Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 7 ianuarie 2014

Europarlamentarul care cere amprentarea românilor, un apărător al sectei porno MISA

Elmar Brok, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, cel care a cerut deunăzi amprentarea românilor şi a bulgarilor, este un apărător al sectei porno MISA. Un document postat în iulie 2007 pe site-ul oficial al MISA arată că Brok a intervenit direct în ancheta Parchetului General din România, în dosarul MISA şi Gregorian Bivolaru.
Europarlamentarul creştin-democrat acordă, prin puterea funcţiei, protecţie membrilor MISA şi lui Gregorian Bivolaru. El a adresat, în martie 2007, o scrisoare procurorului general Laura Codruţa Kövesi, proaspăt numită în funcţie, în care declară că a „urmărit în detaliu persecuţiile la care au fost supuşi grupul MISA şi mentorul său spiritual, Gregorian Bivolaru, căruia i s-a acordat azil politic în Suedia”. Scrisoarea lui Brok arată că el a intervenit şi prin ambasadorul României la UE. Şi menţionează şi rolul ministrului Justiţiei, Monica Macovei, în acest dosar. Scrisoarea lui Brok arată limpede că Monica Macovei a cerut CSM să se facă investigaţii în acest caz. Versiunea în română a scrisorii arată că cei care au preluat documentul şi l-au postat pe site au făcut o confuzie voită, conferindu-i lui Elmar Brok funcţia de comisar european. În realitate, Brok era preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. Autenticitatea documentului este asumată de site-ul yogaesoteric.net, care a şi publicat scrisoarea. Gregorian Bivolaru a fost condamnat, definitiv, la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori, dar se sustrage pedepsei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu