10 răspunsuri la întrebări ciudate legate de Univers (I)

Universul este vast şi ciudat, asta ştim cu toţii. Deşi, uneori avem impresia că noi sîntem centrul Universului, în realitate lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Tocmai de aceea, acum este un moment bun în care să ne rezervăm puţin timp în care să ne răspundem la unele dintre cele mai banale sau ciudate întrebări legate de Univers.

1. Cît din Lună putem noi să observăm de pe Pămînt?
Mai mult de jumătate. Luna se roteşte în jurul axei sale într-o perioadă de timp egală cu cea în care orbitează Pămîntul. Însă, mişcarea lunii nu este tocmai regulată. În timp ce orbitează, ea se deplasează înainte şi înapoi, într-o parte şi-n alta, arătîndu-ne mai mult de jumătate din ea. Acest fenomen de uşoară balansare a Lunii faţă de poziţia sa poartă numele de libraţie. Galileo Galilei a fost cel care a descoperit fenomenul în 1637, iar libraţia are trei forme. Libraţia latitudinală este cauzată de faptul că Luna este uşor înclinată pe axa sa. Astfel, dintr-un punct fix de pe Pămînt, Luna pare să se mişte, mai întîi spre noi, pentru ca apoi, pe măsură ce se deplasează, ea să dea impresia că se deplasează în direcţia opusă nouă. În urma acestui proces, noi putem să vedem un pic mai mult din ea, mai întîi din partea de sus şi apoi din cea de jos. Libraţia longitudinală se referă la momentele în care Luna se roteşte în jurul Pămîntului cu viteze un pic inegale. Ea se roteşte întotdeauna cu acelaşi ritm, dar pentru că orbita ei este eliptică, Luna se va deplasa mai repede, atunci cînd va fi mai aproape de noi şi mai încet, cînd se va afla la o distanţă mai mare de Pămînt. Astfel, noi putem să zărim mai mult din unghiul de atac al Lunii atunci cînd ea se se îndepărtează de noi, pentru ca apoi să vedem mai mult din unghiul ei de fugă, atunci cînd satelitul se apropie de Terra. Şi mai este şi libraţia diurnă. Din cauza faptului că Pămîntul se roteşte în jurul axei sale, în momente diferite ale zilei, putem observa Luna din unghiuri diferite. Acest lucru ne permite să vedem un pic mai mult din partea de vest a Lunii, atunci cînd ea răsare, pentru ca apoi să observăm ceva mai mult din partea de est a corpului ceresc, cînd el apune. Ca urmare a libraţiei, de-a lungul unei luni, putem vedea 59% din suprafaţa Lunii.

2. Ce putem auzi în spaţiu?
În spaţiu nu te poate auzi nimeni dacă ţipi, dar nu putem spune că nu există sunete. În spaţiu sînt gaze care le permit undelor sonore să călătorească, însă gazul interstelar este mai puţin dens decît atmosfera Terrei. În timp ce aerul are 30 miliarde de miliarde de atomi pe centimetru cub, spaţiul are mai puţin de doi atomi pe centimetru cub. Astfel, dacă ai sta la marginea unui nor de gaz interstelar şi sunetul ar veni prin el spre tine, timpanul ţi-ar fi atins de un număr prea mic de atomi, motiv pentru care nu au auzi nimic. Mai mult, chiar dacă ai sta lîngă o supernovă care explodează, gazul produs în urma exploziei s-ar extinde atît de rapid, încît densitatea sa ar scădea subit şi tu nu ai auzi decît foarte puţin. Sunetul nu călătoreşte foarte bine nici pe Marte. Atmosfera de pe Marte are o densitate egală cu un procent din densitatea atmosferei noastre. Pe Terra, un strigăt poate să călătorească un kilometru, înainte de a fi absorbit de aer, în schimb, pe Marte, sunetul nu ar ajunge nici măcar la 15 metri depărtare.

3. Cîţi sateliţi naturali are Pămîntul?
Cel puţin 7. Desigur, Luna este singurul corp ceresc care respectă o orbită strictă în jurul Pămîntului. Însă acum există 6 asteroizi apropiaţi de Pămînt care ne urmăresc în jurul Soarelui şi care sînt invizibili ochiului liber. Primul observat, în 2007, a fost Cruithne, un satelit cu un diametru de aproximativ 5 km. De atunci, au mai fost identificaţi încă 5 numiţi 2000 PH5, 2000 WN10, 2002 AA29, 2003 YN107 and 2004 GU9. Dar putem să spunem, cu adevărat, că aceste corpuri chiar sînt sateliţi? Mulţi oameni de ştiinţă ar spune că nu. Pe de altă parte, însă, ei sînt mai mult decît simpli sateliţi. La fel ca şi Pămîntul, şi lor le ia tot un an să orbiteze Soarele, iar, ocazional, se aproprie suficient cît să exercite o influenţă gravitaţională uşoară. Aşa că, indiferent dacă îi numim pseudo-sateliţi, cvasi-sateliţi sau asteroizi care întovărăşesc Pămîntul, ei merită să fie observaţi, mai ales dacă ne gîndim că, într-o bună zi, unul dintre ei s-ar putea să aleagă o orbită mai stabilă.

4. Ce culoare are Universul?
Oficial, Universul este bej. În 2002, după ce au analizat lumina provenită de la 200.000 de galaxii, oamenii de ştiinţă din SUA, de la Universitatea Johns Hopkins au ajuns la concluzia că universul are o nunaţă de verde pal. La cîteva săptămîni după acest anunţ, specialiştii de la American Astronomical Society au admis că au făcut cîteva erori şi că, de fapt, Universul avea mai curînd o nuanţă tristă de bej care bate un pic spre un roz pal. (Va urma)