Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Guşă: Actele de "servilism" amestecate cu "golănism politic" la adresa SUA îl vor costa pe Ponta

Analistul politic Cozmin Guşă crede că modificările Codului Penal şi scandalul care a urmat reprezintă o problemă gravă pentru România, pe plan intern şi internaţional, şi arată că anul 2014 va fi unul complicat. Guşă comentează şi atacul premierului la adresa SUA şi spune că Victor Ponta a amestecat servilismul cu actele de golănism în relaţia cu Washingtonul, acest lucru urmând să îi afecteze cariera politică.

"Ne-am dat cu democraţia în cap, cam asta înseamnă pentru occidentali semnificaţia gesturilor din Parlamentul României din ultima săptămână, în traducere, acele intenţii coruptoide ale unor parlamentari care din acest motiv au ajuns în parlament: fie pentru a-şi proteja dosare, fie pentru a proteja dosarele unor protectori şi de a genera posibilitatea de a fura fără să fie pedepsiţi", a declarat analistul politic Cozmin Guşă.


Analistul politic crede că Europa s-a speriat după ultimele evenimente din parlamentul României. "Intenţiile au ieşit la iveală fie din pricina slăbiciunilor liderilor puterii, mă refer aici şi la Victor Ponta şi la Crin Antonescu, care nu reuşesc să îşi ţină sub control acea parte întunecată a partidelor lor pe care noi o denumim cu supratitlul de baronime, nereuşind să facă acest lucru, toată această lăcomie a baronilor a avut aceste rezultate fără precedent într-o ţară a UE. Şi aici Traian Băsescu are dreptate: Europa s-a speriat pentru că Europa nu a putut să fie convinsă niciodată de strategia de imagine a lui Ponta, ei cunoscând foarte bine cum stau lcururile în interorul partidelor care guvernează azi", a spus Guşă.


Cozmin Guşă crede că liderul PNL, Crin Antonescu, ar fi trebuit să treacă peste problema de comunicare cu Traian Băsescu pentru a încerca să rezolve problema din Parlament. 


"Atâta cât îl cunosc eu Antonescu cred că şi-a dat eama că într-un fel ar putea să ajungă "papagalul de serviciu" al acestui joc în care într-adevăr, sunt înclinat să cred, că nu are o vinovăţie atât de mare precum Victor Ponta sau cei din PSD. Mă bazez pe logică, dar şi pe informaţii. Trebuie să ne amintim că cel care a blocat votarea Legii amnistiei şi a graţierii a fost tocmai Crin Antonescu care a cerut un vot la vedere. În acel momnt, cei invocaţi de Traian Băsescu, Zgonea Hrebenciuc şi ai săi au retras de pe ordinea de zi proiectul de lege. Dacă Crin Antonescu face aceste glume amare care sugerează că este în suferinţă, că e în pericol să piardă un capital pe care l-a câştigat cu greu, trebuie să îi amintesc că dâssnul este candidat la preşedinţie, este preşedintele Senatului şi are nevoie de gesturi instituţionale, în afara declaraţiilor. Probabil că nu s-ar fi trezit cu acest atac din partea preşedintelui Băsescu dacă ar fi procedat instituţional şi s-ar fi dus la nişte discuţii cu preşedintele României în care să vadă cum să rezolve această mare, mare problemă pe care o avem", a declarat analistul politic.


"Traian Băsescu profită din plin de aceste greşeli foarte grave pentru democraţie, dar aducătoare de puncte pentru o tabără pe care o reprezintă doar el, slăbiciunea Opoziţiei fiind una evidentă. În afară de jocul plitic e şi unul de responsabilitate. Să ne închipuim că aţi fi cetăţeni ai Germaniei şi vedeţi că o gaşcă de băieţi votează pe bandă rulantă cum să plece cei condamnaţi cu 6 şi 7 ani, politicieni sau ce or mai fi ei şi să iasă pe stradă. Veţi spune: asta e ţară de Uniunea Europeană? Ba mai mult, este graniţa UE care ar trebui să ne păzească la frontiera cu lumea postsovietică?", a mai spus Guşă.


Cozmin Guşă a comentat şi gestul PSD care nu i-a invitat pe colegii din PNL, membri ai Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, la discuţiile cu ambasadorii occidentali. 


"Faptul că parlamentarii PNl nu sunt invitaţi la aceste discuţii (cu ambasadorii occidentali) este un afront care nu putea să existe în lipsa deciziei de la nivel de preşedinte de partid, adică Victor Ponta, şi este gravisim, apropo de jocul untern din USL şi ne arată nouă unde era marea bubă din această lege, pentru că cei care vor să meargă să dea explicaţii fără să fie uziţi de urechile colegilor din PNL înseamnă că sunt cei care au de rezolvat o problemă acolo.


Analistul politic crede că atacul la adresa SUA îl va costa pe Victor Ponta. 


"Acest amestec de servilism - ne amintim cum s-a dus domnul Ponta cu domnul Gitenstein la Cotroceni când a fost instalat domnul Crin Antonescu pentru acel interimat -, şi cu alte gesturi de servilism şi vii dintr-o dată şi arunci în obrazul american cu eticheta Chevron, adică "vedeţi mă cu mă mai dăm nimic din ce v-am promis", apropo de gaze de şist şi restul. Astea sunt acte de golănism, chiar dacă nu vor avea o incidenţă majoră asupra relaţiilor româno-americane, pe Victor Ponta îl vor afecta foarte tare în cariera politică, pentru că asemenea schimbări de 180 de grade de la un servilism la aceste atacuri ritoase, sub centură, nu pot fi cauţionate de către un partener instituţional", a spus Guşă.


Cozmin Guşă se aşteaptă la un an 2014 complicat. 


"Pe scurt, avem o problemă foarte gravă la nivel politic, avem un Victor Ponta care mi se pare că şi-a pierdut busola, pentru că aceste gesturi de nervozitate nu îl caracterizează, îl avem pe Crin Antonescu nemulţumit pentru că gesturile sale utile pentru democraţie nu au fost luate în seamă, dar repet, nu au fot luate în seamă pentru că nu au fost urmate de nişte acţiuni caracteristice unui preşedinte de Senat responsabil care trebuia să treacă peste problema de comunicare cu preşedintele ţării, avându-l ca aliat, şi avem un Traian Băsescu care pune frână deocamdată, încearcă să torsioneze cumva imaginea publică a USL pe ansamblu, care nu ştiu dacă este cel mai util lucru nici măcar pentru jocul politic al lui Băsescu. Vă daţi seama cât de tihnite vor fi Sărbătorile şi cât de ciudat va fi ianuarie şi întreg anul 2014. Mai rău decât atât nu se putea încheia anul", a concluzionat Guşă. 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu