Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 6 ianuarie 2015

Se pregăteşte Leonard Orban pentru postul de consilier prezidenţial?

Fostul comisar european Leonard Orban, al cărui nume a fost avansat neoficial ca viitor consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, a demisionat din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Institutului European din România (IER), el urmând să părăsească acest post la 15 ianuarie, conform Mediafax.

Demisia a fost depusă la 29 decembrie, iar decizia prin care premierul Victor Ponta ia act de acest gest a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, cu valabilitate din 15 ianuarie.

Orban conduce Consiliul de Administraţie al Institutului European din România din noiembrie 2013, când a fost numit de premierul Ponta.

La 20 decembrie, surse politice au declarat că Leonard Orban va coordona, în calitate de consilier prezidenţial, domeniul afacerilor europene.

Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, comisar european pentru multilingvism în intervalul ianuarie 2007-februarie 2010, ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011, fiind menţinut pe această funcţie ministerială în Guvernul Ungureanu şi în primul Guvern Ponta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu