Traficul de droguri alimentează Mafia politică şi militară (5)

F.M.I. a organizat la Hong Kong, în urmă cu cîţiva ani, o întrunire la care a participat şi un coleg de-al meu, care mi-a spus că seminarul s-a ocupat tocmai de această chestiune. De la el am aflat că agenţii F.M.I. declaraseră, la acea întrunire, că puteau, literalmente, să provoace prăbuşirea oricărei monede naţionale, folosind narcodolari, care ar fi precipitat o scurgere de capital. Rainer-Gut, delegat al Crédit Suisse şi membru al Comitetului celor 300, a spus că prevedea apariţia situaţiei în care creditul naţional şi finanţarea naţională să ajungă sub tutela unei singure organizaţii, pînă la sfîrşitul secolului. Chiar dacă Rainer-Gut nu s-a exprimat mai concret, toţi cei prezenţi la seminar au înţeles la ce anume se referea acesta.

Din Columbia pînă la Miami, din Triunghiul de Aur pînă la Golden Gate, din Hong Kong pînă la New York, de la Bogota pînă la Frankfurt, traficul de droguri şi, mai ales, contrabanda cu heroină, constituie MARELE TUN, care se desfăşoară de sus în jos, cu participarea cîtorva dintre cele mai „intangibile“ familii ale lumi, care au, fiecare, cel puţin cîte un reprezentant în Comitetul celor 300. Nu e o bişniţă la colţ de stradă, fiind nevoie de mulţi bani, de influenţă şi de pricepere pentru a menţine în funcţiune o asemenea afacere, în condiţii normale. Mecanismele aflate sub controlul Comitetului celor 300 garantează acest lucru. Asemenea ,,talente“, care să întrunească toate aceste elemente, nu se găsesc în mahalalele şi metrourile din New York. Desigur, dealerii şi traficanţii mărunţi fac parte integrantă din sistem, dar numai la nivelul cel mai de jos, ca plasatori cu jumătate de normă. Spun „cu jumătate de normă“, fiindcă, uneori, sînt prinşi şi arestaţi, sau împuşcaţi, ca urmare a rivalităţilor dintre bande. Numai că acest lucru nu contează. Se găsesc, pe lumea asta, destui înlocuitori.

Nu, nu e o afacere de care să se intereseze Administraţia Firmelor Mici şi Mijlocii. Contrabanda cu droguri este O AFACERE ÎN STIL MARE, un imperiu vast. Din necesitate, este acţionată de sus în jos, în toate ţările lumii. Practic, este cea mai mare întreprindere economică din lumea zilelor noastre, care le transcende pe toate celelalte. Faptul că e protejată de la vîrf se datorează imposibilităţii de a o eradica, asemenea terorismului internaţional, ceea ce ar trebui să dea de înţeles oricărui om zdravăn la cap că o asemenea afacere este condusă de unele dintre cele mai prestigioase nume din cercurile regale, din mediile oligarhiei şi plutocraţiei, chiar dacă o fac prin interpuşi.

Principalele ţări implicate în cultura macilor şi a arbuştilor de coca sînt Birmania (Uniunea Myanmar), China (partea de nord), Afganistanul, Iranul, Pakistanul, Thailanda, Libanul, Turcia, Peru, Ecuador, Bolivia. Aşa după cum se ştie, Columbia nu cultivă coca, dar, fiind situată lîngă Bolivia, e principala rafinatoare de cocaină şi cel mai important centru financiar al traficului cu acest tip de drog. După ce generalul Noriega a fost răpit şi închis de preşedintele Bush, statul Panama a devenit principalul concurent al Boliviei, deţinătoarea supremaţiei în materie de spălare a banilor şi finanţarea cu capital a traficului de cocaină.

Traficul de heroină este finanţat de băncile din Hong Kong şi de cele din Londra, precum şi de unele bănci din Orientul Mijlociu, cum ar fi Banca Britanică pentru Orientul Mijlociu. Libanul avea să devină, cu repeziciune, „Elveţia Orientului Mijlociu“. În distribuţia şi tranzitul heroinei sînt implicate Hong Kong-ul, Turcia, Italia, Monaco, Franţa (prin Corsica şi Marsilia), Libanul şi Pakistanul. În ceea ce priveşte consumul de narcotice, SUA ocupă locul I în lume, cea mai căutată fiind cocaina, urmată de heroină. Europa de Vest şi ţările din Asia de Sud-Vest sînt cele mai mari consumatoare de heroină. În Iran, populaţia este dependentă, într-o proporţie uriaşă, de heroină (în 1991, existau peste 2 milioane de narcomani).

Nu este guvern, în lume, care să nu ştie cu precizie ce se întîmplă, cu adevărat, în privinţa traficului de droguri, dar mulţi dintre cei care deţin funcţii importante în stat sînt manipulaţi de Comitetul celor 300, prin reţeaua de subsidiari pe care acesta o deţine la nivel mondial. Dacă un membru al vreunui guvern se dovedeşte a fi „dificil“, acesta va fi, mai curînd sau mai tîrziu, înlăturat, aşa cum s-a întîmplat, în Pakistan, cu Zulfikar Ali Bhutto, şi, în Italia, cu Aldo Moro. Nimeni nu e ferit de acest atotputernic Comitet, deşi Malayezia a reuşit să-i ţină piept, cu succes, pînă acum. Malayezia are cele mai stricte legi antidrog din lume: posesia chiar şi a unor mici cantităţi de stupefiante se pedepseşte cu moartea.

Majoritatea ţărilor mici participă direct la aceste activităţi criminale. Camioanele Companiei ,,Kintex“, din Bulgaria, spre exemplu, au transportat cu regularitate heroină prin Europa de Vest, sub emblema E.E.C. Triangle Internationale Routier (T.I.R.), aplicată pe întregul parc auto deţinut de firma bulgară. Autovehiculele care afişau această emblemă şi numărul de recunoaştere al E.E.C. nu erau oprite la posturile vamale de frontieră. T.I.R.-urile pot transporta numai produse perisabile. Ele ar trebui să fie inspectate în ţara de origine, iar şoferul fiecărui camion trebuie să poarte asupra lui documentaţia în acest sens. Astfel se desfăşoară lucrurile, conform obligaţiilor impuse prin tratatele internaţionale, iar camioanele ,,Kintex“ îşi puteau încărca stocurile de heroină, prezentînd documente care certificau că transportă „legume şi fructe proaspete“, după care străbăteau Europa de Vest, intrînd chiar şi în bazele de strictă securitate ale NATO, din nordul Italiei. În acest mod, Bulgaria a devenit, la un moment dat, una dintre principalele ţări de tranzit ale heroinei.

(va urma)

JOHN COLEMAN