Vicontele Etienne Davignon, seful gruparii Bilderberg, s-a intalnit azi cu Traian Basescu si Mugur Isarescu in contextul scandalului exploatarii aurului de la Rosia Montana. Mugur Isarescu este un cunoscut mason, facand parte din celebra organizatie numita Clubul de la Roma. Vicontele Davignon conduce unul dintre cele mai influente grupuri ale oamenilor politici si de afaceri din lume, o comunitate elitista care a pus ideea trecerea la moneda euro si la piata unica europeana. Un alt argument este ca in spatele exploatarii aurului sta gruparea Bilderberg este urmatorul: in 2011, sponsorul Conferintei Bilderberg, organizate de BNR, a fost compania Rosia Montana Gold Corporation.
Care este scopul acestei grupari? Ce doreste sa faca cu atata putere la nivel planetar? Crearea al unui Guvern Mondial și o Noua Ordine dictatorială Mondială.
Deşi persistă o oarecare sfială în a o recunoaşte public, actuala Uniune Europeană a pornit de la ideea construirii Statelor Unite ale Europei (SUE). O structură politico-economico-militară capabilă să conducă un continent federalizat. O nouă superputere între marile puteri existente deja.
Pentru cei familiarizaţi cu istoria, UE reprezintă, de fapt, materializarea modernizată a viziunii împăraţilor şi dictatorilor europeni cuprinşi de febra stăpânirii lumii. Ideea unei astfel de construcţii se pierde în adâncul timpului. Ne aducem aminte de „Imperiul Franc”, gândit de Carol cel Mare, de „Sfântul Imperiu Roman”, de „Uniunea vamală” a lui Napoleon… În 1851 a existat o propunere de unificare paşnică a Europei imaginată de politicianul care se ascundea în pielea scriitorului de geniu Victor Hugo. Mai recent, la 142 ani după Hugo, a apărut iniţiativa lui Valery Giscard d’Estaing, al douăzecilea preşedinte al Franţei (prin ironia sorţii, născut la Koblenz, în Germania), numită de el „Europa Unită”. Mai de curând, perdantă în cele două războaie mondiale ale secolului trecut, Germania renăscută revine la visul de unificare europeană avut de Hitler. Vis pornit de la cu totul alte coordonate economice, sociale şi politice şi dorit a se materializa atunci prin forţa războiului.
Azi, UE pare a fi doar concretizarea ambiţiilor unora de a cârmui după bunul lor plac popoarele unui continent, sau ale lumii întregi.Nu prin forţa armelor, ci prin recunoaşterea UE ca entitate suprastatală cu personalitate juridică şi, în consecinţă, prin impunerea unei unice legislaţii economico-financiare, militare şi juridice. În directă dependenţă, sau independent de tendinţele de mai sus, au înflorit o serie de structuri semioculte care are un singur scop final existenţa unui Guvern Mondial şi, în consecinţă, supunerea întregii omeniri unei Noi Ordini Mondiale. Tot în directă conexiune cu Noua Ordine Mondială,semnale oficiale demne de crezare relevă legături strânse între personaje de marcă ale UE şi cei „acuzaţi” care conlucra pentru instituirea unui guvern mondial, pentru o moneda unică universală, pentru un singur buget mondial, chiar pentru impunerea unei singure religii universale. Pe măsură ce timpul trece, ies la iveală la nivelul Uniunii Europene uimitoare similituduni de abordare cu ale propăvăduitorilor Noii Ordini Mondiale: Illuminaţii, Grupul de la Bilderberg, Comisia Trilaterală etc.
În sprijinul afirmatiilor de mai sus, par a pleda câteva „întâmplări”:
1.La 6 mai 2009, luând cuvântul în Parlamentul European, doamna europarlamentar Maria Assuncao Estevez declară, cu subiect şi predicat:” Va veni o zi când parlamentele cosmopolitane vor guverna lumea, când se va înfăptui visul unei omeniri fără frontiere. Va veni ziua când cetăţenii din Africa, Europa şi America se vor uni, când culturile vor fi una, când vom asculta cu toţii aceaşi muzică şi vom avea cu toţii aceeaşi religie”
2.Câteva luni mai târziu, la 11 noiembrie 2009, Mario Borghezio, membru al Parlamentului European, se întreaba, în plenul parlamentului, pe cine reprezintă de fapt cei care conduc Uniunea Europeană:„Cum este posibil ca mai toţi conducătorii Uniunii Europene să nu fie reprezentanţii oneşti ai statelor Uniunii ci, să fie, membri activi ai Trilateralei sau ai Grupului Bilderberg ?”
Întrebarea sa pare a fi justificată, pentru că, la numai câteva zile după exprimarea acestei nedumeriri, la data de 01 decembrie 2009, preşedinte permanent al Consiliului European (de facto,primul preşedinte al Uniunii Europene) devine domnul Herman Van Rampuy, membru marcant al Grupului Bilderberg. Şi, imediat după instalare, preşedintele Rampuy defineşte anul 2009 ca fiind„primul an de guvernare globală”.
3.Doi ani mai târziu, în noiembrie 2011, un membru al Trilateralei, Lucas Papademos, devine prim-ministru al Greciei, ţară aflată atunci pe cale de a se rupe din Uniune.
4. În Italia, o altă ţară reticentă măsurilor financiare ale UE, tot în noiembrie 2011 ajunge prim-ministru un alt membru al Comisiei Trilaterale, domnul Mario Monti.
Şi exemplele ar putea continua. Cu puţin timp în urmă, în România, ţară a Uniunii Europene supusă unui control unional riguros, ţară care nu mai avea dreptul de a decide asupra bugetului naţional, căreia i se dicta modul în care ar trebui să funcţioneze justiţia, ori ce legi să aprobe şi cum ar trebui să lucreze parlamentul, preşedintele Băsescu face câteva declaraţii stupefiante. De la pupitrul prezidenţial aflat la Palatul Cotroceni,Basescu afirmă că România trebuie să renunţe la orice interes naţional, chiar şi la suveranitate, în numele unui aşa-zis interes european nedezvăluit încă, explicit, masei imense de cetăţeni europeni: „Azi nu mai este vorba de interes naţional, discutăm despre un interes european” Şi, continuându-şi declaraţia, îşi exprimă deschis vizunea proprie (sau indusă) în ceea ce priveşte viitorul ţării care l-a ales ca reprezentant al său în relaţie cu lumea dinafară:”Va trebui să ne punem toţi suveranitatea pentru a obţine suveranitatea europeană. Soluţia corectă pentru viitor este instituirea Statelor Unite Europene” Afirmaţia imperativă de mai sus ne aduce în minte jurământul preşedintelui la investire: Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu! (sn) Să-l fi uitat domnul Băsescu? Aşa pare!
Citind şi înţelegând la adevăratele dimensiuni cele scrise mai sus, ca român, te confrunţi cu o avalanşă de întrebări. Marea lor majoritate, fără răspuns: Bun, şi România, ce se va întâmpla cu ea? Nu cumva, lipsită de interesele statale legitime şi cu suveranitatea cedată unei instituţii multinaţionale, ea nu va mai avea nici un cuvânt de spus, nici o cale de a mai alege? Nu cumva, împreună cu celelalte state suferinde ale acestei construcţii transnaţionale va fi obligată să facă numai ceea ce i se impune, fiind împinsă, cu forţa chiar, pe un drum cu un singur sens, spre o ţintă deja existentă? Spre acolo unde nu va mai avea suveranitate în nici un domeniu? Unde va fi condusă de un komisar european care, la rândul său, va aviza măsurile unui guvernator numit la Bruxelles? Unde va folosi o monedă fabricată aiurea? Unde va fi lipsită de bugetul propriu? Unde toate veniturile proprii ar urma să fie acaparate de o structură supranaţională şi folosite după bunul plac al acesteia?
Acesta să fie viitorul preconizat de politicienii care ne conduc? Nu o ţară ci o provincie a Europei? Nu un stat suveran ci o membră palidă şi supusă, aparţinând împreună cu alte surate a ceea ca s-ar putea numi „Lagărul European”? Şi, laolaltă cu celelalte state unite (ale Africii, Asiei, Americii sau Oceaniei), fără graniţe de nicio natură între ele, să cânte aceleaşi melodii, să asculte aceeaşi muzică şi să aibe aceeaşi religie.
(Datele, informaţiile privind apartenenţa unor personaje la anumite organizaţii ori grupuri, precum şi citatele utilizate, aparţin presei si sunt culese de pe internet). http://teopal.com/?s=UE%2C+o+cale+deschisa+spre+Noua+Ordine+Mondiala
Motto:
-”Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.” James Paul Warburg în discurs în fata Senatului SUA (7 februarie 1950)
Grupul Bilderberg, organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale. Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl actualei Regine Beatrix a Olandei.
Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.
Jocul puterii și al controverselor
Daniel Estulin scrie în cartea sa “Adevărata poveste a Grupului Bilderberg”, publicată în 2005, că, pentru prima oară în 1954, cei mai puternici oameni din lume s-au întâlnit la Oosterbeek, Olanda, unde au dezbătut viitorul lumii și au decis să se reunească anual. S-au intitulat grupul Bilderberg, format din cei mai influenți oameni ai planetei, în special din America, Canada și Vestul Europei. Printre ei, David Rockefeller, Henry Kissinger, Bill Clinton, Gordon Brown, Angela Merkel, Alan Greenspan, Ben Bernanke, Larry Summers, Tim Geithner, Lloyd Blankfein, George Soros, Donald Rumsfeld, Rupert Murdoch, alți șefi de state, senatori influenți, congresmani și parlamentari, lideri ai NATO și Pentagon, membri ai familiilor regale europene, figuri selecte din media, dar și alți invitați.
Relația cu presa a Grupului Bilderberg
Jurnaliștii n-au fost niciodată primiți cu flori de organizatori, de cele mai multe ori refuzându-le accesul la informații. Rămâne de văzut câtă atenție va acorda presa britanică grupului care așteaptă adesea ca mass-media să ignore sau să reducă gradul de importanță al întâlnirilor. Iar o slabă acoperire a presei nu ar reflecta adevărata importanță a reuniunii. În 2010, spre exemplu, fostul secretar-general al NATO și membru Bilderberg, Willy Claes, admitea că participanții la conferințe sunt mandatați să implementeze decizii luate în timpul întâlnirilor Grupului. În 2009, un alt membru, Etienne Davignon, chiar se lăuda că moneda unică euro e rodul unei întâlniri a Grupului.
Grupul Bilderberg este unul dintre artizanii strategiilor tensiunilor, inclusiv al atacurilor teroriste. Afirmația nu aparține unui adept al teoriilor conspirațiilor, ci unuia dintre cei mai respectați oameni ai Italiei. Președintele de onoare al Curții Supreme, Ferdinando Imposimato, care s-a ocupat de lupta împotriva mafiei și a judecat cazul tentativei de asasinare a Papei Ioan Paul al-II-lea, a acuzat direct cel mai exclusivist și secret club din lume că ar fi în spatele unor atentate comise în Peninsulă, în urmă cu patru decenii. Magistratul italian are ca dovadă un document pe care l-a obținut de la un fost membru al grupării teroriste „Ordine Nuovo”, participant la atacurile comise în Italia între 1969 și 1974.
Documentul invocat de magistratul italian aduce probe despre implicarea Grupului Bilderberg – organizație care include lideri politici, reprezentanți ai Caselor Regale, oameni de afaceri, academicieni și ziariști, despre care se spune că decide soarta planetei -, alături de organizația de extremă dreapta „Ordine Nuovo”, în comiterea unor atentate teroriste. „Când vine vorba de masacre, poți vorbi de Grupul Bilderberg. Am făcut teste și pot spune că, în spatele strategiei tensiunii și a masacrelor se află și Grupul Bilderberg, un fel de Big Brother, manevrând, folosind teroriști și masoni”, spune magistratul, care a judecat inclusiv procesul privind răpirea și asasinarea fostului premier Aldo Moro, în 1978.
Atentatele care au zguduit Italia
Concluzia lui Ferdinando Imposimato are la bază probe pe care le-a primit de la un fost terorist al grupării „Ordine Nouvo”, unul dintre cei care au participat la atacul cu bombă de la Banca Națională Agrară, din 1969, de la Piazza Fontana (17 morți și 88 de răniți), la cel din 1970 – asupra trenului Roma-Messina, la atentatul cu bombă din 1974, de la Piazza della Loggia din Brescia (în care au murit opt persoane) și la atentatul asupra trenului Italicus Express, din 1974, soldat cu 12 morți.
Operațiunea „Gladio”
Documentul, datând din 1969, indică implicarea Grupului Bilderberg în aceste acțiuni și a fost publicat de Imposimato în cartea „Republica tragediilor nepedepsite”, care face o radiografie a „strategiei tensiunilor”. Mai exact, a așa-numitei Operațiuni „Gladio”, un proiect secret al NATO, din timpul Războiului Rece, prin care se încerca obținerea unui climat politic favorabil în Europa, prin comiterea de atentate teroriste. Atentate care, apoi, erau puse pe seama diverselor grupări de extremă dreapta sau stânga. Aceste atacuri, care au zguduit Peninsula, erau atribuite grupării teroriste „Brigăzile Roșii”. Existența acestei structuri a fost dezvăluită abia la începutul anilor ’90 de fostul premier italian Giulio Andreotti. Presa l-a numit drept „cel mai bine ținut și cel mai dăunător secret politic și militar, după cel de-Al Doilea Război Mondial”.
„Gladio” avea ca scop discreditarea opoziției politice și forțarea opiniei publice să se întoarcă la stat și să ceară mai multă securitate. Tot despre Operațiunea „Gladio” și implicarea unor „structuri străine”, legate de serviciile de informații ale SUA sau de controversatul Grup, în atentatele de la gara din Bologna, din 1980, soldate cu 90 de morți, a vorbit și raportul unei comisii parlamentare de anchetă.
Premierii Bilderberg
După fostul premier tehnocrat Mario Monti, care nu a ascuns că este un participant al reuniunilor Grupului Bilderberg, Italia are, începând de luna trecută, un alt șef de Guvern al cărui nume se leagă de „bilderbergi”. Enrico Letta, învestit de președintele Napolitano în funcția de prim-ministru, a decis să curme speculațiile, recunoscând, pe Facebook, că a fost prezent la reuniunile Bilderberg.
Obiectivele Bilderberg
Din cauza caracterului secret al întâlnirilor Grupului Bilderberg, care se țin anual în diverse orașe ale lumii, și a refuzului de a face publice informații legate de agenda întrunirilor, această organizație este acuzată de comploturi la nivel mondial. De numele Clubului Bilderberg, supranumit și „Guvernul Mondial Nevăzut”, sunt legate cele trei obiective majore:
• Crearea unui Guvern Mondial;
• Globalizarea economică mondială;
• Crearea unei forțe armate globale, putere capabilă să reducă rapid la tăcere orice formă de opoziție identificată oriunde pe planet.http://conspiratiisimistere.wordpress.com/2013/05/12/grupul-bilderberg-2/
Comisia Trilaterală – ecoul grupului Bilderberg
Geneza Trilateralei se regaseste in Pilgrim’s Society, un grup de reflexie care a regrupat, dupa 1903,marile familii protestante din Estul SUA.
Unul dintre fondatorii săi, Hammer, a fost unul dintre amicii lui Lenin şi l-a presat pe Ford să vândă tractoare Uniunii Sovietice.
La puţin timp, John D. Rockfeller, fondatorul Standard Oil (ESSO), companie care în 1900 controla 90% din producţia de petrol rafinat din SUA, a fondat C.F.R. (Council of Foreign Relations), o veritabilă anti-camera a politicii externe a SUA, un guvern secret în interiorul executivului american.
C.F.R. este în acest moment un puternic grup de studii american care reuneşte 1400 de afiliaţi, membrii săi ocupând înalte funcţii în guvernul american dar şi în industrie şi finanţe internaţionale.
Grupul sub conducerea lui David Rockfeller a stat la realizarea planificării economiei americane, iar unul dintre membrii ai CFR a fost preşedinte al FED, iar Carter care a fost recrutat de CFR din rândurile Trilateralei avea să ajungă preşedintele SUA.
Comisia Trilaterală (abreviată: “Trilaterala”) a fost fondată în 1973 de Zbigniew Brzezinski în jurul idei centrale de unificare a regimurilor politice în favoarea blocurilor politice şi în detrimentul naţiunilor. Trilaterala a prins rapid amploare înainte de expansiunea lumii asiatice.
Totuşi, fondatorul Trilateralei este considerat contele David Rockfeller, proprietarul unei dintre cele 5 mari bănci din New York: Chase Manhattan Bank.
Trilaterala este formată din crema CFR şi Bildergberg a fost înfiinţată şi finaţată de Rockfeller împreună cu fratele său Nelson (care avea să devină vice-preşedinte al SUA).
Însumând aproximativ 360 de membri cooptaţi din întreaga lume, Trilaterala a permis realizarea unei reţele unice între principalii actori ai economiei şi politicii internaţionale. Dintre aceştia, 120 sunt americani, 80 japonezi iar restul europeni.
350 dintre cele mai puternice companii internaţionale sunt conduse de membri sau afiliaţi ai Trilateralei.
Scopul declarat al Trrilateralei – ca şi al altor organisme internaţionale de acelaşi tip – este de lansare pe orbită a unui guvern. Comisia speră că se va ajunge la o unificare treptată a pieţelor investind în diverse organisme internaţionale.
În fostele ţări comuniste acestea deţin numeroase active, organizaţia beneficiind de importante fonduri furnizate de companiile capitaliste care-şi pot dirija fondurile şi oamenii prin importante fundaţii americane.
Printre altele, Trilaterala controlează şi organizaţia celor mai importante puteri industralizate (G7) lansată de Japonia ca mare putere economică. În acest context, nu este de neglijat că la debutul său în Italia, Trilaterala s-a aflat în colimatorul Brigăzilor Roşii care au acuzat-o că vrea să confişte puterea mondială.
Puterea opacă a Trilateralei
Conducători de multinaţionale, guvernanţi ai tarior bogate şi partizani ai liberalismului economic au realizat un compromis pentru a-şi impune viziunea asupra lumii.
În iulie 1973, într-o lume bipolară, David Rockefeller lansa Comisia Trilaterală care va marca momentul de început al războiului ideologic modern. Mai puţin mediatizată ca forumul de la Davos, comisia rămâne extrem de activă prin reţeaua sa de influenţa cu multiple ramficatii.
Figură marcantă a capitalismului american, Comisia se doreşte a fi un “cenaclu” al elitei politice şi economice internaţionale care este însă, în acest moment, un club închis care include personalităţi marcante ale economiei şi politicii mondiale şi care dă naştere la numeroase controverse.
Crearea acestei organizaţii opace, protejată de orice imixtiuni din partea mass-media, coincide în acest moment cu o perioadă de incertitudine şi turbulenţe în politica mondială, guvernarea economiilor mondiale pare să scape de sub controlul elitelor din ţările bogate, forţele de stânga sunt din ce în ce mai active (în special în Europa), iar interconectarea în creştere a problemelor mondiale necesită o cooperare mai strânsă între marile puteri.
În acest context, Trilaterala se va impune rapid ca fiind unul dintre principalele instrumente pentru a apăra interesele multinaţionalelor şi de “iluminare” a deciziilor luate de decidenţii politici.
La acesta imagine de putere filozofică a lumii politice menită a insufla “înţelepciunea” necesară gestiunii afacerilor terestre se adaugă încercarea elitelor incluse în sânul acestei instituţii absolut nedemocratice să definească o sumă de criterii necesare pentru o “bună guvernare” internaţională.
Temele dezbătute în sânul acestei oligharhii internaţionale în cadrul reuniunilor anuale care se ţin în diferite oraşe ale trilateralei sunt învăluite de o discreţie absolută, iar fiecare subiect face obiectul unui raport anual (The Trialogue) şi al lucrărilor tematice (Triangle Papers) realizate de echipe de experţi americani, europeni şi niponi. Făcute publice, aceste documente “traduc” atenţionările Trilateralei referitoare la probleme globale care transcend suveranitatea naţională şi “necesită intervenţia ţărilor bogate”.
Triada ideatică a Trilateralei
Principala idee care stă la baza funcţionării Trilateralei ţine de necesitatea unei “noi ordini mondiale”, legitimitatea acesteia fiind justificată prin evenimente cum ar fi cel din 11 septembrie 2001 care a furnizate suficiente argumente pentru “ordineA internaţionalĂ” şi un “răspuns global” din partea principalilor conducători ai lumii chemaţi să colaboreze împotriva unor astfel de ameninţări.
A doua idee care a stat la baza activităţii Trilateralei – derivată din primă – face trimitere la rolul tutelary al ţărilor triadei (în special al SUA) în cadrul reformei sistemului internaţional. Statele bogate sunt chemate să-şi unească eforturile într-o misiune destinată a promova “stabilitatea” planetei graţie unei generalizări a modelului economic dominant.
Democraţii liberali sunt “centrul vital” al economiei, finanţelor şi tehnologiei, iar ţările care doresc să se integreze trebuie să se supună deciziilor acestui centru.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că nici în cadrul ţărilor triadei nu există un consens în această privinţă, dovadă stând diferendele înregistrate între membrii triadei: refuzul semnării acordului de la Kyoto, opoziţia faţă de crearea unei curţi penale internaţionale, intervenţiile militare americane, poltica israleliană etc.
Discursul directorului OMC împotriva grupurilor ce reclamă un alt fel de mondializare – catalogaţi ca “e-hippies” – subliniază cea de a treia caracteristică a Trilateralei: aversiunea sa faţă de mişcările populare.
Ea s-a regăsit clar exprimată în celebrul raport al Comisiei referitor la guvernanţa democraţiilor redirijată. Datând din 1975, textul denunţa “excesul de democraţie” exprimat, d.p.d.v. al autorilor, prin manifestaţiile contestare din epocă. Cele care, ca şi astăzi, pun în discuţie politică externă a SUA şi reclamă recunoaşterea noilor drepturi democratice. Raportul a provocat comentarii indignate centrate pe administraţia Carter (fost membru al Trilateralei).
După cum se poate observa, ideologia Trilateralei gestionată direct sau indirect de grupul Bilderberg este subordonată unui singur scop: realizarea unei noi ordini mondiale de sorginete eminamente capitalistă în care naţiunile dispar ca entitate, iar deciziile se iau în mod centralizat în cadrul unui guvern mondial. Cine vor fi membrii acestui super-guvern? Credem că puteţi răspunde şi singuri acestei întrebări.
Institutul Tavistock este unul din focarele importante ale controlului maselor. Influenţa sa se face resimţită prin mass-media, instituţiile ştiinţifice, corporaţii, guverne şi armată. Se spune că Tavistock, care reprezintă o colaborare între serviciile secrete britanice şi institutele de psihiatrie, a fost creat în 1921 la ordinul membrilor Institutului Regal al Afacerilor Internaţionale, RIIA (cunoscut şi sub numele de Chatham House).
RIIA este unul din componentele grupului britanic Masa Rotundă Rhodes, fondat de imperialistul englez şi totodată mason, Cecil Rhodes. Grupul Masa Rotundă, ce are o mulţime de filiale, a fost cel mai aprig susţinător, în acest secol, al unui guvern mondial unic. Tavistock funcţionează în baza unor subvenţii acordate de familiile Rockefeller, Carnegie, de Ministerul de Interne britanic şi a multor altor subvenţii substanţiale anonime.
Fiind iniţial condus de ofiţerul serviciilor secrete britanice, maiorul John Rawlings, Institutul Tavistock a fost proiectat încă de la început ca un centru coordonator pentru controlul social planetar folosind „trupe de şoc psihologice“, un termen inventat de Reese. Aceste trupe de şoc, în halate albe de laborator, se ramifică precum un evantai planetar, penetrând diverse organizaţii pentru a implementa politici considerate productive de către strategii organizaţiei.
Nucleul Tavistock este format de agenţi ai serviciilor secrete britanice, francmasoni, care colaborează cu capetele hidrei psihiatriei la nivel mondial, pentru a atinge două scopuri:
1) O ordine unică mondială, în care statele naţionale sunt abolite şi există un singur centru de control totalitar.
2) Simultan, controlul psihologic al lumii, sau folosind termenul inventat de ei, „societry” (n.t. în traducere liberă: o metodă de structurare exactă a relaţiilor sociale). Până şi materialele oficiale ale Institutului Tavistock recunosc orientarea sa spre controlul global al minţii oamenilor.
În anul 1932, psihologul german Kurt Lewin, unul dintre creatorii reţelei serviciilor secrete americane, OSS, precursorul CIA, a preluat de la Reese conducerea Institutului Tavistock. Lewin a fost unul dintre primii susţinători ai utilizării traumelor pentru reprogramarea atât a individului, cât şi a societăţi, folosind un modus operandi mai mult decât similar dictonului masonic „Ordo Ab Chao”, însemnând „prin haos la ordine”.
Perspectiva adusă în discuţie, având semnătura Institutului Tavistock este o metodologie recurentă pentru controlul minţii la nivel global şi programare culturală în secolul XX. Această de-programare a individului în vederea unei reprogramări ulterioare, se realizează prin inducerea acestuia într-o stare puternică de şoc obţinută prin traumatizare şi tortură.
Dr. William Sargent de la Institutul Tavistock, despre care se spune că la data respectivă lucra şi în cadrul programului CIA de control mental MKULTRA, în cartea sa din 1957, Battle for the Mind – A Physiology of Coversion and Brain-Washing (Bătălia pentru minte – O fiziologie a conversiei şi spălării creierului) elaborată pe baza teoriilor lui Lewin, declara:
„Unor oameni cărora le-a fost suficient de mult perturbată funcţionarea creierului, prin inducerea intenţionată sau accidentală a fricii, mâniei sau surescitării li se pot inocula numeroase idei. Cel mai frecvent rezultat provocat de asemenea perturbări, este afectarea temporară a discernământului şi o sugestibilitate mărită. Manifestările în cadrul grupurilor sunt uneori caracterizate de termenul «instinct de turmă», şi apar cel mai adesea în timpul războaielor, epidemiilor severe, şi în general în perioadele de mare pericol, care măresc anxietatea şi prin urmare sugestibilitatea la nivel individual şi de masă.”
În timpul celui de-al doilea război mondial, Institutul Tavistock a coordonat Directoratul britanic de război psihologic, păstrându-şi apoi în continuare orientarea militară. Agenţii de la Tavistock au infiltrat agenţiile secrete americane, institutele de psihiatrie, industria, mass-media şi organismele politice, convertindu-le ferm spre îndeplinirea scopurilor de control global urmărite de organizaţia mamă.
Unul dintre planurile esenţiale ale Institutului Tavistock îl constituie o intervenţie la nivel individual cu intenţia de a face posibilă instaurarea Noii Ordini Mondiale, văzută ca un întreg unde libertatea de exprimare a individului va disparea şi posibilitatea de a gândi liber va fi anulată.
Acest plan a fost pus în aplicare de către Laboratoarele naţionale de antrenament, care sponsorizează programele de „întâlnire” şi „sensibilizare” de grup, implicate în distrugerea personalităţii individuale şi apoi reconstruirea ei conform standardelor grupului.
Se estimează că milioane de oameni au fost supuşi acestui gen de „procesare”, inclusiv cei mai mulţi dintre conducătorii corporaţiilor şi oficiali din Departamentul de Stat, Marină, Ministerul Educaţiei şi Institutul Naţional al Educaţiei.
Deşi li se face reclamă ca fiind mijloace pentru eliberare personală şi organizaţională, programele de sensibilizare sunt şi o unealtă eficientă pentru alinierea dorită de către lider la normele grupului,precum a fost demonstrat fără tăgadă, prin utilizarea unor metode asemănătoare la nivel de grup în cazurile sectei lui Charles Manson şi a lui Jim Jones.
Nu ni se spune decât ceea ce ei doresc să ştim. Probabil cea mai eficientă metodă de control descoperită vreodată este pur şi simplu managementul informaţiei.
Această tehnică constă în ascunderea informaţiei, răspândirea de informaţii false (dezinformarea) sau direcţionarea greşită astfel încât realitatea cu care avem de-a face şi forţele care ne modelează viaţa să nu poată fi înţelese pe deplin. Aceste perspective înşelătoare sunt proiectate asupra populaţiei prin diverse mijloace de comunicare, dar în primul rând prin televiziune, radio, filme artistice, ziare, reviste şi internet.
Edward Bernays, prieten apropiat al lui H.G.Wells, unul din proiectanţii Noii Ordini Mondiale, scria în cartea sa “Propaganda, Bernays”:
„Pe măsură ce civilizaţia devine tot mai complexă, au fost inventate şi dezvoltate mijloacele tehnice prin care poate fi înregimentată opinia publică. Prin presa scrisă şi ziare, prin intermediul telefonului, al telegrafului, al radioului şi al aviaţiei, ideile pot fi răspândite rapid, chiar simultan, de-a lungul întregii Americi. Nevoia pentru un guvern invizibil este din ce în ce mai mult demonstrată. Minţile ne sunt modelate, gusturile formate, ideile sugerate şi suntem guvernaţi, în principal de oameni despre care nici nu am auzit vreodată.
Indiferent de atitudinile pe care o persoană alege să le adopte faţă de această condiţie, este un fapt bine stabilit că în fiecare act al vieţii zilnice (fie acesta din sfera politică sau cea a afacerilor, a conduitei sociale sau a gândirii etice), suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane, care reprezintă o fracţiune infimă din cele 120 de milioane de locuitori cât numără populaţia ţării. Aceştia sunt o mână de oameni care înţeleg procesele mentale şi tiparele sociale ce caracterizează masele. Ei sunt cei care trag sforile, care controlează mintea publică, cei care stăpânesc forţele sociale şi creează noi metode de a supune şi ghida lumea.”
Bernays era departe de a dezaproba această manipulare, susţinând că masele trebuie să fie controlate prin propagandă. Bernays a participat de asemenea şi la proiectarea programelor americane de război psihologic. Nu este deloc surprinzător că el a fost pus la conducerea reţelei de comunicaţii CBS în perioada timpurie a acesteia.
Factorul crucial care permite controlul mass-media şi folosirea ei drept instrument de propagandă este dreptul de proprietate tip monopol.
Un procent de 98% din cele 1700 de ziare cotidiene din SUA sunt deţinute de mai puţin de 15 corporaţii, iar Time Inc. are aproximativ 40% din încasări. Cele trei mari reţele de televiziune: ABC, CBS şi NBC încă deţin majoritatea audienţei. Acţiunea monopolului este consolidată prin mijloace de control adiţionale şi sisteme de siguranţă.
Acestea includ apartenenţa şefilor şi editorilor mass-media la grupuri precum Consiliul de Relaţii Externe, Skull & Bones, Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg.
Mulţi din membrii acestor organizaţii fac parte din alte grupări elitiste înrudite, acestea fiind sociale, politice sau de afaceri, asigurând astfel desfăşurarea unor acţiuni coerente a conducătorilor din umbră. Calitatea de membru în una sau mai multe din aceste organizaţii este practic necesară pentru a putea accede la cele mai înalte nivele ale succesului în Occident.
Infiltrarea mass-mediei de către agenţiile secrete a început concomitent cu formarea trusturilor de presă americane în cea de-a doua jumătate a secolului. Una dintre primele operaţiuni de control încununate de succes ale mijloacelor media a fost lansată în 1919 odată cu crearea RCA (Societatea Americană de Radio) de către Westinghouse, Morgan Guaranty and Trust, General Electric şi United Fruit Company. În 1929, David Sarnoff, un colaborator apropiat al Institutului Tavistock, a fost numit la conducerea RCA.
La scurt timp după aceea, serviciile secrete britanice au demarat operaţiunea „Camera Neagră în clădirea RCA din New York, sub comanda lui Sir William Stephenson (nume de cod: „Neînfricatul”) şi a generalului Marlborough Churchill, rudă cu Winston Churchill. Generalul Churchill avea să fie cooptat ulterior la fondarea Organizaţiei Macy, care va fi folosită drept sponsor pentru operaţiunile CIA de control al minţii MKULTRA. Toate cele trei televiziuni majore americane sunt ramuri ale RCA. Războiul informaţional a intrat într-o nouă etapă în anii 1930, când Fundaţia Rockefeller a lansat „proiectele de război psihologic” pentru modelarea opiniei publice.
Conform lui Christopher Simpson, autor al cărţii „Science of Coercion” („Ştiinţa constrângerii”):
„Ei erau un cerc remarcabil de unit, format din bărbaţi şi femei care împărtăşeau anumite concepţii importante privitoare la cercetarea comunicării prin mass-media. Aceştia considerau mass-media drept un instrument pentru managementul social, o armă ce poate fi utilizată în cadrul conflictului social; abordarea lor considerând că datele cantitative, în special rezultatele experimentelor şi anchetelor, sondajele de opinie şi analiza cantitativă de conţinut sunt mijloace ce relevă ceea ce este comunicarea, servind apoi aplicării acesteia în cadrul managementului social”.
Un alt soldat loial devotat cauzei subjugării maselor a fost Alfred C. Kinsey, finanţat de cătreRockefeller, coautor al lucrării de referinţă „Sexual Behavior in the Human Male” („Comportamentul sexual la bărbat”) şi al altor volume. Una dintre metodele mai puţin cunoscute de control şi de aplicare a eugeniei, este distrugerea moralităţii tradiţionale şi normalizarea devianţei.
Kinsey a studiat la Institutul Bussey la Harvard în anii 1920 – pe vremea când înfloreau cercetările eugenice – apoi s-a mutat pentru a preda la Universitatea Indiana, unde munca sa privitor ladeconstrucţia culturală avea să decimeze în cele din urmă moralitatea sexuală americană, ajutând la destrămarea familiilor.
Conform biografului James Jones, Kinsey, întotdeauna portretizat în presă ca un familist conservator, era „unul dintre teoreticienii eugeniei înainte de cel de-al doilea război mondial”. Acesta a recomandat ca o parte a „claselor inferioare” să fie sterilizate pentru a se obţine un fond genetic mai bun. Printre prietenii lui Kinsey se număra şi Dr. Ewen Cameron, infamul doctor canadian. În multe privinţe ceea ce se desfăşura în laboratorul lui Kinsey amintea foarte mult de ceea ce avea loc la data respectivă în laboratoarele de psihiatrie ale agenţiilor secrete.
De asemenea, se pare că şi renumitul magician negru Aleister Crowley a exercitat o influenţă asupra lui Kinsey, care a vizitat Thelema Abbey cu puţin timp înainte de moartea sa, în 1955. Deşi nu s–a stabilit că Kinsey a folosit lucrările lui Crowley drept sursă a cărţilor sale, ei aveau prieteni şi cunoştinţe comune precum regizorul Kenneth Anger, nazistul american George Sylvester Viereck şi francezul Rene Guyon.
Kenneth Anger a afirmat că: „Kinsey era obsedat de ideea procurării jurnalului sexual al Marii Bestii (Crowley) … Pentru a obţine bani pentru cercetare şi pentru a continua să beneficieze de sprijinul universităţii, Kinsey avea nevoie de scuza cercetării pentru a-şi valida obsesia permanentă pentru sex. Oricum sloganul lui Prok (porecla lui Kinsey) «Fă tot ce poţi mai bine şi lăsă-i pe ceilalţi să reacţioneze după cum doresc» pare o variaţiune a maximei lui Crowley «Fă ceea ce vrei». Iar dacă aşa stau lucrurile, mă întreb cum ar reacţiona publicul american să afle că respectatul Kinsey era un discipol al Marii Bestii?”
Cea mai eficientă armă a lui Kinsey pentru războiul psihologic a fost studiul sexualităţii americane, finanţat de Rockefeller, cel mai faimos volum fiind excesiv lăudatul studiu, „Comportamentul sexual la bărbat”, publicat în anul 1948. Imediat după lansare, s-au vândut peste 200.000 de exemplare în două luni, în special datorită reclamei făcute de către mass-media şi de către familia Rockefeller.
Problema principală privind „cercetarea cantitativă şi cifrele obţinute” de Kinsey este faptul că au fost distorsionate radical pentru a se potrivi cu scopurile sale. Cei care au studiat metodele şi datele obţinute de Kinsey – care se pretind a fi o definiţie a sexualităţii normale în America – au constatat că printre subiecţii săi erau foarte multe persoane deschise pentru perversiuni sexuale, prostituţie sau molestare sexuală infantilă. Aceşti devianţi au constituit, conform unor cercetători, o treime din totalul subiecţilor.
Kinsey i-a cuantificat în baza lui de date ca fiind un eşantion normal din rândul populaţiei. Cercetările lui Kinsey au inclus observarea sexualităţii infantile, stimularea manuală şi orală a organelor genitale ale copiilor, şi cronometrarea atingerii orgasmului de către copii.
Mulţi ani după colaborarea sa cu Kinsey, Directorul Institutului Kinsey, Paul Gebhard, a recunoscut cu o candoare rar întâlnită printre inginerii sociali: „Noi am fost… puţin spus imorali, chiar criminali. Ca exemple de imoralitate putem menţiona refuzul nostru de a informa soţia că soţul ei are … o boală venerică activă, şi refuzul de a le spune părinţilor că copilul lor prezintă manifestări sexual deviante importante. Un exemplu de act criminal este refuzul nostru de a coopera cu autorităţile pentru prinderea unui pedofil pe care l-am intervievat şi care era căutat pentru viol şi ucidere a unui copil.”
Conform declaraţiilor din acea vreme, raportul Kinsey a „şocat” şi a „năucit” naţiunea în 1948.Motivul era simplu: americanii ştiau că informaţia pe care a furnizat-o raportul Kinsey nu se potrivea cu propria percepţie asupra moralei şi comportamentului sexual. Statisticile lui Kinsey erau greşite şi greşite au rămas.
Kinsey a creat o discontinuitate în moralitatea americană, până la punctul în care aproape orice act sexual a devenit în prezent acceptabil. Schimbarea soţiei, divorţul imediat, schimbarea partenerilor (swinging), ilustrarea actelor sexuale în mass- media, homosexualitatea şi sado-masochismul sunt promovate ca fiind normale. La fel ca majoritatea acţiunilor întreprinse de inginerii sociali, există mai multe motive pentru aceasta:
- Unul din ele este crearea unei societăţi aşa-zise „a simţurilor””, suprasaturată de sex, droguri, TV (forma modernă de „pâine şi circ”, astfel încât manipulatorii nu întâmpină nicio împotrivire din partea unui electorat degradat).
- Un alt motiv este separarea actului sexual de procreare, astfel făcând mai uşoară instituirea sterilizării şi contracepţiei, inclusiv avortul, la nivelul „maselor”.
- Un alt scop este distrugerea familiei ca nucleu al societăţii, deschizând astfel uşa unei mai mari posibilităţi de intervenţie socială şi manipulare. Deşi este periculos să arătăm aceasta în zilele noastre, când în numele „eliberării sexuale”, orice lesbiană poate avea propriul său show de televiziune, forţele care au dat naştere orientării fasciste spre Noua Ordine Mondială şi spre eugenie sunt în primul val al asaltului pentru distrugerea valorilor tradiţionale din domeniul sexualităţii. Această abordare a fost exemplificată de nazişti, pentru care, conform lui Pearl Buck, „Iubirea era de modă veche, sexul fiind modern. În cadrul propagandei lor, naziştii au restaurat astfel «dreptul la dragoste» în propaganda lor.”
Fragmente din lucrarea “Controlul maselor-Ingineria conştiinţei umane” de Jim Keith.
Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.
Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.
Grupul a fost suspectat că pe agenda întâlnirii din anul 2010 s-ar fi aflat un potențial atac asupraIranului și viitorul colaps al monedei euro. După colapsul monedei euro, soluția salvatoare pentru ieșirea din criză ar fi impulsionarea apariției unei monede mondiale, emisă de o bancă centrală globală[2]. Aceasta s-ar traduce prin încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie mondială, sub egida ONU.
Jurnalistul rus Daniel Estulin este unul dintre „vânătorii” grupului Bilderberg. Cărțile lui Estulin, „Adevărata poveste a Grupului Bilderberg” și „Stăpânii din umbră”, s-au vândut în milioane de exemplare fiind traduse în peste 50 de limbi.
Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.
În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media:
- Jose Manuel Baroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe.
- Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii
- Frits Bolkestein, comisar european
- Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian
- Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului
- Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei
- Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider
- Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro
- Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie
- Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei
- Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos
-John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională
- Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom
- Willy Claes, ministru de stat, Belgia
- Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge
- George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia
- Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene
- Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times
- Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei
-Richard N. Haas, preşedinte CRE – Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA
- Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada
- Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei
- Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia
- Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda
- Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca
- Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene
- Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei
- Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa
- David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA
- Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda
- Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania
- Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei
- James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA
- Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI; AGCS; etc).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu