Hayat Boumeddiene, soţia lui Amedy Coulibaly, autorul atacului de vineri de la magazinul evreiesc din Paris, a trecut prin Turcia, însă nu a fost arestată de către autorităţile de la Ankara "în lipsa unor informaţii din partea Parisului", a declarat o sursă turcă, citată de AFP, conform Mediafax.
"Ea a intrat în Turcia pe 2 ianuarie (...). Noi credem că ea a fost la Urfa (sud-est) o săptămână mai târziu, însă nu avem dovezi. În prezent, suspecta se află probabil în Siria", a declarat sursa citată, menţionând că tânăra avea un bilet de avion pentru cursa Madrid-Istanbul.
Potrivit acestei surse, autorităţile turce nu au arestat-o pe Hayat Boumeddiene, deoarece nu au fost informate de către autorităţile franceze privind "caracterul periculos" al acesteia.
"Nu a avut loc niciun schimb de informaţii care ne-ar fi permis să împiedicăm (intrarea ei în Turcia)", a adăugat această sursă din domeniul securităţii.
"Dacă am fi avut informaţii la timp, am fi putut să o extrădăm", a subliniat ea.
Anterior, o sursă din cadrul poliţiei franceze a afirmat că Hayat Boumeddiene, în vârstă de 26 de ani, se afla pe teritoriul Turciei începând din 2 ianuarie.
Suspecta a călătorit în compania unui bărbat al cărui frate este cunoscut de serviciile franceze de informaţii.
Islamista Hayat Boumeddiene este căutată de poliţia franceză pentru rolul pe care l-ar fi jucat în atacurile comise de Amedy Coulibaly în zona Montrouge şi la magazinul evreiesc din zona Vincennes din Paris.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu