Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 3 aprilie 2014

Preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu, reţinut în dosarul corupţiei de la Mehedinţi

Încă o reţinere în dosarul de corupţie din Mehedinţi. Preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu, a fost reţinut de procurorii DNA, joi dimineaţă, pentru 24 de ore, în dosarul în care au primit ordonanţe de reţinere şi preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu (PSD) şi şeful IJP, Ştefan Ponea.

Constantin Popescu a părăsit sediul central al DNA joi dimineaţă, fiind încătuşat şi dus în arestul Poliţiei Capitalei. În cursul zilei de joi, el urmează să fie dus, alături de celelalte persoane reţinute în acest dosar, la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

Constantin Popescu, preşedinte al filialei Orşova a PSD din anul 2011 şi cunoscut drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, deţine societatea Floricola, care asigură serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în municipiul Orşova, printr-un contract de concesiune încheiat în 2006 pentru 25 de ani, potrivit Mediafax. De asemenea, firma asigură şi salubrizarea la Orşova, tot în baza unui contract de concesiune pentru 25 de ani. 

Surse din Consiliul Local Orşova au declarat că acuzaţiile aduse liderului PSD Orşova în acest dosar sunt legate de o achiziţie de teren care se afla în domeniul public, în suprafaţă de peste 5.000 metri pătraţi, în zona Coramnic din Orşova. Astfel, Constantin Popescu ar fi cumpărat acest teren la un preţ de şapte euro metrul pătrat, în condiţiile în care preţul pieţei în zona respectivă ar fi fost de peste 40 de euro metrul pătrat. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Local Orşova.

Constantin Popescu este tatăl lui Valentin Popescu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi, care este finul lui Adrian Duicu.

În urma audierilor care au avut loc la DNA în noaptea de miercuri spre joi şi care continuă, în acest dosar de corupţie au fost reţinuţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Adrian Duicu şi Ştefan Ponea sunt acuzaţi că ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.

Inspectorul şef al IPJ Mehedinţi şi preşedintele Consiliului Judeţean au fost audiaţi mai multe ore de procurorii anticorupţie, ambii primind ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Joi dimineaţă, înainte de ora 7.00, Adrian Duicu a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, în timp ce Ştefan Ponea a fost dus cu cinici ore înainte. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi şi şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi au fost ridicaţi şi duşi la audieri la sediul DNA Central în urma percheziţiilor făcute miercuri la sediile unor instituţii şi firme din Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, într-un dosar privind fapte de corupţie săvârşite de funcţionari cu funcţii de conducere în plan local, în perioada 2012-2013 şi în luna ianuarie 2014.

Alături de Duicu şi Ponea, au fost ridicaţi de anchetatori şi duşi la audieri la DNA central mai mulţi funţionari publici de la CJ Mehedinţi, între care secretarul judeţului Ladislau Mednyanszky şi şeful Departamentului Resurse Umane, Silvia Şocâte, precum şi liderul PSD Orşova, Constantin Popescu şi fiul acestuia, Valentin Popescu. În acest dosar ar fi vizaţi şi funcţionari de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi angajaţi ai Spitalului Judeţean, unde miercuri au avut loc, de asemenea, percheziţii, managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, fiind dusă şi ea la audieri la DNA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu