1945 mai 16. Actul de acuzare pentru Ion Dobre, zis Nichifor Crainic, şi Stelian Popescu.Tribunalul Poporului
Acuzatori Publici
Act de acuzare
Noi, Constantin Vicol şi I.D. Ioan, acuzatori publici;
Văzînd Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. (…);
Avînd în vedere dispoziţiunile art. 5 al. II din Decretul-Lege nr. 312/1945;
Avînd în vedere actele de la ancheta făcută contra inculpaţilor:
Dobre Ion, zis Nichifor Crainic, profesor universitar, în vîrstă de 54 ani, cu ultim domiciliu în Bucureşti, Str. Polonă, nr. 28, astăzi dispărut,
Stelian Popescu, dispărut;
Văzînd şi dispoziţiunile art. 8 din Decretul-Lege nr. 312/1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război,
Expunem următoarele:
Ion Dobre, devenit profesor, şi ministrul Propagandei, Nichifor Crainic, din Guvernul Antonescu, în perioada ianuarie-mai 1941, se plasează între propagandiştii şi agenţii de execuţie ai hitlerismului şi fascismului din România, în prim-plan făcîndu-se ecoul nefastei politici a criminalului Hitler şi a acoliţilor săi.
Cariera lui politică se confundă cu aceea propagandistică, postul de ministru servindu-i de a juca şi mai bine rolul său de agent executor şi militant hitlerist. Legat prin gîndire de fascism şi imitînd întrutotul actele şi faptele regimului forte, Nichifor Crainic rămîne permanent un antidemocrat şi, relevîndu-se din ce în ce mai perfect filo-german, face tot ce-i stă în putinţă pentru a înfeuda România politicii naziste. Astfel postat, el aprobă frenetic apariţia fascismului italian şi a nazismului german încă din 1933, de cînd propaganda lui pentru Axă se făcuse pe deplin cunoscută, făcînd pentru aceasta o adevărată întrecere cu corifei ai hitlero-fascismului de la noi.
Căutîndu-şi loc cît mai bun în scandaloasa şi perfida politică a crimei, urii şi jafului, Nichifor Crainic oscilează pe trambulina ideii naţionale între cuzişti şi legionari, ca să devină apoi antonescian în 1941, spre a sfîrşi legionar (Dosarul Siguranţei, nr. 14 215 – martie 1942, pag. 7). Profet mincinos, el fuge la 23 august o dată cu germanii şi ceilalţi trădători, spre a lupta pe pămînt străin, contra ţării. Pînă la instaurarea nazismului, Nichifor Crainic militează, alături de Goga şi Cuza, de care se desparte spre a scoate ziarul „Calendarul”, cel mai aprig susţinător al hitlerismului şi al Gărzii de Fier. De asemenea, continuă colaborarea la „Apărarea Naţională”, „Sfarmă Piatră” şi alte publicaţii de dreapta, apropiindu-se progresiv de legionari. În 1938 ajunge, pentru scurt timp, codirector la „Porunca Vremii”, alături de faimosul Ilie Rădulescu.
Întreaga ascensiune din lumea de dreapta a lui Nichifor Crainic este împletită cu acţiunea tuturor formaţiilor hitleriste şi fascizante de la noi şi cu legături strînse de hitleriştii autori A.C. Cuza, Goga, Nae Ionescu, Arhitect Enescu, Dr. Dănulescu, cu care şi încearcă, în 1936, să facă un partid „muncitoresc creştin” (Dosarul Siguranţei, pag. 149); Gigurtu, Radu Leca, de atunci în slujba Legaţiei Germane (Dosarul Siguranţei, pag. 137) şi alţi agenţi „naţionali” şi străini ai hitlerismului din România. În toată activitatea de publicist, pînă în 1940, Crainic lansează şi difuzează în presa românească formulele tip ale Berlinului: „Antidemocraţia”, „Rasismul”, „Ordinea Nouă”, „Războiul Sfînt”, otrăvind, astfel, opinia publică românească spre a o cîştiga cauzei hitleriste.
Stelian_Popescu asa au fost condamnatiAceleaşi vaste diversiuni germane ce se întîlnesc la toţi propagandiştii hitlerişti ce nu tindeau decît a masca adevăratele scopuri de aservire totală a României Germaniei hitleriste. Cotropirea României de către germani fiind realizată în 1940, Crainic, ca şi ceilalţi militanţi hitlerişti, caută, prin toate mijloacele, să convingă opinia publică de faptul că drumul pe care a fost tîrîtă ţara este cel mai bun şi firesc. Următoarele pasagii, identice cu alte cîteva sute pe care le-a scris în ultimii 4 ani, îl caracterizează pe acest vinovat: „Apropierea de Germania, personal am cerut-o cu mulţi ani în urmă şi, în această perspectiva, am considerat întotdeauna Grupul Etnic German din România, ca o punte de aur între noi şi Reich” („Gîndirea”, nr. 2, pag. 119/1941). „În Europa de azi se numără pe degete popoarele cărora li s-a dat onoarea de a se rîndui, umăr la umăr, cu cea mai puternică annata din lume, care-i armata lui Adolf Hitler”.
„Führerul s-a înscris în istorie. El ne-a redat putinţa de a lupta” (Articolul „Aliaţii lui Adolf Hitler” – „Gîndirea”, nr. 7 din 1941, pag. 337).
„În momentul de faţă, obligaţia noastră, a celor ce simt pulsaţia voinţei unanime, este de a clădi zid în jurul omului care rezumă România, chiar dacă ar fi s-o facem fără voia lui”. („Gîndirea”, noiembrie 1942).
Propagandistul, militantul, hitleristul din ţară şi străinătate astfel caracterizat este completat de Ministrul hitlerist al Propagandei regimului Antonescu, care lucrează în epoca de ministeriat cu 20 de ziarişti germani. Aceştia fotografiază şi ridică planuri în toată ţara, cu toată opoziţia Statului Major, ziariştii fotografi nefiind decît ofiţeri germani topografi ale căror lucrări se strîng la şeful lor şi protectorul din România, Nichifor Crainic, spionul german Harold „Naiann” ce face parte din grupul de spionaj „pentru ţările latine”, subaltern direct al Colonelului Nicolai, şeful serviciului de spionaj german. Prin caracterizarea de mai sus, faptele materiale ale lui Nichifor Crainic întrunesc elementele crimei de provocarea dezastrului ţării, prevăzute şi pedepsite de art. 2 pct. o comb. cu art. 3 al. 1 din Legea nr. 312 din aprilie 1945, precum şi elementele de crimă de război prevăzute de art. 2 pct. j. comb. cu art. 3 al. 2 din Legea 312/1945, cu aplicaţiunea art. 101 şi art. 3 al. ultim din Legea 312/1945.
Stelian Popescu, fost ministru, proprietar şi director de ziar, prin scriere şi grai, a creat opinii, împărţind ţara în grupe de cetăţeni duşi de curentul slovelor cu tîlc rostite în coloanele „Universului”.
Filogerman şi antidemocrat încă din 1918, s-a desăvîrşit pe sine cu ocazia posesiei acestei tribune publice „Universul”, de unde, cocoţat, striga şi împroşca, precum un păienjeniş, în întreaga ţară, convingerile lui antidemocratice şi naţionale. Ziarul său dă vaste proporţii faptului care-1 interesa direct, fie spre a distruge, fie spre a lăuda pe cineva (…), „Universul” fiind cel mai citit şi răspîndit cotidian. În acest mod, a întreţinut în rîndul publicului românesc atmosfera care i-a convenit. În tot timpul crudului şi inumanului război hitlerist, Stelian Popescu, cu putere de gazetar, întreţine opinie favorabilă hitlerismului şi fascismului. „Universul”, integrat primul în regimul fascist-antonescian, nu suferă nici o ştirbire în vremea războiului încheiat pentru noi la 23 August 1944. Lacom, şantajist, impostor, îndrăzneţ, Stelian Popescu striveşte sub călcîi vieţi ce-i stau în cale, grăbit să urce piscuri ameninţătoare, de unde a ajuns să devină satrap, sprijinit de o avere adunată ilegal şi samavolnic. Oportunist, face din „ideea naţională” o trambulină care-i servea să promoveze la situaţii politice. Antonescian-hitlerist şi antidemocrat, Stelian Popescu mulţumeşte în scris lui Ion Antonescu „pentru bunăvoinţa pe care a avut-o de a îngădui să apară gazeta «Universul» sub numele său”. La 4 septembrie 1940, îşi exprimă bucuria cînd i se comunică de la ziar că Ion Antonescu va forma guvernul ţării. „Am scris atunci cel mai scurt, dar cel mai istoric articolaş din cariera mea: «Iată-1», care a produs pînă seara acel delir de entuziasm de care generaţiile viitoare vor vorbi”, spune Stelian Popescu într-o scrisoare adresată lui Ion Antonescu.
A creat opinii favorabile regimului de dictatură antonesciană, dovedindu-se antidemocrat. „Oameni necunoscuţi, care veneau la masa mea să mă îmbrăţişeze”, (prin telefon) însuşi Ion Antonescu îi mulţumeşte pentru articol, într-atît se dovedise de bun propagandist şi sprijinitor al regimului. Ataşat regimului, Stelian Popescu scrie lui Ion Antonescu: „Nimeni mai mult ca mine nu doreşte ca dumneata să reuşeşti, (…) etc.”.
