Uniunea Europeană: vremuri grele?

Patru sînt dificultăţile cu care se confruntă în prezent ţările vest-europene membre ale Uniunii. Prima este controlul riguros al frontierelor, pentru a împiedica circulaţia teroriştilor islamişti, gata să lovească, oricînd şi oriunde, din nordul Angliei şi pînă la Viena. A doua, noile reglementări ale Băncii Centrale Europene, cu programe specifice pentru băncile naţionale din fiecare ţară membră, inclusiv în ce priveşte datoriile interne şi externe ale statelor respective. A treia este însăşi baza politică a Uniunii, în pericol de dizolvare, dacă expansiunea naţionalismelor locale va continua cu aceeaşi energie. În sfîrşit, a patra este situaţia din Ucraina, care a adus războiul mai aproape de Europa decît a fost el vreodată de 70 de ani încoace. În condiţiile în care instituţiile unionale europene trec printr-o perioadă dificilă, aşa cum nu a fost cazul acum 20 de ani, criza ucrainiană ridică, în clipa de faţă, probleme mult mai dificile decît războiul din fosta Iugoslavie, iar soluţiile nu par să fie la îndemînă, aşa cum s-a întîmplat atunci. Să fie mai aproape decît ne imaginam, acum un an sau doi, un colaps al ordinii continentale, aşa cum ne-au obişnuit cu ea 7 decenii de pace, coeziunea aparentă, oferită de apartenenţa la UE şi litaniile Bruxellesului despre pacea kantiană şi despre „Europa, continentul păcii”? Putem, oare, afla măcar şi o parte din răspunsurile dorite, dacă reluăm şi reanalizăm propria noastră istorie recentă? După cum ni se spune de mai mulţi ani, de cînd sîntem membrii celui mai select club din lume – clubul euro-atlantic – europenii, adică noi, am cîştigat războiul rece. Comunismul şi Uniunea Sovietică s-au prăbuşit, aliatul nostru strategic, Statele Unite, a ajuns bodyguardul suprem al Planetei, garantul păcii şi al ultimei securităţi. NATO e cu noi. Iar Europa noastră a devenit mai integrată, mai prosperă şi mai implicată în afacerile internaţionale – între 1990 şi 2014, UE şi-a dublat numărul de membri, populaţia ei a ajuns a treia în lume, după a Chinei şi a Indiei, economia prima, la fel comerţul ei. Cu toate aceste succese, „Casa Europei”, aşa cum spunea plin de admiraţie acum 25 de ani unul din făuritorii lumii moderne, liderul Rusiei, Mihail Gorbaciov, scîrţîie şi trozneşte din toate încheieturile. Proiectele pan-europene lîncezesc, creşterea la nivel de Uniune este anemică, iar inegalitatea socială şi economică pe ambele axe, Nord-Sud şi Vest-Est, se adînceşte; ţările est – şi central europene nu au izbutit să astupe şanţul despărţitor de jumătatea prosperă din stînga lor, cum te uiţi la hartă. Chiar şi acolo, în Vest, Sudul se revoltă, centrul nu mai pare în stare să ţină strîns frîiele, dinspre stînga, Syriza grecilor refuză austeritatea (în curînd, poate, şi plata datoriilor…), dinspre dreapta (Spania, Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie), partidele euro-sceptice asediază modelul propus de Bruxelles, să-i zicem aproape federal. Xenofobia şi rasismul „se încing” chiar şi în locuri friguroase, neaşteptate, şi cîştigă tot mai mulţi aderenţi, în Scandinavia. Pe primul loc la creşterea popularităţii este islamofobia, să spunem aşa, în forme agravate, adică se zice răspicat, fără ocolişuri, că Islamul nu are ce căuta în Europa. Ar fi exagerat, poate, să se afirme că războiul european se apropie. Cu siguranţă, însă, lucrurile se vor agrava, dacă structurile economice, politice şi sociale ale UE vor continua să slăbească. Dacă se va întîmpla aşa, UE ar putea foarte bine s-o apuce pe calea fostei URSS, sau a fostei Iugoslavii, şi să ajungă o poveste a trecutului. Iar dacă va fi ca din fosta învingătoare în războiul rece să ajungă în magazia cu bulendre şi vechituri federaliste a Istoriei, Europa n-ar avea pe cine să dea vina, decît pe ea însăşi. Unitatea în diversitate predicată la nesfîrşit de Bruxelles a sunat multe decenii foarte atrăgător, a fost cîntul de sirenă ce i-a făcut pe români şi pe ceilalţi est-europeni, după 1990, să se arunce nesăbuiţi în mare, dar astăzi se vede limpede că UE are nevoie de altceva decît de retorică aleasă şi de intenţii lăudabile, ca să nu se fărîmiţeze. Dacă nu va veni cu reţete mai bune în ce priveşte inegalitatea economică a membrilor ei, sau disparităţile şi intoleranţa socială din aproape toate ţările Uniunii, atunci, foarte curînd, oponenţii UE vor pune capăt integrării europene. Iar în acele momente, s-ar putea ca toate coşmarurile şi fantomele unui trecut nu prea îndepărtat, de rivalităţi şi conflicte intra-europene duse pînă la capăt, să ne bîntuie din nou.

RADU TOMA
TRICOLORUL