Stalin si apocalipsa (3)

Mai mult decît o „veghe a armelor”, perioada de pînă la atacul preventiv al Germaniei, din 22 iunie 1941, poate fi apreciată ca una de pîndă reciprocă. Ambele părţi au apelat la cele mai sofisticate metode de inducere în eroare a celeilalte părţi cu privire la planurile avute în vedere în viitorul apropiat. În acest domeniu, sovieticii au demonstrat o abilitate incredibilă în a-şi camufla intenţiile. Într-un secret absolut – căci armatele de invazie sovietice (vorbesc de armate, deoarece, în primăvara lui 1941, Stalin crease deja 30 de Armate) călătoreau doar noaptea şi cu trenuri de marfă, rupte total de orice legătură cu exteriorul, se camuflau ziua în zone păduroase – peste 5 milioane de soldaţi şi ofiţeri sovietici fuseseră amplasaţi la frontiera europeană, vestică, a U.R.S.S. Aceşti 5 milioane de soldaţi reprezentau, aşa după cum am notat ceva mai sus, doar primul eşalon strategic al Armatei Sovietice. Următoarele – eşaloanele strategice doi şi trei – erau pregătite să ocupe poziţii, tot ofensive, unul în spatele celuilalt. Dacă Stalin a reuşit să efectueze deplasarea acestei imense masse de oameni în cel mai strict secret, amplasarea trupelor germane în apropierea graniţei comune cu U.R.S.S., cu toate că s-a vrut o operaţiune bine ascunsă, era cunoscută de toată lumea. Nu stăruiesc asupra surselor numeroase (spionii) care l-au informat pe Stalin cu privire la un atac preventiv al Germaniei asupra U.R.S.S., de la Winston Churchill la Richard Sorge, sau Arvid Harnack şi Rudolf von Scheliha, şi pe care, chipurile, „naivul”, „neutrul” Stalin le-ar fi ignorat cu desăvîrşire! Stalin cunoştea mult mai bine decît oricare spion al său că Germania pregăteşte operaţiuni militare împotriva U.R.S.S. Dar el cunoştea ceea ce nici un spion de-al său nu ştia: că lovitura nimicitoare dată Germaniei, şi pe care U.R.S.S. o pregătea de 2 ani, se va declanşa înainte ca Hitler să aibă timp să ia cu asalt „patria păcii şi prieteniei dintre popoare”. Din acest motiv, adică pentru a purta operaţiuni ofensive împotriva „duşmanului capitalist”, toate unităţile militare sovietice primiseră plicul ultrasecret cu ordinul de a fi deschis de Ziua M, ziua marii ofensive. Dintr-o prudenţă excesivă, şi care-i caracteriza orice acţiune în plan diplomatic şi militar, deşi ştia de sute de ori mai bine decît Churchill cum că Hitler va începe atacul, Stalin a pierdut prilejul să dea, el, primul, ordinul Marii Ofensive de „eliberare” a Europei. Faţă de avalanşa de informaţii ce-i era pusă pe tavă – şi care pentru el, care ştia adevărul, era perfect inutilă – dictatorul de la Kremlin a dat ordin să fie publicat, printre altele, celebrul comunicat TASS din 13 iunie 1941, comunicat diversionist în cel mai înalt grad. Comunicatul TASS dezminţea faptul că U.R.S.S. intenţionează să atace Germania şi că deplasarea armatelor sovietice spre frontiera sa vestică nu reprezenta decît nişte banale exerciţii militare de rutină. Comunicatul TASS s-a vrut o infirmare a unui comunicat al agenţiei japoneze Domei, din luna mai 1941, conform căreia „Uniunea Sovietică concentrează mari forţe militare la graniţa vestică… concentrarea trupelor pe graniţa vestică are o anvergură extraordinar de mare”. În dezminţirea sa mincinoasă, TASS vorbeşte despre fantezia bolnavă a autorilor comunicatului agenţiei Domei, şi că „nu există şi nici nu se prevede vreun fel de concentrare de mari forţe militare la frontiera vestică a U.R.S.S.”. Este vorba, minţea cu neruşinare TASS, doar de o operaţiune banală prin care „din zona Irkutsk în zona Novosibirsk se transferă o divizie de infanterie”, avînd scopul de a asigura trupelor condiţii mai bune de încartiruire! Comunicatul TASS, aşadar, dezminte că U.R.S.S. ar pregăti ofensiva împotriva Germaniei şi României, vorbind doar despre o divizie mutată dintr-un loc în altul! În realitate, ca orice comunicat oficial sovietic, şi acesta avea un caracter diversionist: să nege/să ascundă realitatea faptului că Stalin concentrase la frontiera cu România şi Germania 20 de corpuri de armată de tancuri şi 5 corpuri de armate de desant aerian cuprinzînd 5 milioane de soldaţi, forţe copleşitoare ca număr şi putere de foc. Evident că scopul acestor uriaşe concentrări de forţe era unul pur ofensiv. Numai că Stalin, deşi pregătirile de atac ale U.R.S.S. erau încheiate, a ezitat, cum spuneam, să dea ordinul prevăzut pentru Ziua M, aşteptînd venirea unei propuneri germane în vederea unui nou partaj teritorial european. Cînd TASS, pe 13 iunie 1941, dezminţea mincinos, sperînd să-i adoarmă vigilenţa lui Hitler, zvonurile conform cărora U.R.S.S. pregăteşte ofensiva împotriva Germaniei, etichetîndu-le drept calomnii, minciuni provocatoare, într-un secret absolut se încheia, cu succes, cea mai uriaşă deplasare de trupe din toată istoria omenirii. În nota obişnuită de minciuni a oficialilor sovietici, această gigantică concentrare de efective umane – 5 milioane doar Primul Eşalon Strategic – era prezentată doar ca nişte banale manevre, avînd drept unic scop instruirea rezerviştilor, cît şi „verificarea muncii aparatului feroviar”. Minciunile TASS erau spuse tocmai cînd Stalin dăduse ordinul de preinvazie, deplasînd Primul Eşalon Strategic al armatei sovietice direct în imediata vecinătate a graniţelor României şi Germaniei, evacuînd, pentru facilitarea operaţiunilor militare ofensive, toată populaţia de-a lungul imensei graniţe de Vest a Uniunii Sovietice. „Eliberarea” Europei era iminentă. În această monstruoasă concentrare de forţe sovietice cu caracter ofensiv, României îi era rezervat un loc „privilegiat”. Astfel, în prima jumătate a lunii iunie 1941, Stalin a ordonat crearea celei mai puternice armate din lume, armata a 9-a de supraşoc, făcînd parte din Frontul de Sud, pusă sub comanda lui Gheorghi Jukov. Armata a 9-a, în a doua decadă a lunii iunie 1941, ocupă poziţii ofensive la graniţa României, pentru ca, atunci cînd ordinul va veni, să lovească mortal ţara noastră: „o lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor… Petrolul este sîngele războiului, iar inima Germaniei, oricît ar părea de curios, se afla în România. O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei”. Iată de ce şi pentru ce a ordonat Stalin formarea Frontului de Sud: invadarea/distrugerea României ca stat. Comunicatul TASS, aşadar, avea menirea să-l liniştească pe Hitler: „Uite, noi vrem pace, stai liniştit. Dacă doreşti, ne aşezăm la masă şi negociem.” Niciodată, în toată istoria omenirii, n-a existat un plan mai perfid şi mai bine camuflat decît cel pregătit de U.R.S.S. şi Stalin în cei doi ani „prebelici”, avînd drept scop anihilarea civilizaţiei unui întreg continent. Nicicînd, vreun stat din lume nu şi-a ascuns intenţiile distrugătoare, tenebroase cu atîta măiestrie, iar dacă adversarul preîntîmpinînd invazia îţi aplică o lovitură zdravănă, tu apari în ochii lumii drept victimă inocentă, chipurile, a unei agresiuni neprovocate! Nu doar Hitler, toată lumea ştia în luna iunie 1941 de pregătirile lui Stalin de invazie. Ceea ce nu se ştia, şi nu s-a ştiut pînă la Victor Suvorov, a fost dimensiunea acesteia. Deşi sovieticii operaseră într-un secret desăvîrşit, deplasarea din Estul siberian spre Vestul european a milioane de oameni nu putea fi ascunsă la infinit. De aici comunicatul plin de minciuni mîrşave al agenţiei TASS din 13 iunie 1941. La fel, Stalin, ca şi tot anturajul său, fusese înştiinţat din numeroase şi variate surse că Hitler şi Germania pregătesc campania împotriva U.R.S.S. Aşa că, a susţine că „neutrul”, „naivul”, „paşnicul” Stalin a fost luat pe nepregătite de atacul preventiv german sau de „preîntîmpinare”, cum îi spune Victor Suvorov, nu reprezintă decît o biată naivitate, o idioţenie. „Naivul”, „neutrul” Stalin care, chipurile, n-a pregătit Uniunea Sovietică în vederea atacului german, încă din februarie 1941 a ordonat crearea a 5 Fronturi la graniţa vestică a U.R.S.S. ce au fost amplasate într-un secret absolut la frontiera vestică. Cele 5 Fronturi – de Nord, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest şi Sud – cuprindeau 30 de Armate sovietice, amplasate, după cum am notat mai sus, în 3 eşaloane strategice. O asemenea concentrare uriaşă de forţe înseamnă război, chiar dacă U.R.S.S. nu l-a declarat oficial României şi Germaniei, pînă pe 22 iunie 1941. Amploarea fără precedent a pregătirilor sovietice exercita o presiune extraordinară asupra frontierelor României şi Germaniei. Conducătorii celor două state – Ion Antonescu şi Adolf Hitler – erau mai mult decît convinşi că în timp ce Stalin vorbea despre pace, despre nevinovate dislocări de divizii prin Siberia sau despre „verificarea materialului feroviar”, în realitate era gata să atace mortal cele două state. Iată de ce atît Hitler, cît şi Antonescu, n-au avut altă variantă decît, cu o clipă mai devreme, să preîntîmpine atacul U.R.S.S. şi „să se salveze printr-o lovitură preventivă”. Iar dacă Germania şi aliaţii săi, „atacînd” „măreaţa” U.R.S.S., ar fi luat-o, chipurile, prin surprindere, provocîndu-i mari înfrîngeri, explicaţia nu-i alta decît că însăşi Uniunea Sovietică pregătea, la rîndu-i, atacul. Armatele Sovietice la momentul 22 iunie 1941 erau pregătite de invazie, de gigantice operaţiuni ofensive pe teritoriul „inamic”, şi nu pentru lupte defensive. Doar cu cîteva zile i-a luat-o înainte Hitler lui Stalin. Suficiente, însă, pentru ca să schimbe radical/definitiv datele problemei. Din cel mai feroce agresor al Istoriei recente, după cum a fost şi se pregătea să fie, dacă ar fi avut ocazia să declanşeze Ziua M, „paşnicul” Stalin devine, în ochii credulilor, victima inocentă a unei agresiuni perfide. Deoarece, nu-i aşa, din 1930 şi pînă la momentul 22 iunie 1941, îndeosebi din 1939 şi pînă la aceeaşi dată, U.R.S.S. nu promovase decît o politică „de pace şi prietenie”, în primul rînd faţă de vecinii săi europeni! Desigur, tot datorită unei adevărate „sete de pace”, U.R.S.S., prin Molotov, a insistat săptămîni întregi pe lîngă Hitler, în toamna tîrzie a lui 1940, să intre ca partener cu drepturi egale în Pactul Tripartit şi să participe la o nouă împărţire a lumii! Vinovăţia lui Stalin şi, implicit, a Uniunii Sovietice în pregătirea şi declanşarea celui de-al II-lea război mondial este una majoră. Chiar dacă nu-i singurul vinovat, Stalin a făcut exact ceea ce trebuia ca războiul să devină inevitabil. Grigore Gafencu, strălucitul ministru de Externe al României dintre anii 1938-1940, a avut dreptate în Ultimele zile ale Europei: în acei ani cruciali, cheia păcii s-a aflat în mîinile dictatorului de la Kremlin. În loc de pace, Stalin a ales războiul. Tocmai pentru a-l face posibil, l-a ademenit pe Hitler să încheie pactul banditesc de la Moscova, la 23/24 august 1939, împingîndu-l, astfel, să înceapă un război european pe care Stalin îl dorea la fel de mult. Stalin ştia că Europa nu-i va rezista lui Hitler şi că naziştii vor practica, unde vor ajunge stăpîni, şi exterminarea în massă în baza criteriului rasial. De aceea, el nu voia pace, ci o Europă în ruine, distrusă, îngenunchiată de un regim criminal, cum a fost cel nazist. Ori, o Europă vlăguită de stăpînirea nazistă, neputincioasă, de a se elibera singură din ghearele lui Hitler, era pregătită să-şi primească „Eliberatorul”. Din acest motiv, a dansat, cu bucurie satanică, Stalin, noaptea tîrziu, după semnarea pactului cu Hitler: ştia că odată început războiul, Germania va lupta, ca şi în primul război mondial, pe două fronturi. Căci Stalin ştia ceea ce Hitler nu ştia: la momentul ales de el, va ataca pe proaspătul aliat, dîndu-i lovitura decisivă, „eliberînd”, pe această cale, Europa. Ori, acest fapt făcea înfrîngerea „tovarăşului de drum” inevitabilă. În vederea atingerii acestui obiectiv – atacarea Germaniei, şi nu numai – Stalin începuse pregătiri uriaşe încă dinainte de a fi semnat pactul banditesc de la Moscova, din august 1939. Iar pregătirile, prin amploarea lor, vor fi accelerate şi definitivate în primele şase luni ale anului 1941, pentru ca totul să fie gata cînd „genialul” Stalin trebuia să ordone Ziua M: 6 iulie 1941. Doar cîteva zile au lipsit ca ordinul să fie pus în aplicare, înainte ca partenerul de la Moscova să-l devanseze cu două săptămîni, lovindu-l preventiv. Iar cînd, peste 4 ani, fostul aliat va fi înfrînt decisiv, „paşnicul” Stalin va reuşi să „elibereze” Europa, nu întreagă, ci doar jumătate, partea ei de Est şi Sud-Est, împlinindu-şi visul de a instaura „raiul comunist” peste 10 naţiuni captive şi peste 130 de milioane de oameni, asigurîndu-şi, este bine să o subliniem din nou, „glacisul strategic” atît de necesar „paşnicei” U.R.S.S. Numai că, chiar dacă a reuşit atîta vreme să prostească pe toată lumea, Stalin nu putea prosti o lume întreagă la nesfîrşit. În anii ce au urmat „eliberării” unei jumătăţi din Europa, încet, cu mari dificultăţi, lumea liberă se va trezi demontînd marea minciună a mitului sovieto-comunist, convingîndu-se că U.R.S.S. nu este decît, după expresia lui André Glucksmann, cea mai abjectă şi mai mare minciună a Secolului XX-lea. Iată de ce cred că la „Apocalipsa după Hitler” trebuie adăugată, obligatoriu, şi o alta, mult mai adecvată stării de fapt istorice: „Apocalipsa după Stalin”. Însă, ţinînd cont de paradigma zilelor noastre – discursul corect politic – şi care ne limitează abuziv libertatea de expresie, faptul va fi posibil doar la calendele greceşti. Aşa că, milioanele de tineri din lumea întreagă vor continua să fie informaţi/dezinformaţi, îndoctrinaţi doar despre „Apocalipsa după Hitler”, Stalin rămînînd, nu-i aşa, „marele conducător înţelept, drept, tătucul popoarelor” şi care a fost animat de cele mai bune intenţii întru edificarea unei lumi a păcii şi dreptăţii sociale (sic!)!
Prof. univ. dr. GICĂ MANOLE
Tricolorul