Nu ştiu cum se întîmplă, dar, periodic, la conducerea României apar lideri care fac ceea ce consideră că trebuie să facă ei cu soarta ţării, fără a consulta populaţia, fără a organiza referendumuri, fără a se întreba măcar ce urmări vor avea faptele sau orientările lor. Şi, ca lucrurile să fie clare, îşi trag pe ochi o pereche de ochelari de cal, îşi astupă urechile, pun comutatorul pe nesimţire şi aruncă ţara în prăpastie, în timp ce ei privesc din seifurile băncilor împrăştiate prin paradisuri fiscale cum dispare o naţiune. Cu asta ne-am procopsit şi asta a fost strategia clasei politice, a şefilor de Stat şi de guverne în ultimii 25 de ani, a parlamentarilor, şefilor de partide, care au schimbat şi format alianţe în care singurul scop era ciolanul, nu Interesul Naţional. Numai aşa au putut să apară alianţe contra naturii, de stînga-dreapta, numai aşa cel mai naţionalist partid din România (UDMR) a fost în permanenţă la Putere, cu o pauză de doar cîteva luni, numai aşa iredentismul a atins cote neatinse nici pe vremea horthyştilor, numai aşa pămînturile transilvane au ajuns să fie „redate” ilegal urmaşilor grofilor, cei care le luaseră trăgînd români pe roată. Numai aşa, un partid liberal şi-a negat propria doctrină şi denumire, ieşind din rîndul partidelor liberale europene pentru a bate palma de dragul sprijinului electoral cu partide „populare” cu care nu avea nici o tangenţă.
Binefaceri euro-atlantice
Toate astea s-au întîmplat şi se întîmplă sub numele democraţiei, fluturînd steagul aderării la marea civilizaţie Euro-Atlantică, civilizaţie care, de fapt, reprezintă dorinţa cîtorva naţiuni şi cercuri financiare şi politice de a conduce şi subjuga economiile altor ţări, de a le folosi materiile prime, de a le şterge identitatea cultural istorică, de a le anihila puterea de ripostă şi chiar dorinţa de a mai reacţiona cumva la ceea ce li se întîmplă. Asta s-a întîmplat cu România în ultimii 25 de ani, asta se va întîmpla cu Ucraina, pentru că există forţe, interese care doresc să stăpînească şi ceea ce nimeni nu a putut stăpîni pînă acum. România a ales acum 25 de ani, dar nu întîmplător, ci printr-o lovitură de stat impusă, organizată, sprijinită, finanţată şi dirijată de afară, la fel ca şi cea din Ucraina, unde S.U.A. au cheltuit deja 5 miliarde de dolari, calea europeană, aderarea la N.A.T.O., sperînd că va primi numai lapte şi miere, că va prospera, că se va privatiza, îmbogăţi, şi va avea o viaţă cum vedeau românii în filmele americane. Mulţi nu ştiau că filmele americane erau, şi ele, tot o formă a propagandei de care se săturaseră. Singurele filme care reprezentau America aşa cum era ea, erau cele în care albii exterminau pieile roşii şi văcarii se întreceau care scoate pistolul mai repede. Apoi au apărut filmele în care americanii împuşcau vietnamezi, apoi coreeni, apoi irakieni, afgani şi în curînd iranieni, poate iarăşi coreeni. Au urmat filmele cu uciderea lui Bau-Bau numit cînd Saddam, cînd Miloşevici, cînd Osama, cînd Arafat, cînd pur şi simplu „terorişti”, deşi tocmai ei erau cei care îi crescuseră, instruiseră, echipaseră, dotaseră, finanţaseră. De cîtva timp, americanii încearcă să facă scenarii în care vor împuşca ruşi, deocamdată ne sînt prezentate clipuri promoţionale cu ucrainieni care încearcă să omoare ruşi şi viceversa. Că este aşa, o spun atîţia politicieni şi chiar generali sau simpli membri ai armatei americane, care refuză să mai tacă. Într-un articol, intitulat „Ashamed to be an american?” acesta arată, cît se poate de decent, indecenţa politicii S.U.A. Parteneriat sau subordonare? Departe de mine de a spune că cea rusească este adiere de primăvară, dar, deocamdată, pentru mine şi pentru români, ne aflăm din ce în ce mai evident şi mai total sub ordinele