Către francezi!

Toţi în foc, cetăţeni! Nu mai există de acum decît: Franţa, aici, şi Prusia, acolo; nimic nu există, în afară de această urgenţă. Care este chestiunea zilei de azi? A lupta. Care e chestiunea zilei de mîine? A învinge. Care e chestiunea de toate zilele? A muri. Nu vă întoarceţi în altă parte! Amintirea, pe care o ai, constă în uitarea de tine însuţi: Unire şi unitate! Supărări, resentimente, necazuri; aruncaţi-le în vînt! Să dispară aceste întunecimi, în fumul tunurilor! Să ne iubim, pentru a lupta împreună! Noi, toţi, avem aceleaşi merite. Fost-au aici proscrişi? Nu ştiu! Fost-a cineva în exil? N-am ştiinţă! Nu mai există personalităţi, nu mai există ambiţii, nu există în amintire decît formula aceasta: „Salvarea publică”. Noi nu sîntem decît un singur francez, un singur parizian, o singură inimă; nu mai există decît un singur cetăţean, care eşti tu, care sînt eu, care sîntem noi toţi. Unde va fi spărtura, vor fi piepturile noastre. Rezistenţă astăzi, mîntuire mîine: asta e totul. Noi nu mai sîntem de carne, ci de piatră. Eu nu-mi mai ştiu numele: mă numesc Patrie!
VICTOR HUGO
(Din scrisoarea publicată în „Le Temps”, la 1870)