Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 17 aprilie 2015

AVERTISMENTUL lui al-Assad: "Atacurile teroriste din Europa sunt doar vârful aisbergului"

Atacurile sângeroase comise în Spania în urmă cu zece ani, dar şi cele de la Londra şi, recent, la Paris şi Copenhaga, sunt doar "vârful aisbergului" în Europa, iar "terorismul este un munte uriaş"a declarat preşedintele sirian Bashar al-Assad pentru un ziar suedez, relatează mediafax, citând site-ul TheLocal.es.

 "Atât timp cât curtea din spate a Europei, în special Mediterana şi Africa de Nord, este în haos şi plină de terorişti, Europa nu poate fi sigură", a declarat al-Assad pentru ziarul suedez Expressen.

Liderul de la damasc vorbeşte în acest interviu despre Siria, despre ameninţarea reprezentată de gruparea teroristă Statul Islamic (SI) şi recenta intensificare a atacurilor teroriste în Europa.

"Noi am avertizat încă de la începutul crizei (din Siria) în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în Europa, şi mă refer la atacurile teroriste", afirmă el. "Avem de-a face cu acest tip de terorişti de 50 de ani. Ei nu ascultă. Existau avertismente cu privire la ceea ce s-a întâmplat, iar ceea ce am văzut în Franţa, la Charlie Hebdo, atentatele sinucigaşe din Copehnaga, de la Londra, cele din Spania de acum zece ani, toate acestea sunt doar vârful aisbergului. Terorismul este un munte uriaş", a continuat el.

Al-Assad se referea la atacurile comise pe 11 martie 2004, în care o celulă inspirată de Al-Qaeda a detonat în mod simultan bombe în patru garnituri de tren la o oră de vârf, omorând 191 de persoane şi rănind aproape 2.000.

Liderul sirian apreciază că terorismul nu este o problemă doar pentru Orientul Mijlociu şi că este necesar ca întreaga lume să lupte împotriva ei. "Terorismul nu este o problemă internă, nu este nici măcar o problemă regională, ci este globală", subliniază el.

El a criticat, totodată, relaţile strânse dintre Occident şi ţări ca Arabia Saudită şi Qatarul. "Atât timp cât numeroşi oficiali europeni continuă să aduleze ţări ca Arabia Saudită şi Qatarul, doar pentru bani şi comerţ, permiţând ideologiei negre a wahhabiţilor (o aripă ultraconservatoare a islamului sunnit) să se infiltreze şi să se inculce în anumite comunităţi din Europa, este necesar să ne aşteptăm şi la alte atacuri", afirmă el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu