4 noiembrie – Washington, mai important pentru români decît Bucureşti – 16 noiembrie

Pentru cei mai mulţi, titlul acestui editorial sună aiurea, cu alte cuvinte de ce alegerile pentru Congresul SUA, de marţi, ar fi mai importante pentru 20 de milioane de români, decît omul pe care, la 16 noiembrie, îl vor alege preşedinte pentru următorii 5 ani? Simplu. Pentru că acel om, la fel ca şi fostul preşedinte Traian Băsescu, va fi nevoit să-şi consume mandatul în aproape acelaşi regim de vasalitate externă ca şi predecesorul său, dacă la 4 noiembrie, în America, republicanii vor cîştiga ambele camere ale Congresului, adică şi Camera Reprezentanţilor, şi Senatul. În Camera Reprezentanţilor, aproape sigur că vor păstra majoritatea confortabilă din ultimii ani, dar adevărata bătălie se va da pentru Senat şi ea atîrnă numai de un număr mic de locuri, din 6 state nord-americane. Şi ce se va întîmpla dacă republicanii vor cîştiga majoritatea şi în Senat?

Păi, se va întîmpla exact ce s-a întîmplat la 13 decembrie 2004, cînd noul uns preşedinte Băsescu a deschis pentru prima oară gura şi, în loc să vorbească de politici interne, de drumuri şi infrastructuri extrem de necesare, de stăvilirea prăbuşirii agriculturii în fostul grînar al Europei, de modernizare, de reformă şi atragerea de investiţii străine, de stoparea hemoragiei forţei de muncă şi a creierelor naţionale, a vorbit de… politică externă şi a spus: „Axa Washington-Londra-Bucureşti va fi o prioritate în politica externă a României în următorii 5 ani”. Şi, în continuare, acea politică externă, în principiu corectă, bătută în cuie de Băsescu, a rămas o prioritate absolută nu pentru 5, ci pentru 10 ani, absolută şi prioritară şi faţă de toate problemele serioase şi toate politicile interne – sociale, economice, ale modernizării, ale actului de Justiţie, dezvoltării durabile, învăţămîntului, culturii, transporturilor, relansării producţiei, solidarităţii sociale, a pensionarilor, asistenţei medicale etc. etc. O prioritate „atît de absolută” (scuzaţi-mi exprimarea forţată), încît politica externă a României lui Traian Băsescu a început să nu mai aibă aproape nimic în comun cu însăşi… România, a celorlalţi 20 şi ceva de milioane de români! O prioritate „atît de absolut” de prost manageriată, încît a adus prejudicii serioase pînă şi imaginii, în România, a aliatului strategic american! Prin urmare, preluarea, la 4 noiembrie, a Senatului SUA de către republicani prezintă pericolul real al continuării, de către viitorul preşedinte român, a fostei şi păguboasei politici externe băsiste. Căci, unui viitor lider republican al Senatului, unui viitor preşedinte al Comitetului senatorial pentru politica externă a SUA, sau unui alt viitor preşedinte al Comisiei Senatului pentru Armată, exact la fel ca şi Băsescu, de 3 lucruri nu le vor păsa, cînd vor croi politicile externe est-europene ale Statelor Unite: (1) nu le va păsa de pacea în Est; (2) nu le va păsa de România; (3) nu le va păsa de imaginea Americii în România şi, cum o fac de decenii, nici în alte părţi ale lumii. Nu le va păsa şi vor împinge iar colosul nord-american într-un sistem de conflicte globale sau, spus mai pe româneşte, în alte războaie. În ceea ce priveşte partea noastră de lume, senatorului McCain, căruia, în caz de victorie la Senat, i s-a promis postul de preşedinte al Comitetului militar al Senatului, cu siguranţă nu-i va păsa dacă Ucraina se va destabiliza din nou, dacă alte „conflicte îngheţate” se vor dezgheţa în Caucaz, Balcani şi la uşa României, lîngă Republica Moldova şi la Gurile Dunării. Nu-i va păsa dacă un alt bătrîn nebun, prieten la Washington cu toată lumea, atunci cînd e vorba de făcut miliarde pe miliarde de gură-cască, adică prieten cu democraţii lui Obama, dar şi cu republicanii neoconservatori, l-am numit pe George Sörös, vrea să arunce toată Europa de Est în război, propunînd o asistenţă militară de 20 miliarde de dolari pentru guvernul de la Kiev, ca să pornească războiul cu Rusia (?!).

În aceste ore, la Washington, mai ceva decît la Bucureşti, toată lumea este cuprinsă de febra alegerilor, e un du-te vino pretutindeni, candidaţi, consultanţi politici, jurnalişti, experţi, învăţaţi şi toţi din staff-urile de campanie. Mass-media de acolo spune, pe bună dreptate, că ele sînt importante nu numai pentru America, ci şi pentru restul lumii, şi că stîrnesc mai mult interes decît un scrutin prezidenţial. Alegerile de peste 2 zile îi vor dicta lui Obama ce poate şi ce nu mai poate să facă în ultimii 2 ani de mandat. Vor indica în ce dispoziţie este publicul, vor sugera eventuali competitori la prezidenţialele din 2016, şi chiar cine ar putea să fie viitorul locatar pe Pennsylvania Avenue nr. 1600. În ce priveşte politica externă a ţării, se afirmă insistent că Obama a dat-o în bară, că numai 43% dintre americani o mai aprobă (sondaj al agenţiei Associated Press), şi, totodată, se constată o apatie a publicului faţă de numeroase teme externe, inclusiv partea de lume de aici. Asta este ceva îngrijorător – în caz de victorie a republicanilor la Senat, aceştia vor fi tentaţi să ia în Est iniţiative tot mai agresive, cu gîndul că nu vor fi traşi de mînecă, o vreme, de publicul şi de mass-media americană. Dar, lucrurile, în această treime a Europei se dinamizează tot mai evident. Rusia a ieşit din hibernare, echilibrul bipolar este pe cale să se restabilească în zonă. Dacă politic şi militar fostele ţări socialiste sînt astăzi parte „cu acte-n regulă” a Vestului, UE şi NATO – economic privesc tot mai insistent spre Est, spre ex-sovietici, spre Rusia şi mai departe, către Asia. Apropierea şi dialogul din ultima vreme dintre cei doi mari, SUA şi Rusia, vor continua, dacă democraţii şi Obama vor menţine controlul Senatului. Iar aşa ceva este un lucru foarte bun pentru România şi poate avea o influenţă benefică asupra politicii externe româneşti, din anii viitori. Şi, de ce nu, asupra deciziei pe care alegătorul român bine informat (aici e problema) o va face la 16 noiembrie. Oricum, dacă va ajunge în turul II, Iohannis va fi, pentru românii de rînd, dar şi pentru lideri, soluţia proastă.

RADU TOMA
TRICOLORUL