Alături de activitatea personală, inculpatul Stelian Popescu, în calitate de director al ziarului „Universul”, a decis inserarea în coloanele acestei publicaţii a tuturor temelor propagandei fasciste, promovînd în cadrul redacţiei o serie de colaboratori fideli ai propagandei germane, parte dintre ei aflîndu-se astăzi epuraţi din presă, exclusiv pentru cele scrise sub oblăduirea lui Stelian Popescu. Folosind marea difuzare în massă a „Universului” şi dezvoltînd toate temele fasciste, a colaborat efectiv – jucînd un rol proeminent – la instaurarea regimului dictatorial de tip fascist al lui Ion Antonescu – Horia Sima. În această privinţă, se mai cuvine a fi semnalat amănuntul că o serie de articole ce nu putuseră fi publicate la data cînd au fost scrise, au fost ulterior date publicităţii în primele zile ale instaurării regimului hitlerist în România. Dar culpabilitatea lui Stelian Popescu mai rezultă şi din faptul că încă cu mulţi ani înainte de 1940 s-a pus în slujba fascismului, transformînd ziarul „Universul” într-o adevărată tribună a acestei odioase cauze. Mentor al aşa-zisului „naţionalism românesc”, Stelian Popescu a difuzat cu o criminală perseverenţă, zi de zi, timp de 25 de ani, otrava ce a alterat opinia publică, insinuînd în conţinutul „naţionalismului” său temele de propagandă ce şi-au dat roadele în dezastrul ţării.
I. A propovăduit ura de rasă prin articole şi a culminat în campania împotriva ziarelor „Dimineaţa” şi „Adevărul” şi în susţinerea măsurilor rasiale („Semn bun” – „Universul”, 31 ianuarie 1930, „Mai tare ca legea” – „Universul”, 5 mai 1941).
A exacerbat şovinismul, asmuţind la ură împotriva naţiunilor conlocuitoare („Cine provoacă?” – „Universul”, 23 iunie 1939).
A luptat împotriva democraţiei, predicînd necesitatea dictaturilor („Dictatura” – „Universul”, 31 iulie 1939, „Ordine şi producţie”, 9 februarie 1941).
IV. A elogiat fascismul şi hitlerismul, indicînd oamenilor politici ca pilde de urmat exemplul acestora („Prevăzătorii” – „Universul”, 14 iulie 1940).
V. A susţinut cu vehemenţă cuzismul şi legionarismul, prevestind ca de neînlăturat biruinţa acestora („Garda de Fier- „Universul”, 12 decembrie 1933, retipărit 26 septembrie 1940).
A militat pentru aservirea către Germania, prezentînd-o ca o necesitate inexorabilă, binecuvîntată şi plină de roade fericite pentru România („Colaborarea militară germano-română” – „Universul”, 6 iunie 1941).
A colaborat la formarea platformei politice a trădătorului Ion Antonescu şi 1-a prezentat ţării ca pe un miraculos salvator („Iată-1″, 6 septembrie 1940).
VIII. A îmbrăţişat cu toată căldura războiul criminal al lui Hitler, pentru care pregătise din timp îndelungat opinia publică, prin ura contra Rusiei („Războiul pentru Ordine şi Dreptate” – „Universul”, 24 iunie 1941).
Întreaga lui activitate publicistică este incriminată, căci nu este articol semnat sau nesemnat care-i aparţine, în care temele acestea criminale să nu fie repetate pînă la obsesie menţiunile de mai sus, trimiţînd numai spre exemplificare. Dîndu-şi seama de gravitatea faptelor comise şi văzînd modul în care evoluase situaţia politică şi militară, Stelian Popescu a părăsit ţara, plecînd în străinătate, pentru ca, în acelaşi mod, să se eschiveze din faţa sancţiunii pe care poporul i-o va dicta. Este astfel dovedit că Stelian Popescu s-a pus în slujba fascismului şi hitlerismului, contribuind cu intenţie criminală, prin fapte directe, la realizarea scopurilor lor politice, fapt prevăzut şi pedepsit de art. 2 al. o şi art. 3 al. 1 din legea pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război.
Pentru aceste motive, în numele legii
Dispunem:
Trimiterea în judecata Tribunalului Poporului, a următorilor acuzaţi:
Dobre Ion, zis Nichifor Crainic, profesor universitar, de 54 ani, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Str. Polonă, nr. 28, azi dispărut;
Stelian Popescu, fost avocat, director al ziarului „Universul”, major, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Str. Dionisie, nr. 10, azi dispărut.
Ambii acuzaţi, vinovaţi de dezastrul ţării prin aceea că s-au pus în slujba hitlerismului şi a fascismului şi au contribuit cu intenţie criminală, prin fapte proprii – la realizarea scopurilor lor politice, crimă prevăzută şi pedepsită de art. 2 al. 0 şi 3 al. 1 al Legii nr. 312 din 24 aprilie 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de război.
Acuzatori publici:
C. Vicol
I.D. Ioan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu