La începutul anilor 1900, au fost recuperate şi disecate cel puţin 6.000 de mumii, în timpul lucrărilor de la Barajul Aswan din Egipt. O datare destul de precisă a mumiilor se poate obţine prin metoda carbonului radioactiv, folosindu-se carbon obţinut din colagenul din piele sau din oase. O mică parte a carbonului conţinut de orice ţesut există sub forma izotopului de carbon-14. După moarte, acest izotop se pierde progresiv din ţesuturi, iar prin măsurarea cantităţii rămase se poate estima cît timp a trecut de la survenirea morţii. Radiografierea mumiilor furnizează informaţii cu privire la vîrstă, număr de naşteri, starea sănătăţii şi prezenţa a diferite afecţiuni. Această analiză a fost făcută prima dată în 1896, însă studii mai sistematice s-au întreprins începînd cu anii 1960-1970, cîteva mumii fiind examinate chiar prin tomografie computerizată. Mumiile sînt adesea conservate suficient de bine pentru o examinare histológica a probelor de ţesut din organe. Muzeul Universităţii Manchester din Anglia a desfăşurat, începînd cu anul 1973, un Proiect de Cercetare a Mumiilor Egiptene şi a înfiinţat o Bancă de ţesuturi ale mumiilor şi o Bază internaţională de date a mumiilor. Vasele sanguine ale mumiilor prezintă adesea arterioscleroză şi ateromatoză (pereţi arteriali îngroşaţi şi/sau degeneraţi). Studierea oaselor arată că o mare parte a populaţiei suferea de osteoartrită, tuberculoză a coloanei vertebrale, infecţii ale urechii medii sau osteoporoză. Tuberculoza provenea probabil de la vaci, deoarece s-a manifestat la oameni abia după domesticirea acestor animale, răspîndindu-se apoi la populaţiile urbane aflate într-un proces de expansiune. (Va urma)
CEDRIC MIMS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu