RĂZBOIUL ATOMIC ÎN LUMEA ANTICĂ (IV)

S-a speculat că bătăliile îngrozitoare din povestea Atlantidei s-au desfăşurat în Ţara Galilor, Scoţia, Irlanda şi Anglia – cu toate acestea, în cazul forturilor vitrificate din Scoţia se pare că locuitorii de aici au fost învinşii, nu învingătorii. Iar înfrîngerea poate fi constatată peste tot pe teritoriul ţării: digurile de apărare din Sussex, forturile vitrificate din Scoţia, prăbuşirea şi dispariţia civilizaţiei care a construit aceste lucruri. Oare ce apocalipsă din vremuri străvechi a distrus Scoţia antică? În lumea antică exista o substanţă pe care scrierile o numesc „foc grecesc”. Acesta era un fel de bombă cu napalm care era azvîrlită cu catapulta şi nu putea fi stinsă. Se spune că unele forme de foc grecesc ardeau chiar şi sub apă, motiv pentru care erau folosite în bătăliile navale. (Nu se cunoaşte compoziţia exactă a focului grecesc, dar probabil conţinea fosfor, gudron, sulf sau alte substanţe chimice inflamabile.) E posibil ca vitrificarea să fi fost produsă de o formă de foc grecesc? Dacă teoreticienii astronauţilor antici cred că extratereştrii cu armele lor atomice au vitrificat aceste ziduri, pare mult mai probabil ca aceste vitrificări să fie rezultatul unei apocalipse de natură chimică create de om. E posibil ca, folosind maşinării de asediu, nave de luptă şi focul grecesc, o flotă enormă să se fi dezlănţuit asupra forturilor uriaşe şi, în cele din urmă, să le fi ars pînă în temelii într-o vîlvătaie infernală. Forturile vitrificate dovedesc, în mod cert, că o civilizaţie avansată şi cu o organizare extrem de bine pusă la punct trăia în Scoţia, Anglia şi Ţara Galilor în vremuri preistorice, în jurul anului 1000 î.Chr., sau chiar mai devreme, un popor care construia structuri gigantice, inclusiv forturi. Pare să fie vorba de o civilizaţie maritimă care se pregătea pentru războaie navale şi pentru alte forme de atac.

Alte ruine vitrificate

Alte ruine vitrificate se găsesc în Franţa, Turcia şi în alte zone din Orientul Mijlociu. Forturile vitrificate din Franţa sînt puse în discuţie în American Journal of Science (volumul 3, numărul 22, paginile 150 şi 151, 1881), care include un articol intitulat „Despre substanţele obţinute din cîteva «Forts Vitrifies» din Franţa”, semnat de M. Daubree. Autorul menţionează mai multe forturi din Bretania şi nordul Franţei, unde blocurile din granit au fost vitrificate. El citează „rocile granitice, parţial topite, din forturile de la Chateau-vieux şi Puy de Gaudy (Creuse), dar şi din apropiere de Saint Brieuc (Cotes-du-Nord)”. După cum era de aşteptat, Daubree nu a reuşit să găsească o explicaţie pentru această vitrificare. Ruinele de la Hattusas, în Turcia Centrală, un oraş antic al hitiţilor, sînt, şi ele, parţial vitrificate. Se spune că hitiţii ar fi inventat carele de luptă, prin urmare caii aveau o mare importanţă pentru ei. Primul car de luptă apare pe o stelă hitită. Cu toate acestea, e puţin probabil ca hitiţii să fi inventat călăria şi carele pe roţi. De exemplu, e cît se poate de sigur că, la vremea respectivă, astfel de care erau folosite şi în China antică.
Hitiţii foloseau un motiv neobişnuit, un vultur cu două capete, simbol pe care Germania îl foloseşte şi astăzi. În plus, hitiţii se află în strînsă legătură cu uimitoarea lume a Indiei antice. La Hattusas există inscripţii protoindiene, iar savanţii admit acum că civilizaţia Indiei, aşa cum se spune în textele antice indiene, de exemplu în „Ramayana”, are o vechime multimilenară.
În cartea „The Bible as History”, publicată în 1965, istoricul german Werner Keller citează cîteva dintre enigmele legate de hitiţi. Potrivit lui Keller, hitiţii sînt menţionaţi pentru prima dată în Biblie în legătură cu patriarhul biblic Avraam, care (în Geneza 23) obţine de la hitiţi un loc de înmormîntare pentru soţia lui, Sara. Keller, un savant clasic şi conservator, este derutat de această informaţie, întrucît ştim că Avraam a trăit prin anii 2000 – 1800 î.Chr., iar hitiţii, potrivit tradiţiei, au apărut în Secolul al XVI-lea î. Chr. (Va urma)

DAVID HATCHER CHILDRESS