celei americane. Serviciile Secrete sînt, efectiv, subordonate celor americane, SRI-ul aproape că nu mai urmăreşte pe nimeni, dacă nu are acordul colegilor de peste Ocean, Ambasada americană cheamă la ordin comisiile juridice parlamentare, candidaţii la preşedinţie fac vizite de confirmare la Washington înainte de alegeri, tot ce se întîmpla în anii ’45-’56 cu fratele rus, se întîmplă acum cu partenerul american. Românii, românismul nu mai au nici un cuvînt, totul se stabileşte în afara graniţelor, şi asta numai şi numai pentru că la conducerea ţării au ajuns trădători de ţară care, de dragul deţinerii puterii, vînd tot. Pămîntul e vîndut, economia este sub pămîntul vîndut, armata se laudă cu performanţele purtate în teatrele de operaţiuni externe în timp ce se plînge că nu mai are cu ce să îşi monitorizeze şi asigure spaţiul aerian propriu, iar Banca Mondială aşteaptă scadenţele pentru împrumuturile făcute cu inconştienţă de conducători care, de dragul scaunului, au acceptat orice condiţii. Îmi amintesc că fostul reprezentant al F.M.I. la Bucureşti, mister Jeffrey Franks, la finalul misiunii în România, avea pantofii găuriţi de cîte bătute făcuse pe la agapele P.D.L. cu frumoasele românce. La alţii se poate. În alte ţări, care, ca şi noi, au crezut, iniţial, că Europa unită înseamnă bunăstare şi respect, cooperare şi consens, dar au realizat că globalizarea înseamnă dispariţia statului de drept, unii lideri, premieri, preşedinţi de stat, grupuri politice, au început, şi unii chiar au reuşit să pună capăt hegemoniei grupurilor de interese transnaţionale. Islanda a anunţat că îşi retrage candidatura pentru aderarea la UE, după ce oamenii au protestat împotriva politicilor bancare, Anglia pune condiţii de orgoliu pentru a rămîne în U.E., Grecia s-a lămurit şi nu mai vrea, ca şi Ungaria, să plătească datorii înrobitoare, F.M.I. pierde teren, condiţiile acordurilor cu ţările care se împrumută sînt criminale, practic transformmă ţările în posesiuni în stare de sclavie economico-financiară. S.U.A. şi F.M.I., în pericol. Ca o contramăsură, de altfel propusă de mult de către „Geniul Carpaţilor”, care, cu cele 4 clase ale lui, a văzut sau a acceptat o viziune pe care alţii i-au reproşat-o cu vîrf şi îndesat, a apărut o nouă bancă mondială, dar orientată, sau susţinută pe partea cealaltă a lumii, „Asian Infrastructure Investment Bank”, care se vrea o contramăsură la hegemonia din ce în ce mai agresivă şi mai nemiloasă a F.M.I. şi a băncilor iudeo-americane. Spre disperarea americanilor care se văd ameninţaţi nu numai politic, dar şi financiar, adică acolo unde doare cel mai tare, la această nouă bancă au aderat deja China, India, Indonesia, Bangladesh, Brunei, Cambodgia, Jordan, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Kuwait, Egipt, Laos, Maldive, Malaysia, Australia, Mongolia, Myanmar, Nepal, Noua Zealandă, Oman, Pakistan, Filipine, Qatar, Arabia Saudită, Singapore, Sri Lanka, Tadjikistan, Uzbekistan, Thailanda, Vietnam, Corea de Sud, Brazilia, Rusia, Africa de Sud, Georgia, dar şi Olanda, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania Italia, Anglia, Luxembourg, Elveţia, Austria, Turcia şi Suedia, adică ţări din sfera de influenţă Nord -Atlantică, unele partenere de nădejde ale S.U.A. Iată că, în timp ce S.U.A. încearcă să pătrundă politic şi militar în Rusia dînd foc Ucrainei şi acum, construindu-şi baze şi comandamente în ţări cu conducători de paie, Rusia şi China o torpilează mult mai paşnic, dar şi mai eficace, pentru că totul începe şi se sfîrşeşte financiar. Acest acord vine să întregească eforturile BRICS, care era o altă palmă dată încercărilor tot mai agresive ale S.U.A. de a controla tot. Cînd vor învăţa aceştia că nimeni nu a putut pînă în prezent să subjuge toată lumea, nici măcar recent celebratul Isus Christos, ai cărui slujitori au încercat, în 2000 de ani prin războaie, propagandă, învăţături, biblii şi evanghelii să conducă lumea? Cînd vor învăţa cei care se cred buricul pămîntului că cel care ridică sabia, de sabie va pieri şi că fiecare pasăre pe limba ei piere? România în pericol. Dar cînd vor învaţa conducătorii României că nu obedienţa şi supunerea oarbă sînt soluţia propăşirii unei ţări, că nu împrumuturile duc la dezvoltare, mai ales în condiţiile în care corupţia îşi cere drepturile ei, că nu soldaţii altei ţări îţi vor apăra pămîntul? Cînd vor înţelege conducătorii României că nici o ţară nu este liberă atîta vreme cît are soldaţi străini pe teritoriul ei, că aceştia, chiar dacă te-ar putea apăra de alţi duşmani, nu te apără de ei înşişi, că, odată făcut pactul cu diavolul, nu mai poţi scăpa din Iad, că o economie comandată, direcţionată de alţii nu va prospera, ci va fi subordonată intereselor celor care o dirijează? Alte ţări au înţeles asta, preşedintele Cehiei a avut puterea să închidă nu numai poarta castelului, ci şi gura ambasadorului american care a crezut că este în România şi a încercat să dicteze politica externă a Cehiei. În alte părţi se poate, la noi şi portarul de la Ambasada Americană are mai multă influenţă decît şeful Senatului. Restaurante Ras Putin în România. Dar ca să nu spună iubiţii noştri conducători că alianţele cu ruşii sînt făcute de trădători, şi că interesul nostru este să fim lipiţi de americani, hai să vedem ce fac americanii şi ce interese au. Nu o să mă leg de interesele americane în zăcămintele din Ucraina şi de politica de stat transformată în politică de familie, sau invers, prin familia vicelui Cheney. Nu, acesta este un lucru minor. Să vedem cui vinde compania americană McDonnald afacerile sale din România. Ei, bine, să nu vă surprindă dacă veţi afla că ura americanilor faţă de ruşi este atît de mare, încît au decis să le ia banii şi în timp ce preşedinţii şi premierii României cer sancţiuni peste sancţiuni împotriva lui Putin şi a Rusiei, împinşi de partenerul strategic care nu ştie ce să mai facă să îi facă pe ruşi să ne dea peste nas şi să provoace un conflict cît de mic între ruşi şi români, în timp ce aceiaşi parteneri cer Franţei să nu îşi onoreze contractul cu Mistral, de dragul lor, ei, americanii, îşi dau firmele cele mai reprezentative, cu tradiţii de secole, pe mîna ruşilor, pentru că, nu e aşa, duşman-duşman, dar rubla nu are miros şi orice ban este binevenit în teşchereaua unchiului Sam. Deci, în curînd, pe ecran lat şi în 4 D, imaginea bărbosului de la McDonnald va fi înlocuită cu cea a lui Ras Putin. Bineînţeles, românii nu vor şti dacă banii lor merg la Washington sau la Moscova, pentru că vînzarea se face în sistem franciză, dar americanii vor şti, şi asta nu îi deranjează deloc, bisnisul e bisnis, fuck the romanians, ei să plătească, că de asta sînt buni. Politica, ca politica se întinde…Uite aşa se face politica la nivel macro şi se menţin scaunele unor preşedinţi de talie micro. Să nu faci ce spune americanul, să faci ce face americanul, ar fi noul slogan pe care ar trebui să îl înveţe românii de la Cotroceni la Deveselu. Apropo de Deveselu, acum exact un an, pe cînd sărbătoream cu bucurie 10 ani de apartenenţă la N.A.T.O., spuneam într-un articol că: „Scutul Anti-rachetă de la Deveselu, departe de a oferi protecţie este mai degrabă un obiectiv al loviturilor strategice ale potenţialului inamic, căci este prea aproape de noi pentru a avea timpul fizic necesar unei riposte care să protejeze România, dar poate ajuta celelalte ţări care sînt mai departe. Deci scutul vine în ajutorul altor state, nouă ne aduce numai potenţiale atentate şi acte ostile”. Am fost, poate, taxat de unii, considerat pesimist sau anti-occidental de alţii, pro-rus de cei mai pro-americani români şi contrazis de toţi cei care credeau că scutul ne va aduce şi intrarea în U.E. sau N.A.T.O. O spusese mai tranşant decît mine chiar ambasadorul rus Malghinov, dar degeaba: „Nici un politician responsabil al ţării sale, fie că este preşedintele României, preşedintele Federaţiei Rusiei sau preşedintele S.U.A. nu va urma o linie politică, anume una care, în perspectivă va pune sub ameninţare siguranţa statului său. (…) Atunci cînd sîntem puşi în faţa faptului că savanţii, strategii militari fac anumite calcule şi spun că scutul va reprezenta o ameninţare la adresa forţelor strategice ale Rusiei, trebuie să restabilim această paritate, acest echilibru”. Încercînd, parcă, să convingă lumea că nimeni nu este ca noi, conducerea România continuă să întărîte, să zgîndăre, să vadă cît de lung este lanţul şi pompează, contrar intereselor naţionale, dar acoperind interesele partenerului strategic, noi provocări, promovînd legi care să dea liber bocancilor americani în România. Bineînţeles că aceiaşi ruşi nu pot sta pasivi văzînd cum România face jocul celor care pun foc peste tot pentru a-şi putea trimite apoi „pompierii” la intervenţie. Ministrul de Externe rus, Alexandr Lukaşevici, atrage atenţia asupra unor eventuale schimbări de orientare ale Rusiei, ca urmare a înfiinţării comandamentelor americane în România şi o face foarte diplomat şi decent, trebuie să recunoaştem: „În lipsa clarificărilor privind „efectivele substanţiale de luptă” şi dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei unităţilor N.A.T.O. pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unei forţe atît de puternice, trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas”. La această declaraţie, premierul României a considerat necesar să răspundă printr-o postare pe Twitter, probabil deoarece Facebookul este amanetat de Iohannis, fapt ce ne arată gradul de responsabilitate al celui ce conduce guvernul: „Guvernul este foarte conştient că deciziile sale sînt cele mai bune pentru România şi parteneri”. Să fiu sincer, eu nu am aceeaşi părere, dar oricum nu contează, soarta ţării o stabilesc alţii, nu eu, nici măcar cel care se numeşte premierul României. Ale cui interese? Ştiţi care este culmea? Culmea este că liderii Germaniei, ai Italiei, ai Franţei, ai Ucrainei şi chiar Obama discută şi negociază cu Putin, deşi se află la mii de kilometri depărtare de Rusia şi nu pot fi atacaţi direct sau ocupaţi cu trupe, dar liderii României nu numai că nu vor să discute cu Putin, dar îl mai şi întărîtă, ca şi cum ei ar avea imunitate la loviturile sau măsurile ruseşti, fie ele militare, economice, financiare, sau de orice altă natură. Cum se numeşte asta, inconştienţă sau trădare a intereselor ţării? Cine le-a băgat în cap păpuşilor care se cred mari oameni de stat români că trebuie să facă tot ce este posibil pentru a-l convinge pe Putin că România îi este ostilă? Scopul oricărui stat este să aibă linişte şi pace în interiorul graniţelor şi la graniţe. Numai noi, de cînd partenerul strategic a decis cine trebuie să conducă Ucraina, punem gaz peste foc, cerem sancţiuni peste sancţiuni împotriva vecinilor, desfăşurăm exerciţii „planificate” în zone de interes strategic pentru vecini, ne facem că nu vedem încotro ne îndretăm şi, efectiv, muşamalizăm şi acoperim mişcările antinaţionale şi antistatale ale unor partide şi grupări iredentiste în interiorul graniţelor, de parcă interesul nostru ar fi să ne desfiinţăm, nu să supravieţuim. De la Cotroceni la Deveselu, nici nu apuci să clipeşti, şi a trecut racheta. Ne vedem la un Ras Putin!
Colonel (r) MARIN NEACŞU
tricolorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu