O pledoarie americană pentru echilibrul bipolar

Spuneam zilele trecute că, după 10 ani de management defectuos al României, pe plan intern şi extern, şi după ce a pus aici în circulaţie, cu toată greutatea funcţiei prezidenţiale, opinii false şi imagini negative ale ambelor superputeri mondiale, SUA şi Rusia, Traian Băsescu pleacă şi ne lasă în această postură mizerabilă tocmai acum, cînd şi Washingtonul, şi Moscova au analizat serios şi au acceptat, se pare, să îngroape securea războiului. Au căzut de acord, după un sfert de secol de politici nerealiste, şi s-au pus la treabă, ca să refacă fosta lor înţelegere de dinainte de prăbuşirea comunismului, singura care poate readuce pacea în lume, după cum se vede, brusc, de cîteva săptămîni încoace, în Ucraina, în Iran, la NATO, în Orientul Mijlociu şi chiar şi în Asia.

S-au pus la treabă, să refacă moştenirea lăsată de venerabilul Henry Kissinger, fostul secretar de Stat american: „echilibrul terorii nucleare” ruso-americane. Şi mai ziceam că, după prezidenţialele din noiembrie, România ar putea să pornească pe un drum nou, să se angajeze, în politica externă, pe calea promovării ferme a noii înţelegeri americano-ruse, singura capabilă să restabilească echilibrul, securitatea şi pacea în Europa de Est şi în alte părţi. În aceste condiţii, oportunitatea extraordinară pentru viitoarea politică externă a României ar fi ca Bucureştii să lanseze o iniţiativă de noi relaţii internaţionale exact din locul cel mai favorabil, de la frontiera triplă – geografică, civilizaţională şi militară – dintre cele două lumi, adică lumea euro-atlantică şi lumea euro-asiatică. Şi iată că cele de mai sus sînt pe deplin confirmate în Statele Unite, la cel mai înalt nivel, de către profesorul Stephen Cohen, de la Universităţile Princeton şi Columbia, din New York, recunoscut drept cea mai reputată personalitate americană în studii asupra fostei Uniuni Sovietice şi a Rusiei. În articolul său recent, cu titlul „Prezentînd deformat Rusia”, profesorul Cohen, prieten al lui Mihail Gorbaciov, consilier special asupra Rusiei al fostului preşedinte Bush Sr., editorialist la „Washington Post”, „New York Times”, Reuters etc. a scris că demonizarea lui Putin de către mass-media din SUA este „toxică” pentru publicul american şi reînvie vremurile nefaste ale războiului rece, iar personalităţi politice marcante din SUA, Sarah Palin, Pat Buchanan, Newt Gingrich, Rudi Giuliani ş.a. i-au dat dreptate.

Apoi, la începutul lui octombrie, într-un lung interviu la televiziunea mondială CNN, profesorul a explicat pe îndelete publicului american şi internaţional de ce SUA trebuie să se întoarcă la bunele relaţii din trecut cu Rusia, care anume sînt avantajele unei noi apropieri ruso-americane şi de ce o asemenea conlucrare va fi nu numai reciproc avantajoasă, dar şi benefică pentru întreaga lume. Interviul şi argumentaţia profesorului sînt absolut magistrale, în esenţă, crede dînsul, lucrurile stau astfel. La întrebarea „de ce îl apăraţi pe Putin?”, el a spus că este un patriot american şi că Rusia lui Putin este cel mai bun partener, pentru ca America, alături de ruşi, să-şi asigure, împreună, securitatea, şi a adăugat, citîndu-se pe el însuşi din urmă cu cîţiva ani, că „securitatea Americii, chiar şi acum (după căderea URSS), trece tot prin Moscova”. A mai zis că, în urmă cu ceva timp, cînd nici democraţii nu-l mai susţineau pe Obama în problema Siriei, iar tot Congresul era împotriva preşedintelui, atunci Putin l-a pus pe Assad pe tavă cu armele lui chimice cu tot. De asemenea, că tot Putin, şi Lavrov, ministrul său de Externe, au împins Iranul la masa tratativelor cu Washingtonul, că 60% din armele şi muniţia pentru soldaţii americani din Afganistan au tranzit liber prin Rusia şi că, extraordinar de important, „destinderea” americano-rusă creează zone de cooperare care elimină conflictele şi nu permit nimănui, la scară planetară, să foloseasecă arme nucleare.

A spus că înţelegerea cu Uniunea Sovietică de dinainte de 1990 a fost promovată în SUA de giganţi ai afacerilor mondiale, ca Donald Kendall, preşedintele Pepsi Cola, şi Tom Watson, preşedintele IBM, şi de părintele stăvilirii comunismului, George Kennan, super-conservatori şi super-patrioţi americani, şi că tuturor terchea-berchea de azi (în cazul României, vezi agentul mărunt Băsescu, sau Tismăneanu, sau alte lepre din echipa mediatică prezidenţială), care le aplică imediat unora eticheta de „antiamericani”, ar trebui să li se pomenească numele Kendall, Watson şi Kennan. A afirmat că i-a spus personal preşedintelui Clinton, în anii ’90, să nu împingă NATO către frontiera Rusiei, că acesta nu l-a ascultat şi că, apoi, în 2008 şi 2014, americanii au trecut linia roşie dintre cei doi supermari, în Georgia şi în Ucraina, au plantat ONG-uri în Rusia, care-şi bagă nasul în politicile interne ale acelei ţări, şi că oricare alt lider rus, decît Putin, ar fi făcut la fel ca acesta, adică i-ar fi dat afară. A tras concluzia că este un adevărat patriot american, în sensul că face afirmaţia că nimeni nu are dreptul să pericliteze securitatea Americii în locuri ca Doneţk, sau Oseţia. Apoi, a explicat de ce l-a criticat pe Obama că nu s-a dus la Olimpiada de la Soci şi nu a stat alături de Putin, la doi paşi de ţara teroriştilor ceceni de la Boston şi nu a luat, astfel, împreună cu partenerul său, o poziţie comună fermă împotriva teroriştilor internaţionali.

A revenit, apoi, şi a spus că extinderea NATO în Europa de Est urmăreşte să distrugă orice formă de securitate naţională a Rusiei, fără să se înţeleagă, la Washington sau la Bruxelles, că destablizarea Ucrainei, ca zonă-tampon, de siguranţă, a Rusiei, este un pericol serios pentru pacea întregii lumi, inclusiv a Americii continentale şi că, pentru aventura ucrainiană, sînt de vină Casa Albă, Congresul SUA şi Uniunea Europeană. Că Putin nu a dorit şi nu a urmărit să se ajungă în această situaţie nenorocită şi că tot ce face acum este o reacţie la neghiobiile altora. A zis că Hillary Clinton l-a făcut egal pe Putin cu Hitler şi că, dacă doamna Clinton va ajunge preşedinte al SUA, va avea o problemă serioasă, atunci cînd se va întîlni prima oară cu preşedintele Rusiei, iar problema va fi: cum adică să negociezi cu Hitler? Apoi, domnul Cohen a spus că ultimii trei preşedinţi americani n-au avut, nici unul, o politică externă consistentă, dar că toţi trei au făcut războaie. Că nici un politician american nu are un discurs de substanţă; că americanii l-au plăcut pe Elţîn, predecesorul lui Putin, fiindcă umbla beat tot timpul şi puteau să-l manipuleze. Că, de-a lungul întregii crize ucrainiene, Kievul a dezinformat masiv, senatorul american John McCain s-a dus la Kiev şi s-a îmbrăţişat cu un lider fascist, iar Victoria Nuland, tot în capitala Ucrainei, a pus la cale răsurnarea guvernului legal al ţării, adică a organizat o lovitură de stat şi că, dacă aşa ceva s-ar întîmpla în America, ar însemna sfîrşitul democraţiei americane. A mai adăugat că mass-media şi politicienii occidentali operează cu standarde duble, că un tip care ar lovi un poliţist cu o sticlă incendiară la Londra sau la New York ar fi împuşcat pe loc, şi că un alt tip, care a aruncat aceeaşi sticlă incendiară într-un poliţist la Kiev a fost denumit de aceeaşi mass-media şi de aceiaşi politicieni luptător pentru libertate. În sfîrşit, a mai adăugat că, în ceea ce priveşte ostilitatea faţă de Rusia, lucrurile au mers prea departe şi că, deja, se fac auzite multe voci autorizate, în Congres şi în universităţile americane, inclusiv foşti republicani radicali, care cer normalizarea relaţiilor cu Moscova. Ar mai fi de spus un singur lucru: pledoaria profesorului Cohen pentru revenirea la normalitate a raporturilor ruso-americane ar trebui să devină un text de referinţă pentru preşedintele, prim-ministrul şi ministrul de Externe ai României de după 16 noiembrie a.c.

RADU TOMA
TRICOLORUL