Rupee, un căţel maidanez, a devenit primul patruped care a escaladat cel mai înalt munte din lume, Everest. Cîinele a fost salvat de o femeie dintr-o mahala din India. Noua stăpînă, pasionată de drumeţii, l-a luat cu ea pe Everest. Şi au ajuns împreună pînă la o altitudine de 5.200 m, fără să întîmpine vreo problemă. Chiar dacă nu a ajuns chiar pînă în vîrf, stăpîna spune că e foarte mîndră de Rupee. Anul acesta au fost mai multe întîmplări în care cîinii au demonstrat cu adevărat că sînt cei mai buni prieteni ai oamenilor. Iată cîteva poveşti ale unor căţei care au impresionat prin curajul şi devotamentul lor:
8 iunie. Un cîine a salvat viaţa unui nou-născut în Thailanda. L-a găsit lîngă un tomberon de gunoi, într-o pungă de plastic. Cîinele a luat punga de plastic în dinţi şi a dus-o acasă, la stăpînii lui. Bebeluşul, o fetiţă, a fost dus imediat la spital şi a scăpat cu viaţă. Autorităţile i-au pus o zgardă nouă din piele cîinelui, iar stăpînii au primit echivalentul a 300 de dolari.
14 iunie. Un cîine labrador, antrenat pentru a ajuta persoanele cu deficienţe de vedere, şi-a salvat stăpînul şi un dresor de la moarte. În timpul unei plimbări prin oraşul San Rafael din California, o şoferiţă a pierdut controlul volanului şi s-a îndreptat fix spre zona în care erau cei doi şi labradorul. Cîinele, botezat O’Neil, a simţit imediat pericolul, a început să latre spre cei doi şi i-a forţat să fugă din faţa maşinii.
17 august. Psycho, o corcitură de pudel cu Chihuahua, s-a războit cu un şarpe cu clopoţei care se pregătea să atace o fetiţă. Întîmplarea a avut loc în Texas. Din păcate, în urma acestui atac, Psycho a rămas fără un ochi.
30 august. Un cîine a ajutat la salvarea unui cal care căzuse într-un canal, într-o localitate din Timişoara. Potrivit stăpînului, cîinele ar fi lătrat minute în şir lîngă canal, pentru a atrage atenţia. După aproximativ două ore de muncă, echipa de salvatori a reuşit să scoată calul din canal.
23 septembrie. Jet, un labrador negru, a devenit erou în oraşul Leigh din Marea Britanie. Stăpîna, pe care o ajută să se orienteze, este o persoană cu probleme de vedere. În timpul unui plimbări cu bebeluşul ei, femeia a scăpat căruciorul de sub control. Pentru că a văzut că se apropie o maşină, Jet a intervenit imediat, a împins căruciorul şi a evitat accidentul.
5 noiembrie. Un ciobanesc german care a fost scos la plimbare de stăpînul său a salvat viaţa unui bebeluş abia născut, care fusese abandonat într-un parc din oraşul Birmingham, Marea Britanie. Cîinele a descoperit bebeluşul într-o geantă, în tufişuri. Din fericire, copilul trăieşte şi e în afara oricărui pericol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu