Mircea Băsescu se pregăteşte de asaltul pe care procurorii lui Victor Ponta, dirijaţi de actualul procuror general al României, Tiberiu Niţu, îl vor da împotriva afacerilor sale. Miercuri, avocaţii lui Mircea Băsescu au depus la Tribunalul Bucureşti cereri de accelerare a procesului de intrare în insolvenţă a principalei sale firme, SC Fattoria Terranica SRL. Concret, Mircea Băsescu a cerut, în urmă cu aproximativ două săptămîni, intrarea în insolvenţă a acelei firme, care a fost înfiinţată în anul 2002, în judeţul Constanţa, sub denumirea de Plusfood Constanţa SRL.Firma se ocupă, în principal, de activitatea de depozitări, dar şi de prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre, capitalul social al acesteia fiind deţinut de MB Consult Company SRL Constanţa, care, la rîndul ei, îi are ca asociaţi pe Mircea Băsescu şi pe copiii lui, Raluca şi Dragoş Băsescu.
Firma clanului Băsescu are o datorie cumulată la stat, din 2010 pînă în 31 decembrie 2013, echivalentul a aproximativ 150.000 de euro. La asta trebuie adăugate penalităţile şi întîrzierile. Suma nu este una mare pentru afacerile familiei Băsescu dar, prin intrarea în insolvenţă, fratele presedintelui încearcă să evite efectuarea unor controale de fond în contabilitatea firmei, care ar putea scoate la iveală un important proces de evaziune fiscală, ce a avut loc la importurile şi exporturile de carne de pui practicat de respectiva firmă încă de la înfiinţare şi care, între altele a reprezentat furnizorul pachetelor de alimente cu care PDL-ul şi-a momit alegătorii în ciclurile electorale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu