Yankeilor le este frică de faptul că planurile de colaborare economică româno-chineză vor elimina din afacerile din România corporaţiile americane interesate să investească în domeniul energetic. Conform surselor noastre, Clark l-a avertizat pe Ponta că americanii vor fi foarte supăraţi în momentul în care capitalul chinezesc va căpăta controlul primului obiectiv energetic românesc. Mai mult, Măcelarul din Bosnia l-a sfătuit pe Cimpanzeu să nu întreprindă, practic, nimic în legătură cu această colaborare, pînă la sfîrşitul lunii ianuarie a anului viitor, moment în care va sosi în România un grup de lobby, format din membri ai Congresului SUA şi din reprezentanţii principalelor corporaţii americane, care doresc să vină în vizită oficială şi să negocieze privatizarea unor importante obiective energetice, inclusiv investiţii pe termen lung la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă, mai exact în reactoarele 3 şi 4. Adică acele obiective pe care doresc să le controleze şi chinezii. Am aflat că Victor Ponta i-a confirmat lui Wesley Clark că a priceput mesajul şi că va aştepta delegaţia americană la discuţii, înainte de a lua o decizie în chestiunea contractelor ce urmează a fi semnate cu chinezii.
TRICOLORUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu