Judecătorii au emis un mandat european de arestare pe numele fostului deputat Marko Attila, după ce anterior se dispusese arestarea preventivă a acestuia, iar el nu a fost găsit de oamenii legii, potrivit unor surse din Poliţia Română, citate de Mediafax.
Mandatul european de arestare a fost înregistrat miercuri de Poliţia Română.
Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din Poliţia Română.
Conform anchetatorilor, fostul deputat este urmărit din 29 aprilie, dată la care mandatul de arestare a ajuns la Poliţia Covasna.
Potrivit procedurii, acesta a fost dat iniţial în urmărire naţională, după care, în condiţiile în care există date certe cu privire la faptul că se află pe teritoriul Ungariei, a fost dat în urmărire internaţională, iar fotografia sa a fost publicată pe pagina electronică a Poliţiei Române, la secţiunea "Urmăriţi".
Deputatul este acuzat de abuz în serviciu în dosarul despagubirilor supraevaluate de la ANRP, în care este arestat preventiv şi fostul şef al Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu.
Attila făcea parte din comisia ANRP care a acordat despăgubiri ilegale care au produs un prejudiciu statului român de peste 84 de milioane de euro.
În noiembrie 2014, deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un alt dosar privind restituirea unor imobile.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu