Pericol de război la graniţele României (1)

Pe fundalul ultimelor evoluţii politice din Ucraina şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui ucrainian Ianukovici (refugiat în Rusia), Duma de Stat a Federaţiei Ruse i-a dat mînă liberă preşedintelui Vladimir Putin „să protejeze viaţa şi bunurile ruşilor din Regiunea Autonomă Crimeea”, provincie din Ucraina locuită preponderent de populaţie rusofonă. Un pretext (aproape) legal din punct de vedere al dreptului internaţional şi care înseamnă că ruşii pot interveni militar în respectiva regiune. Trupe speciale ruseşti au fost deja dislocate în zonă, iar altele urmează să se deplaseze într-un timp foarte scurt. La rîndul său, statul ucrainian a decretat mobilizarea unităţilor armatei, dar şi a rezerviştilor, cerînd, totodată, reuniunea de urgenţă a ONU pentru a lua poziţie faţă de intervenţia Rusiei. Canada şi-a retras ambasadorul de la Moscova, iar Rusia ia în calcul retragerea ambasadorului său din SUA. Convorbirea telefonică dintre preşedintele american Barack Obama şi Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina, nu s-a soldat cu nici un rezultat. Summit-ul G8 de la Soci este în pericol de a fi boicotat. Lucrurile se precipită cu fiecare oră care trece. Cu puţin timp în urmă, NATO a somat Rusia să-şi retragă trupele din Crimeea. Pe fond, problema se pune cît se poate de tranşant: va fi, sau nu război în Ucraina? Se va dezintegra statul ucrainian? Ce implicaţii poate avea acest conflict pentru ţările din zonă – inclusiv România şi Republica Moldova – dar şi pentru întreaga Europă? Este criza ucrainiană preludiul unui al III-lea război mondial, sau vom intra într-un nou război rece? Pentru cît timp? Acestea sînt gravele frămîntări care preocupă în aceste zile toate marile cancelarii ale lumii. Asistăm, de fapt, la o nouă reconfigurare a centrelor de putere în Europa şi în lume. Este, de asemenea, evident că Rusia nu mai este dispusă să cedeze. În tot acest timp, China tace enigmatic, dar îşi continuă ofensiva economică în Europa şi în întreaga lume. Pe tema posibilelor evoluţii politico-militare din zonă, dar şi din spaţiul adiacent, precum şi a posibilelor riscuri de securitate, vă prezentăm, în exclusivitate, opiniile unor personalităţi, foşti diplomaţi de carieră, precum şi a unor reputaţi analişti militari şi de informaţii (intelligence).
Litigii şi conflicte „îngheţate” de decenii sînt readuse acum în actualitate
Chestiunile nerezolvate, sau rezolvate parţial şi defectuos, sînt, acum, în prim-plan. Crimeea – fostul Hanat al Hoardei de Aur locuit, cîndva, în mod predominant şi tradiţional, de tătari – are o istorie aparte. Tătarii din fosta provincie rusească Crimeea au fost în al II-lea război mondial aliaţii germanilor. După război, sovieticii i-au deportat pe tătari în cele patru zări ale URSS, dar mai mult în Asia, aducînd în locul lor ruşi şi, drept urmare, au schimbat compoziţia etnică a regiunii. Aceasta a fost făcută „cadou”, după 1991, tînărului stat Ucraina, care, şi el, are o istorie zbuciumată. Acelaşi stat ucrainian a moştenit şi alte „cadouri otrăvite” (teritorii) de la fostul imperiu sovietic, dar şi de la Polonia, Germania, Ungaria şi, bineînţeles, România, în acest ultim caz fiind vorba de Nord-Estul Bucovinei şi Ţinutul Herţa (circa 500.000 de locuitori români). În acest sens, iată ce ne-a declarat Excelenţa Sa, Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China, reputat sinolog: „În spatele Euromaidanului ucrainian există probleme istorice grave, ce nu pot fi neglijate (nu mă gîndesc doar la administrarea defectuoasă a economiei şi a întregii ţări), după cum nu au încetat niciodată să existe şi intenţii de a le rezolva. Astfel, Ucraina de astăzi încorporează teritorii poloneze, româneşti, slovace, ungureşti, pe care URSS le-a obţinut în urma celui de-al II-lea război mondial, cu asentimentul SUA şi al Marii Britanii, ca şi teritorii ruseşti, ca urmare a malversaţiunilor ucrainianului N.S. Hruşciov, pe cînd era atotputernic la Kremlin. Nu întîmplător, SUA şi Marea Britanie s-au grăbit să-şi reafirme garantarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar Franţa, Germania şi Polonia, care nu au avut vreun cuvînt în aranjamentele teritoriale, cărora ultimele două le-au fost, de altfel, şi victime, s-au grăbit să negocieze un acord la Kiev, în perspectiva unei soluţii paşnice. Ruşii pot oricînd să-şi revendice Crimeea şi Odessa. Extinderea Uniunii Europene spre Est urmărea şi urmăreşte rezolvarea revendicărilor teritoriale – lesne de înţeles de altfel – pe cale paşnică, atît de Polonia, cît şi de Germania. Este greu să ne închipuim că Germania, principala putere a Europei Occidentale, va accepta multă vreme ciuntirea teritoriului ei strămoşesc. Acest obiectiv este destul de greu de atins, atît datorită poziţiei SUA şi a Marii Britanii, cît şi calităţii noii conduceri de la Kiev, ca şi a opoziţiei Rusiei. Se vor preconiza, probabil, multe soluţii tranzitorii „de guvernare” pînă la abordarea explicită a problemelor teritoriale”. În acelaşi sens, s-a exprimat şi dl. general S.R.I. (r) Aurel I. Rogojan, reputat analist şi prolific autor de carte. „Mai devreme, sau mai tîrziu – spunea domnia sa – chestiunea ucrainiană necesita un pachet de soluţii, fiindcă într-o asemeanea construcţie geopolitică eterogenă, pe care Lenin, Stalin şi Hruşciov au remodelat-o, fiecare cu un alt scop, sînt numeroase problemele litigioase îngheţate, prin tratate impuse împotriva unor realităţi istorice, etnice şi culturale. Ucraina tradiţională este puternic naţionalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcţia geopolitică a venit în întîmpinarea orgoliilor naţionaliste. Nici un român adevărat nu se poate resemna în faţa faptului că Ucrainei i-au fost date părţi din patria sa străbună. O modificare a statu quo-lui construcţiei geopolitice nu ne poate fi indiferentă. Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condiţiilor de afirmare şi consolidare a propriei identităţi etno-culturale româneşti trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, chiar în primul rînd, din asemenea motive, diplomaţia românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est-european avem, în ultimul sfert de secol, experienţa inedită a reculului istoriei. Cînd nu eşti corect poziţionat pentru a atenua forţa de recul a istoriei, poţi fi lovit în plin.” .
Se configurează o nouă structură a puterii în lume. China şi Rusia în prim-plan
Indiferent cum se va termina criza ucrainiană, lumea nu va mai arăta la fel după ce aceasta va lua sfîrşit. Criza ucrainiană este doar vîrful aisbergului. Ea prefigurează faţa hidoasă a ceea ce nu se spune de fapt, şi anume faptul că lupta pentru resurse şi controlul unor puncte strategice din întreaga lume a ajuns într-o fază critică, explozivă. Care va fi preţul, dar mai ales cine îl va plăti? „O nouă structură a puterii în lume este pe cale să se statornicească – ne-a declarat ambasadorul Romulus Ioan Budura – o structură în care vechile mari puteri, inclusiv SUA, nu-şi vor mai putea impune voinţa aşa cum o făceau cîndva. Retragerea NATO din Afganistan şi mai apoi din Irak este semnificativă în acest sens. China, secondată de Rusia şi de alte puteri emergente, nu se va grăbi, aşa cum îi dictează filozofia milenară, să anticipeze statornicirea noii ordini mondiale. În acest context, mi se pare demn de a fi luat în considerare interesul Chinei de a dezvolta relaţii cu cele 16 state din Estul şi Centrul Europei şi de a le sprijini în dezvoltarea lor. Asocierea cu Uniunea Europeană nu a adus beneficii economice acestor ţări, pe măsura degradării economiilor lor determinate de concurenţa brutală şi imperativă a companiilor occidentale. ?i mai sînt şi alte motivaţii ascunse ale evenimentelor ce se petrec în Ucraina, care amintesc de cele petrecute în Europa şi Asia în perioada 1989-1992 sau în Nordul Africii, acum 5-6 ani”. În opinia generalui Rogojan, Rusia a fost permanent provocată, iar reacţia acesteia era previzibilă, în condiţiile în care atît UE, cît şi NATO s-au extins tot mai mult spre Est şi, implicit, în imediata vecinătate a Rusiei şi Chinei. „Rusia a fost sistematic provocată, izolată şi vulnerabilizată, a declarat generalul Rogojan.
N.A.T.O a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se şi de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. În ultimii 5 ani, Rusia a făcut mari eforturi de pregătire pentru o apărare militară de proporţii comparabile cu cel de-al II-lea război mondial…”. În opinia fostului ambasador al României în China, Romulus Ioan Budura, contextul internaţional s-ar putea dovedi totuşi favorabil României. „Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţei şi judeţelor adiacente Dunării – spunea domnia sa – se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca şi asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în perspectiva unirii cu Patria Mamă. Acţiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm şi într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfîrşitul primului război mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării naţiunilor (aşa cum s-a întîmplat cu decolonizarea în urma celui de-al II-lea război mondial), era cuminte, legitimă şi se cere a fi luată ca atare în considerare”. (Va urma)
Prof. NICOLAE BALINT
TRICOLORUL