Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat luni drept "scandaloasă" decizia "judecătorilor români" de la Curtea Constituţională din Republica Moldova potrivit căreia orice orientare contrară celei europene "este a priori neconstituţională".
"Autorităţile de la Chişinău încearcă să înainteze într-o direcţie nedemocratică. Un exemplu este decizia recentă a Curţii Constituţionale potrivit căreia orice partid care se opune integrării în Uniunea Europeană este neconstituţional. Am fost surprins când am citit această ştire", a declarat Lavrov, adăugând că "aceasta este o decizie scandaloasă", relatează RIA Novosti în pagina electronică, conform Mediafax.
"Şase din cei şapte membri ai Curţii Constituţionale din Moldova sunt cetăţeni ai României. Dacă relatările din presă sunt corecte, ei au decis că orice partid a cărui platformă nu cuprinde obiectivul final al aderării la UE este un partid anti-constituţional", a mai spus Lavrov, la o lecţie deschisă în cadrul proiectului "Universitatea civilă", organizată de partidul rusesc de guvernământ "Rusia Unită", potrivit agenţiei Interfax, citată de Europa Liberă.
Potrivit deciziei din 9 octombrie publicate pe site-ul Curţii Constituţionale, "procesul de integrare europeană a Republicii Moldova nu numai corespunde identităţii constituţionale a Republicii Moldova, ci orice altă orientare contrară este a priori neconstituţională".
Această decizie a fost luată cu ocazia hotărârii privind constituţionalitatea Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Curtea Constituţională a proclamat astfel "a priori neconstituţionale" toate celelalte orientări ideologice, înaintea alegerilor legislative considerate un referendum privind orientarea politicii externe a ţării, scria săptămâna trecută presa rusă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu