Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

miercuri, 29 ianuarie 2014

Maiorul SRI Sebastian Ghiţă încearcă să îi cumpere, în viu, pe lacheii băsişti Ion Cristoiu şi Robert Turcescu

Patronul RTV, ofiţerul sub acoperire Sebastian Ghiţă, încearcă să recruteze cele mai vocale goarne băsiste pentru a uşura campania prezidenţială a lui Victor Ponta sau a altui candidat al PSD, eventual a directorului SRI, George Cristian Maior. Conform unor surse din Serviciile Secrete, două importante personaje, care, în ultimii ani, s-au dovedit slugi, dizgraţioase, ale lui Traian Băsescu sînt gata să părăsească barca portocalie şi se află în tratative cu patronul RTV, pentru a-i lăuda pe Victor Ponta şi „minunata” sa guvernare. Aceştia sînt fostul membru CC al UTC Ion Cristoiu şi aplaudacul de serviciu Robert Turcescu. Cei doi se află în discuţii avansate cu Sebastian Ghiţă pentru introducerea unei emisiuni săptămînale, realizată de Cristoiu, şi a uneia zilnice, de marţi pînă vineri, ce urmează a fi realizată de Robert Turcescu. Sursele noastre spun că negocierile pleacă pentru Turcescu de la o remuneraţie de 12.000 de euro pe lună, pentru 16 emisiuni (în fiecare lună), şi 8.000 de euro pe lună, pentru 4 emisiuni (de week-end), ce urmează a fi realizate de Ion Cristoiu. În aceiaşi bani, cei doi vor activa şi ca invitaţi permanenţi ai altor emisiuni ale postului. Discuţiile sînt încă la început, dar dacă se vor finaliza, emisiunile celor doi vor fi prinse în schimbarea de grilă de program a RTV, care va avea loc la începutul lunii martie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu