ consistente, alocate de Serviciile de Informaţii româneşti pentru această chestiune, resurse care provin din buzunarul nostru, al tuturor. Rezultatele muncii ofiţerilor de informaţii în această chestiune sînt considerabile şi deloc de neglijat. Acestea sînt comunicate constant factorilor responsabili şi, mai ales, factorului politic care… tace! Motivele pentru care, din anii ’90, partidele politice au ignorat toate avertizările Serviciilor de Informaţii pe această chestiune, sînt pe cît de clare, pe atît de josnice: păstrarea puterii politice, dată fiind alianţa cu UDMR. Alianţa cu o organizaţie culturală al cărei statut de partid politic este în cel mai bun caz incert. Dacă privim problema din punct de vedere strict legal, UDMR nu este (încă?) un partid politic aşa cum o cer legile româneşti. Şi asta în timp ce altor partide româneşti li se resping cererile de înfiinţare… Oricînd, oricine poate invoca această situaţie în faţa legii. Nu o face nimeni! Există instituţii care chiar au această obligaţie. Aceeaşi indolenţă vinovată! Şantajul politic constant şi scenetele regizate de UDMR (recunosc, cu multă abilitate politică) la adresa tuturor guvernelor la care a fost parte, se pare că sînt destul de eficiente. Politicienii români cedează uşor, pentru a-şi păstra locul la putere. Lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie sprijinită material de Ungaria – susţine chiar vicepreşedintele Parlamentului maghiar. Afirmaţia a fost făcută la o serbare secuiască desfăşurată în judeţul Mureş. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei, Balczo Zoltan, din partea formaţiunii de extremă dreaptă Jobbik, a declarat că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie, nu numai moral, ci şi material. Balczo Zoltan a făcut aceste declaraţii în faţa cîtorva sute de persoane participante la „serbarea secuiască” de la Ghindari, judeţul Mureş. El a subliniat că Guvernul şi Parlamentul Ungariei trebuie convinse să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, arătînd că, apoi, Executivul ţării vecine ar trebui să sprijine acest proiect „nu numai moral, ci şi material”. Ofiţerul recomandă şi măsurile ce trebuie luate de autorităţile statului cu privire la problematica maghiarimii:
1. Reprezentanţii Parchetului ar trebui să se sesizeze din oficiu (au această obligaţie legală, sesizarea din oficiu nefiind o alegere, ci o obligaţie de serviciu!), de săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi legile speciale în vigoare (Codul Penal, partea specială, titlul I – Infracţiuni contra siguranţei statului şi Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României). Competenţa materială şi teritorială o au Parchetele din judeţele în care sînt savîrşite faptele penale amintite mai sus. Nici un procuror din cadrul acestor Parchete nu s-a sesizat niciodată, din oficiu, cu privire la aceste fapte, încălcîndu-şi grav obligaţiile de serviciu. Aceeaşi indolenţă profesională se manifestă şi la nivelul Parchetului General, care nu înţelege a trage la răspundere procurorii care aveau obligaţia legală de a întocmi sesizări, din oficiu, cu privire la faptele penale despre care vorbim. De asemenea, reprezentanţii Parchetului sînt obligaţi a proceda la efectuarea de acte premergătoare sau la începerea urmăririi penale (după caz) în toate cazurile în care SRI a trimis informări cu privire la aceste fapte. Niciodată nu s-a întîmplat acest lucru. De ce?
2. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să îşi exprime poziţia oficială cu privire la acest subiect şi să acţioneze în consecinţă. Inerţia acestui minister este monumentală.
3. Aleşii noştri din Parlamentul European ar trebui să îşi exprime poziţia în legătură cu Ţinutul Secuiesc. Nu o fac, deşi toţi ştiu că au susţinerea colegilor din acest for. Şi nu o fac în virtutea unor înţelegeri politice meschine care vizează… aţi ghicit, menţinerea puterii, machiată ca menţinere a alianţei politice.
Legislaţia română ne oferă suficiente pîrghii pentru demararea tuturor acestor acţiuni, iar ignorarea lor, cu bună ştiinţă, de către organele competente reprezintă infracţiuni cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.