Pandemismul cu chip capitalistoid cioplit infector! Motto: Ajutați această lume capitalist de croită să se dărâme...frumos!

”Secolul XXI să deschidă zorile Mileniului III care va să fie anticapitalist de creștin / religios (spiritual), sau nu va mai fi trăit!”. 

Dacă nici tehnologia cu ideologia de „accelerare acum” nu ne va vindeca de mult prea învechita orânduire expirat de clădită pe instinctul primar al tâlhăririi primitive, dar elitizat, chipurile, până la a se dezvălui (iată, din nou!) în toată rudimentaritatea animalică a dedicării unei tragi-comice înavuțiri comorbide, atunci va trebui să se redefinească esența armăturii de principiu și de îmblânzire a capitalului mânat spre rangul său de instituție modernă a Patriei: indiferent la ce nivel de extindere s-ar deda el să se manifeste, de la antreprenoriatul național al celor 2 saci de cartofi cu adaos de să nu se vadă cât de umil se recunoaște pe piața democratică - până la grupul cohortic al multinaționalelor astfel înhăitate pe piața de monopol, capitalul se cuvine să fie strunit cu nobilul căpăstru al înhămării sub egida Umanității. Prefigurat în grămezi de apropriere magnetic de coruptă a banilor, capitalului nu-i place deloc să i se amintească adevărul că are, în primul rând, o naționalitate / cetățenie, că rațiunea atribuției lui derivă din libera inițiativă de a întări statul și a-l echilibra pe arterele sale socio-economice, creând locuri de de muncă și zone de activitate prin care să asaneze palierele inter-umane ale conviețuirii, manifestându-și viabilitate de a contribui la dezvoltarea națiunii și reprezentându-se ca un conglomerat cetățenesc exploziv prin asemenea concentrare de eforturi și deziderate țintine spre suplinirea flancurilor unde instituțiile n-au nervul ideilor novatoare...

                  Devenind un fel de Cetățean care benefiază, iată, de toate acele eforturi menite dezvoltării naționale, dar și față de care Statul arde de nerăbdare să-și plătească anumitele impozite sau taxe de recunoaștere a utilității în domeniile pe care nu le poate acoperi uneori și tot pe atât de bine. Tot așa precum și importarea / exportarea capitalului trebuie să se alinieze asortării cu normele contractual – instituite între statalitățile cu interese – părți, menirea și rolul său la decolmatarea relațiilor de apropiere între popoare și state, la o respectabilă pacificare a globalizării în esențele trăirii. Mai simplu de atât nu se poate sau nu știu eu, altfel o dăm, de-a pururi, în monstruozitatea tâlhăririlor și în descalificarea completă a capitalului derbedeu de ferecat în conturi dedicate risipirii în lux elitist și destrăbălări injectate cu durere, lacrimi și sânge prelevate și pompate din marile țarcuri de tolerare a existenței celor prea mulți și umili! De aceea nu putem uita cum tot izbucnește un flagel de perversitate existențială și care tot urlă că ”nu suntem, cu toții, egali!”.

De parcă nu tocmai noi, cestălalți, suntem cei care le-au spus-o dintotdeauna, că – da, așa și este! Deși, în mod natural, cred că rămânem egali în principiul necesității de a ne hrăni trupul biologic – pentru a ființa, inegalitățile derivând, benefic, din trebuințe disparate de hrănirea trupului configurat într-o cultivare a spiritualității. Dar de ce urlă exact acei corifei pe care încă nu i-a întrebat nimeni, de-a valma, cum se face că, în afara atâtor personalități sau anonimi care ne-au trecut secolele și cărora Omenirea le datorează atât de mult, veninoșii contemporaneității își hrănesc și îndestulează spiritualitatea depozitată și doar repezindu-se la devalizarea bugetelor publice, să-i jecmănească pe cei îndesați într-o tot mai amplificată bază nedreptățită a piramidei sociale. Să răspundă de ce finețurile trăirii lor spirituale se manifestă numai într-o grotescă acumulare de averi materiale (câte 6 rânduri de case împalatinate, conturi de urgisire înconjurătoare, fudulire în chefuri etc.), să zbiere ei și despre felul în care spirit s-ar poate vreodată numi duhoarea aia emanată de sub felinarele roșii ale decrepitudinii transfrontalier de asexuate și paradoxal de „per(ver)suasive”! Dacă nu i-am ști, chiar i-am invita să nu fim egali, dacă așa li se crede eul abscons. Dar ni s-a demonstrat cum se asociază de canceros moleculele astea ale răului și cum infestează el păturile freatice ale atmosferei oricărui viitor. În vreme ce tocmai cei de o egalitate superioară pot lăsa un nume de rezonanță tehnico-științifică, literar-artistică, civico-politică, salutar-empatică...Ne-a dezbinat elitismul fripturiștilor transnaționali, spiritualitatea lor rămâne să fie doar ura pe care s-au prostituat s-o utilizeze dezintegrator. În rest – nimic! A, pe nenea capitalismul ăla de scop tenebros de dominator îl propovăduiți, maimuțăristic, tot pentru a vă asigura trebuințe spirituale. n`așa (nu contează cărăbănirea simbriilor și strălucirea lor însângerată, fără număr să fie!). 

Concluzionând: niște egoiști (nici măcar elitiști) dezumanizați, istericalele lor cavernoase au tot destabilizat echilibrul demnității interioare a tinereții atâtor generații, de-a rândul, tineri ale căror aspirații de azi rezistă (!?!) încă să rămână la a deveni și ei cineva în viața lor, pentru asta având, ce-i drept, nevoie (oh, spirit necapitalizat!) să li se asigure utilajele scumpite într-o concordie cu patria lor și care să se îngrijească de tot acest carusel cultural – tehnologic peste care tinerețea să poată căpăta aripile zborului consecvent către ce va să însemne încă de mâine, făurindu-se ca generații în stoluri de viață temerar de la modă cu o Lume împodobită cu globulețele lor de suflet cuprins în forma imaterială a iubirii dansate, e-hei!  Îi așteptăm pe toți cei care se poartă cu o inimă la locul ei dedicat învestirii cu atribuția salutarei înnobilări civice a capitalului. De treizeci de ani de trădare, România suferă în tăcere! ”Prea multe măști, prea puține chipuri!”.