Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 1 aprilie 2014

Traian Băsescu trage sforile s-o facă pe mezină comisar european (?!)

Renunţarea Elenei Băsescu la candidatura pentru un loc în Parlamentul European nu este gratuită. Conform unor surse, Traian Băsescu trage sforile la Bruxelles, la vîrful PPE, pentru ca, în cazul în care în legislatura viitoare, Comisia Europeană va fi controlată de PPE, Elena Băsescu să ocupe una din funcţiile de comisar european, cel mai probabil cea pentru agendă digitală, sau cea pentru concurenţă.
Discuţiile şi negocierile au fost lansate de presedinte încă de la summitul PPE, ce a avut loc la Dublin, la începutul lunii martie, şi au continuat la întrevederea secretă pe care a avut-o cu preşedintele PPE Joseph Daul, duminică dimineaţă, cînd francezul a fost primit de Basescu la Palatul Cotroceni. Pentru ca formarea viitoarei Comisii Europene să fie făcută de PPE, „dreapta” din România trebuie să vină în Parlamentul de la Bruxelles şi Strasbourg cu minimum 12 mandate, sarcină la care Basescu s-a angajat. În acest context, primordială pentru Traian Băsescu devine atragerea PNL în Mişcarea Populară Europeană, eveniment la care se negociază intens, pe filiera vicepreşedintelui PNL Sorin Frunzăverde. Nici o şansă de reuşită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu