Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

miercuri, 5 noiembrie 2014

Kremlinul anunţă că Putin şi Obama nu au programată vreo întâlnire bilaterală la APEC şi G20

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său american, Barack Obama, nu au programată vreo întâlnire bilaterală nici la summitul APEC de la Beijing şi nici la G20, la Brisbane, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează AFP, citată de Mediafax.

„Nicio întâlnire bilaterală nu este prevăzută pentru moment”, a precizat Peskov.

Oficialul nu a exclus însă posibilitatea ca cei doi lideri să aibă câteva contacte informale: „La summiturile internaţionale, liderii comunică într-un fel sau altul”.

La jumătatea lunii octombrie, Putin l-a acuzat pe Obama că are o atitudine „ostilă” faţă de Rusia, după ce, într-un discurs susţinut la Adunarea Generală a ONU, preşedintele american a citat între principalele ameninţări la nivel mondial „agresiunea Rusiei în Europa”, referindu-se la situaţia din Ucraina.

Rusia este afectată de sancţiuni economice fără precedent, impuse de către Uniunea Europeană şi Statele Unite, care o acuză de situaţia tensionată din Ucraina.

Summitul anual al Forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) se va desfăşura în perioada 10-11 noiembrie la Beijing, iar Summitul G20 este prevăzut în perioada 15-16 noiembrie la Brisbane, în Australia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu