Activitatea guvernului condus de Victor Ponta nu mai este apreciată aşa cum era în lunile trecute, arată un sondaj realizat de CSOP.
Potrivit sondajului, în luna decembrie s-au declarat nesatisfăcuţi de activitatea guvernului 76% dintre respondenţi, în timp ce în luna noiembrie procentul era de 72%, iar în octombrie de 75%.
De asemenea, sondajul CSOP arată că au crescut numărul celor care cred că guvernul va putea să-i ajute pe romani să treacă cu bine criza economică. Astfel, 59% au spus că, probabil, guvernul nu va reuşi să facă acest lucru, în timp ce luna trecută procentul acestora era de 54%, iar în octombrie de 61%.
Şi numărul celor care susţin că Executivul nu şi-a realizat promisiunile a crescut. 55% au spus că promisiunile făcute de guvernul Victor Ponta nu au fost realizate, în timp ce în luna noiembrie acest lucru îl spunea 52% dintre cei chestionaţi. În luna octombrie, procentul celor care nu creadeau că promisiunile guvernului vor fi realizate era de 58%.
Sondajul a fost realizat de CSOP în perioada 13-20 decembrie pe un eşantion de 1.031 de persoane şi are o eroare maxim admisă de 3%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu