Dacă ceva nu poate fi descris în nici un alt fel, atunci poartă numele de „psihoză în massă“. În oraşul Bradford, Anglia, într-o casă de pe Strada Columbia, la 1 martie 1923, a avut loc unul din acele evenimente, ce ofereau prilejul unor invidii, bucurii şi gelozii, mai mult sau mai puţin veninoase, combinat cu o stare despre care se spune că este „bine dispus“. E vorba de o nuntă. Murmurul difuz al acestei petreceri s-a transformat, brusc, în demenţă. Se auzeau ţipete, iar oaspeţii se prăbuşeau la podea, inconştienţi. Clopote de nuntă au devenit sirenele ambulanţelor, şi 4 persoane au fost duse la spital. Acest eveniment a fost descris în ziarele londoneze şi, deşi pare straniu, a părut că explicaţia convenţională de „psihoză în massă“ i se potrivea.
„Yorkshire Evening Argus“ a publicat, în Bradford, la 3 martie 1923, anumite detalii referitoare la încăpăţînarea de a nu accepta orice explicaţie convenţională: oameni, din case învecinate, au fost afectaţi de această „maladie misterioasă“ („The Bradford Daily Argus“, sau „Yorkshire Evening Argus“, din 3 martie 1923).
S-au publicat numele cîtorva familii, ai căror membri erau doborîţi, în mod inexplicabil - Downing, Blakey, Ingram.
Dacă oameni, din case diferite şi fără contact unii cu ceilalţi, şi nu chiar în situaţia de a-şi „transmite“ psihoza, toţi dintr-o singură comunitate, au fost afectaţi în mod similar, este clar că aici e vorba despre un caz de expunere comună la ceva otrăvitor, sau, oricum, nociv. Desigur, a fost luată în considerare şi o scăpare de gaze; dar nu se simţea nici un miros de acest gen. A avut loc obişnuita investigaţie, care precede uitarea. Cineva a sugerat că „misterioasa maladie“ a fost provocată de gazele arse, care ieşeau pe coşul unei fabrici din apropiere. Ştiu că nunta a constituit evenimentul principal, dar nu cred că un coş de fabrică, ce nu fusese utilizat de mult timp, a început, deodată, să fumege la o petrecere de nuntă. Un reporter al ziarului „Argus“ a scris că inspectorii din Sănătate au respins această sugestie, dar el a cercetat şi a detectat un miros neobişnuit în vecinătate.
În acest caz, din Bradford, nu era vorba de nici un miros de gaz. Am notat un episod din Londra, în care se simţea miros de gaz. Totuşi, cazul nu este unul mai puţin misterios. În ziarul londonez „Weekly Dispatch“, din 12 iunie 1910, este numit „unul dintre cele mai remarcabile şi enigmatice cazuri de intoxicaţie cu gaz, care au avut loc în Londra, în ultimii ani“ („Intoxicaţie misterioasă cu gaz“, „Weekly Dispatch“, Londra, 12 iunie 1910, p. 1, c. 3). Dimineaţa, devreme, în ziua de 10 iunie, o femeie a telefonat la Secţia de Poliţie, spunînd că ea crede că a avut loc o scăpare de gaze. Un poliţist a mers la acea casă, care se afla în Strada Neale (Holborn). El a constatat presupusa scurgere alarmantă şi a bătut la uşile unui alt apartament, de la un alt etaj. Nu a primit nici un răspuns şi a spart o uşă, găsindu-i pe locatari fără cunoştinţă. În două case învecinate au fost găsite 4 persoane în stare de inconştienţă. O împrejurare, considerată ieşită din comun, a fost aceea că, între cele două case se mai afla una, în care nimeni nu a fost afectat şi unde nu se simţea nici un fel de miros. Compania de gaze şi-a trimis angajaţii, care au căutat scurgerea, însă a fost în zadar. Gazele au doborît ocupanţii a 3 case, însă, conform ziarului local „Holborn Guardian“, compania de gaze, o săptămînă mai tîrziu, încă nu fusese capabilă să-i descopere sursa („Misterioase gaze toxice în Long Acre“ – „Holborn Guardian“, Londra, 17 iunie 1910, p. 5, c. 5), concluzia muncitorilor „angajaţi de cîteva ore în depistarea scăpărilor de gaze“ fiind că ele proveneau dintr-o canalizare.
În decembrie 1921, s-a petrecut ceva în satul Zetel, Germania. („Intoxicaţie cu gaze inexplicabilă“, „Daily News“, Londra, 2 ianuarie 1922, p. 5, c. 5). Evenimentul a avut loc pe străzile satului. Cineva s-a prăbuşit fără cunoştinţă. Într-un atac de panică, explicat în termeni de „psihoză în massă“, alte persoane au căzut fără cunoştinţă. „Pînă acum, nu s-a făcut lumină în ceea ce priveşte acest mister“. S-a considerat că „un curent de vreun fel“ a trecut prin sat. Acest eveniment seamănă cu ceea ce s-a petrecut în El Paso, Texas, pe 19 iunie 1929 („Savanţii de aici sînt şi ei uimiţi“ – „New York Sun“, 6 decembrie 1930, p. 2, c. 6-7). Zeci de persoane s-au prăbuşit, inconştiente, pe stradă, iar cîteva au murit. Orice s-a întîmplat aici, a fost numit „o miasmă mortală“. Scenariul merge mai departe, la zecile de morţi în ceaţă, în Meuse Valey, Belgia, 5 decembrie 1930. Şi, uite aşa, cineva poate începe, încet şi logic, cu problemele de la o şcoală de fete şi să încheie cu o discuţie pe teme meteorologice.
Dar iată o povestire din oraşul caucazian Baku („Misterios pe insulă“ – „Lloyd’s Weekly News“, 17 ianuarie 1909, p. 21, c. 6). M. Krassilrukoff şi 2 însoţitori au plecat într-o excursie de vînătoare, pe Insula Nisipurilor, în Marea Caspică. Nu s-a mai auzit nimic de ei şi a fost declanşată o investigaţie. Cei care îi căutau au găsit trupurile a 3 bărbaţi, zăcînd în poziţii care indicau că muriseră fără luptă. Nu aveau urme de răni, nu aveau hainele răvăşite. La autopsie nu a fost găsită nici o urmă de otravă. Medicii, deşi nu sînt întrutotul de acord cu această viziune, se gîndesc că bărbaţii au fost sufocaţi“.
„O tragedie misterioasă este anunţată din Munţii Tatra polonezi, de lîngă staţiunea balneară Zakopane („Un mister montan“ - „Observer“, Londra, 23 august 1925, p. 6, c. 6). Un grup, format din dl. Kasznika, judecătorul Curţii Supreme, soţia sa, fiul lui, de 12 ani, şi un tînăr student la Universitatea din Cracovia, a pornit, pe o vreme bună, într-o excursie în munţii învecinaţi. Două zile mai tîrziu, 3 dintre ei au fost găsiţi morţi“. D-na Kasznika era în viaţă. Ea a povestit că au urcat pe munte, toţi erau în stare bună, cînd, deodată, au început să se sufoce. „Un vînt sufocant“, a gîndit ea. Au căzut, unul după altul, pierzîndu-şi cunoştinţa. Examinarea post-mortem nu a evidenţiat nimic care să indice moartea prin sufocare, dar nici altceva care să-i conducă la cauza morţii. „Unele ziare sugerează o crimă, însă cazul rămîne, mai departe, un mister“.
(va urma)
CHARLES FORT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu