Descoperirea penicilinei, unul dintre primele antibiotice folosite de către medici vreodată, marchează un punct de cotitură în istoria umanității. Odată cu penicilina, doctorii aveau o armă cu ajutorul căreia puteau să-și vindece pacienții de boli infecțioase care le puteau fi letale.
Cum a fost descoperit antibioticul minune
În septembrie 1928, Alexander Fleming s-a întors la treabă în laboratorul său, după ce petrecuse luna august în concediu cu familia. Atunci a găsit, într-una dintre cutiile ce conțineau culturi de stafilococi , care reprezentau obiectul studiului său la acel moment, ceva neobișnuit: pe suprafața mediului de cultură, printre coloniile de stafilococi, crescuse o ciudată colonie de microorganisme de culoare albăstrie, iar în jurul ei, pe o rază de câțiva milimetri nu se putea observa nici o urmă de stafilococ.
Datorită faptului că Fleming era un bacteriolog cu multă experiență și o minte ascuțită, acesta și-a dat seama imediat că fenomenul reprezintă ceva important. Era clar că acel mucegai albăstrui conținea ceva special care era capabil să distrugă stafilococii, adică bacteriile patogene care pot produce infecții destul de grave, care pot fi letale.
Acest mucegai, pe numele lui științific – penicillinium notatum – se dovedea un produs cu care se putea lupta împotriva infecțiilor. Dar observațiile geniale ale lui Fleming nu se transformară imediat în produsul medicamentos. Au trebuit să treacă mai bine de 12 ani pentru ca descoperirea lui Fleming să devină penicilina pe care o cunoaștem astăzi.
Drumul anevoios spre schimbarea medicinei
Fleming nu avea nici resursele necesare în laboratorul său din St. Mary și nici nu era specializat în chimie, așadar nu era capabil să facă singur următorul pas spre a descoperi cum poate fi folosită penicilina. Astfel, Fleming a apelat Dr. Howard Florey, un expert de la Universitatea Oxford. Acesta avea relații înalte printre birocrații vremii și putea obține finanțări importante pentru a-și putea duce studiul la bun sfârșit. În plus, doctorul era maestru în administrarea laboratoarelor gigantice, și a oamenilor de știință ce lucrau în acestea.
Unul dintre cei mai buni angajați ai lui Florey a fost Dr. Ernst Chain, care s-a luptat constant pentru atribuirea meritului dezvoltării penicilinei. În ciuda ciondănelilor, cei doi au produs o serie de culturi de mucegai din care au extras antibioticul minune.
În vara anului 1940, studiul acestora s-a concentrat pe 50 de șoareci care au fost infectați cu streptococi mortali. Jumătate dintre aceștia au murit de septicemie, în timp ce restul, care au fost injectați cu penicilină, au supraviețuit.
Doctorii au ajuns la concluzia că au acumulat toate informațiile necesare pentru a putea începe să testeze antibioticul pe oameni. Totuși, aceștia întâmpinau o problemă: cum să producă suficientă penicilină pură pentru a trata oamenii? Pentru a obține cantitatea necesară care să poată trata un singur om, aceștia ar fi trebuit să cultive 2.000 de litri de cultură lichidă de mucegai.
Cum a ajuns penicilina să fie produsă în masă
O altă figură importantă din laboratorul lui Fleming a fost Dr. Normal Heatley, care lucra la un mod prin care penicilina să poată fi produsă în masă. Acesta folosea orice container posibil pentru a crește culturi lichide de mucegai din care să extragă substranța magică. Astfel, acesta a creat un fel de fabrică de mucegai, care a condus către producția de antibiotice moderne de astăzi.
În vara anului 1941, Florey și Heatley au părăsit Marea Britanie și au traversat Atlanticul pentru a lucra cu oamenii de știință din Statele Unite pentru a dezvolta un mod prin care medicamentul minune să fie produs în masă.
Fiind conștienți că soiul de mucegai Penicillium notatum nu ar putea produce suficientă substanță curativă, aceștia au început să caute o specie de mucegai mai productivă. Astfel, într-o zi, o asistentă din laborator a venit cu un pepene galben care era acoperit cu un soi de mucegai galben. Surpinzător, acesta s-a dovedit a fi Penicillium chrysogeum și putea produce de 200 de ori mai multă penicilină. Așadar, specia a suferit mutații cu raze X și a ajuns să producă de o mie de ori mai multă penicilină decât prima specie de mucegai descoperită de Fleming.
Descoperirea a venit la fix, având în vedere că în Statele Unite se desfășura Al Doilea Război Mondial, iar principalul factor de deces era constituit din răni infectate. Astfel, din ianuarie până în mai 1942 au fost produse 400 de milioane de flacoane cu penicilină pură, iar până la finalul războiului, companiile farmaceutice din State produceau 650 de miliarde de unități pe lună.
Antibioticul minune nu a adus numai fericire
În mod ironic, Flaming, cel care a descoperit inițial penicilina, a făcut destul de puține pentru dezvoltarea acesteia. Cu toate astea, în 1941, când vestea penicilinei a început să se răspândească și primele pagini ale publicațiilor conțineau anunțau descoperirea antibioticului minune, Fleming a fost ridicat în slăvi pentru descoperirea sa, în timp ce Florey și echipa lui de la Oxford au fost marginalizați.
Problema a fost parțial remediată în 1945, când Fleming, Florey și Chain, dar nu și Heatley, au fost răsplătiți cu premiul Nobel pentru Medicină. În discursul său de acceptare, Fleming a avertizat că supradoza de penicilină poate face ca antibioticul să nu mai aibă efect.
În 1990, Heatley a fost răsplătit de Oxford, care a dorit să spele păcatele celor de la Nobel și i-a oferit savantului un doctorat onorific în medicină, primul din istoria de 800 de ani a Universității.
Așadar, pe 28 septembrie, când sărbătorim descoperirea penicilinei, antibioticul care ne-a schimbat viețile, ar trebui să fim recunoscători întregii echipe de specialiști care au făcut posibilă minunea.
Stefan Neculai
www.playtech.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu