Liderului deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, marţi, că liberalii nu vor vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta, el arătând că nu există garanţii privind modul în care Executivul doreşte să utilizeze aceşti bani.
"Grupul parlamentar liberal nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta. Mă refer la OUG 102/2013 care prevede intrarea în vigoare a accizei majorate cu 7 eurocenţi pentru combustibil, dar şi la OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei pe combustibil de la 1 aprilie, de astăzi. Facem acest anunţ deoarece proiectul de lege pentru aprobarea acestei Ordonanţe 111/2013 se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor", a spus Scutaru, potrivit Mediafax.
El a arătat totodată că nu există garanţii privind modul în care Executivul doreşte să utilizeze aceşti bani.
"Nu votăm scumpirea benzinei şi motorinei, pentru că nu avem nico garanţie asupra modului în care Guvernul Ponta doreşte folosirea acestor bani. Guvernul Ponta acţionează haotic, sunt declaraţii contradictorii din partea premierului, a ministrului de Finanţe, a ministrului Transportului privind modul de utilizare a acestor bani", a spus Scutaru.
La rândul său, deputatul PNL Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, a precizat că introducerea accizei are efecte negative asupra transportului de marfuri şi de persoane şi că toate firmele de transporturi vor fi afectate negativ, reducându-li-se profitul.
Orban a spus că acciza pe motorină nu este introdusă de Parlament, ci de Guvern, prin OUG 102/2013.
Ordonanţa care prevede introducerea accizei la carburanţi va fi dezbătută de urgenţă astăzi la Camera Deputaţilor. 
Această măsură a generat controverse aprinse între premier şi preşedintele Traian Băsescu, acesta din urmă refuzând să promulge bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi să semneze memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de finanţatorul extern. Ulterior, după diverse variante discutate şi negociate, prim-ministrul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei la benzină şi motorină, iar şeful statului a acceptat să promulge bugetul în aceste condiţii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu