Albania şi Muntenegru, care vor să adere la Uniunea Europeană (UE), au decis să se alinieze Bruxelles-ului şi au aplicat sancţiunile economice impuse de UE Rusiei din cauza implicării sale în criza ucraineană, a anunţat miercuri Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Nici Serbia, care a început în ianuarie negocierile cu Bruxelles şi urmează să primească joi vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, nici Turcia, care negociază încă din 2005 aderarea la UE, şi nici Macedonia, care are statut de candidat oficial, nu sunt menţionate în lista cu ţările care se aliniază la sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei, potrivit unor declaraţii ale lui Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
În schimb, Ucraina va aplica sancţiunile care înăspresc accesul la pieţele de capital pentru principalele bănci din Rusia şi pentru şase întreprinderi ruseşti ce activează în domeniul apărării şi în sectorul petrolier. În plus, Ucraina îngheaţă averile şi impune interdicţii în obţinerea de vize, măsuri care vizează aproximativ 1.400 de persoane şi entităţi ce au legături cu rebelii separatişti din estul Ucrainei sau fac parte din anturajul lui Vladimir Putin.
Aceste sancţiuni vor fi aplicate şi de către Islanda, care la un moment dat deţinea statutul de candidat la aderarea la UE dar a renunţat în 2014 la acest demers.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu