Probabil că nu există nici un om care să nu fi visat, într-un anumit moment al vieţii, să dobîndească puteri supraomeneşti. Dar este de-a dreptul uimitor că existenţa acestor puteri a fost şi continuă să fie atestată şi în afara domeniului ficţiunii. De-a lungul Istoriei, anumite grupuri de războinici şi-au cîştigat o reputaţie redutabilă datorită puterii lor incredibile şi invulnerabilităţii în confruntarea cu ceilalţi. Fără îndoială că aceşti luptători aveau o imagine excelentă despre ei înşişi şi beneficiau astfel de un avantaj psihologic incontestabil pe cîmpul de luptă. Dar, în multe cazuri, reputaţia lor se baza pe puteri extraordinare autentice. Luptătorii norvegieni numiţi Berserker aveau reputaţia celor mai înfricoşători războinici care au existat vreodată în Europa – de la numele lor este derivat şi cuvîntul englezesc berserk care înseamnă „feroce, extrem de violent”. Berserker-ii erau originari din Scandinavia şi au devenit forţa combatantă de elită a vikingilor, renumiţi prin invulnerabilitatea lor în faţa armelor. Pentru a-şi demonstra această calitate, se spune că se aruncau în bătălie fără armură şi chiar fără zale şi luptau ca nişte fiare turbate. Fără îndoială că, în mare măsură, statutul de care se bucurau berserker-ii poate fi atribuit, pur şi simplu, ferocităţii lor fără pereche în luptă. Un războinic care îşi ignora rănile, indiferent cît de grave erau acestea şi continua să lupte, fireşte că îl înspăimînta pe adversar. Dar este posibil ca aceşti luptători să nu fi simţit rănile. Poate că îşi inoculaseră o asemenea sete de sînge, încît îşi treceau cu vederea rănile şi ignorau durerea pînă în momentul în care se termina lupta şi nu mai resimţeau starea de furie paroxistică. Pe de altă parte, invulnerabilitatea berserker-ilor în luptă putea fi rezultatul unor descîntece şi ritualuri executate înainte de confruntarea cu inamicul. Acestea puteau să le inducă o stare asemănătoare cu transa, în care să nu mai simtă durerea sau să şi-o „amîne” pînă după încheierea luptei. Indiferent care erau mijloacele prin care îşi dobîndeau puterile cu totul remarcabile, acestea s-au dovedit extrem de eficace, aşa cum reiese din relatările duşmanilor lor înfrînţi. Berserker-ii nu au reprezentat singurul grup de luptători cărora li s-a atribuit imunitatea la durere şi invulnerabilitatea în faţa armelor. Dervişii Rufa erau temuţi şi respectaţi în egală măsură şi de prieteni şi de duşmani, iar confirmarea reputaţiei lor se regăseşte în expresia engleză „se învîrteşte ca un derviş”, care se referă la ferocitatea şi agresivitatea lor. Aceste cuvinte sînt asociate şi cu sursa puterilor lor, care, potrivit unor relatări demne de toată încrederea, erau induse în cadrul ritualurilor religioase, cînd luptătorii ajungeau într-o stare de delir religios sau de transă extatică, cunoscută sub numele de halah. În frenezia lor de a-şi demonstra capacitatea de a ignora durerea, dervişii îşi produceau singuri răni. Luau în mînă fiare înroşite în foc sau îşi puneau cărbuni în gură care străluceau cînd inspirau şi se străpungeau cu pumnale speciale. După această frenezie extatică, urma ritualul vindecării, în care şeicul grupului respectiv sufla deasupra rănilor fiecărui derviş şi se ruga împreună cu el. Şi într-o singură zi, pînă şi cele mai grave răni se vindecau. Dervişii intrau în luptă ca războinici plini de încredere în sine, convinşi de propria invulnerabilitate. Şi această credinţă era de mare folos mai ales atunci cînd lupta atingea punctul culminant, căci războinicii ignorau rănile primite şi în felul acesta îşi cîştigau o reputaţie de vitejie ieşită din comun. (Va urma)
LUCY DONCASTER,
KAREN FARRINGTON,
ANDREW HOLLAND
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu