Anul 1981 a intrat în istoria gimnasticii româneşti;şi nu pentru că a fost un an cu performanţe deosebite, ci pentru că soţii Martha şi Béla Károly, antrenorii lotului naţional de gimnastică artistică feminin, au decis să nu mai revină în ţară la finele turneului întreprins în Venezuela şi SUA. Reconstituim coordonatele acestui episod – rămânerea pe teritoriu american, dar şi recuperarea ulterioară a fiicei de 7 ani – prin intermediul dosarului de urmărire deschis de Securitate pe numele antrenorului, dosar aflat în Arhiva CNSAS. Rapoartele Securităţii oferă însă informaţii şi despre viaţa soţilor Károly la Oneşti şi la Deva, despre deplasările în străinătate ale tehnicienilor, dar şi despre relaţia plină de asperităţi cu sportivele:cuplului de antrenori i se reproşa severitatea excesivă, dar şi nerespectarea medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de specialişti. Punct culminant al acestui „îngheţ”:după Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu au fost mutate pentru o vreme la Bucureşti.
Întâi de toate, personajele:Béla Károly s-a născut la 13 septembrie 1942 la Cluj, într-o familie de ingineri. A absolvit în 1968 Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi a primit repartiţie la Liceul de gimnastică din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti). La rândul ei, Martha Gyöngyver, viitoarea soţie a lui Béla, s-a născut la 13 august 1942 în Odorheiul Secuiesc, a urmat Institutul Pedagogic din Cluj şi a fost instalată pe post de profesor de educaţie fizică la şcoala sportivă din Petroşani. Din anul 1968 s-a transferat la şcoala de gimnastică din Oneşti, înfiinţată prin eforturile Mariei Simionescu.
La câţiva ani de la începutul activităţii lor la Oneşti, Martha şi Béla Károlyau fost numiţi la conducerea tehnică a lotului naţional feminin de gimnastică, ajutaţi de coregraful Géza Poszar. Aceasta se întâmpla în anul 1974, iar concomitent cu ascensiunea profesională a celor doi a început să capete contur şi interesul lucrătorilor Securităţii pentru familia de antrenori.
Din 1976, dosar de urmărire pe numele luiKároly
Securitatea municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit aprobarea de a-l folosi pe Béla Károly pentru rezolvarea unor sarcini ale muncii de informaţii la 14 mai 1975. Tânărul antrenor a purtat mai multe discuţii cu ofiţeri ai Securităţii şi chiar şi-a dat acordul formal pentru furnizarea unor date de interes operativ. Totuşi, preocupările nu erau comune, aşa că Béla a deconspirat imediat legătura cu structurile informative;în plus, conform sursei „Nelu”, antrenorul era bănuit de intenţii de „evaziune” (fugă din ţară) şi de unele comentarii tendenţioase la adresa regimului politic[1]. De altfel, despre legăturile cu Securitatea, antrenorul a declarat în presa postcomunistă:„au încercat, dar le-am dat înscrisuri de circumstanţă de prin străinătate şi s-au convins repede că nu se pot baza pe mine”[2].
Pe fondul inexistenţei colaborării cu antrenorul s-a trecut la verificarea informativă, iar la 12 noiembrie 1976 s-a obţinut acordul organelor de partid locale – procedura standard pentru monitorizarea membrilor Partidului Comunist Român – în vederea deschiderii unui dosar de urmărire informativă individuală. Sub numele conspirativ „Katona” a început supravegherea antrenorului şi s-a dispus punerea în practică a planului de măsuri conceput în acest caz. Din setul de decizii şi acţiuni informative, reţinem:recrutarea de surse din rândul antrenorilor, tehnicienilor şi personalului care îşi desfăşurau activitatea în gimnastică, din rândul factorilor de conducere din domeniul sportului şi învăţământului, precum şi a legăturilor create de antrenor în afara sferei sale profesionale;introducerea unor mijloace speciale de tehnică operativă la domiciliul soţilor Károly şi la locurile de cantonament din ţară;dirijarea surselor pe lângă obiectiv şi propunerea de însoţire a tehnicianului de către un ofiţer de securitate, sub acoperirea de instructor sportiv, cu sarcini prioritare de prevenire[3]. Vedem mai jos ce acţiuni au fost puse în practică, dintre cele plănuite, şi cu rezultate.
Şicanele Securităţii:antrenorilor li se tăia lumina, fetiţa nu era primită la cămin, locuinţa le era adesea percheziţionată
Succesul gimnasticii româneşti la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, a conferit celebritate şi recunoaştere profesională cuplului Károly. Informările Securităţii erau însă contradictorii la adresa familiei de antrenori:o imagine supradimensionată despre aportul acestora la reuşitele din Canada, orgolioşi, aroganţi, egoişti, materialişti, dezinformatori şi cu lipsuri în comportarea faţă de sportive. Li se recunoşteau însă în documentele de urmărire tenacitatea şi eficienţa în munca depusă pe plan sportiv.
Ascensiunea soţilor Károly a culminat cu declanşarea unor controverse în relaţiile cu gimnastele – antrenorilor li se reproşa severitatea excesivă;cu personalul medical – Béla şi Martha erau acuzaţi de nerespectarea frecventă a medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de specialişti;cu Federaţia Română de Gimnastică şi cu organele P.C.R. ale municipiului Oneşti. Legăturile tensionate cu oficialităţile locale nu au rămas fără efecte.
Sursa „Elena”, prin nota informativă din 19 februarie 1977, relata:„…la iniţiativa duşmanilor familiei Károly s-a organizat şedinţa cu tov. secretar Roşu şi o altă şedinţă de partid unde tov. secretar Toma i-a admonestat public denigrându-i pe ei şi munca lor. Aceste acţiuni publice sunt completate de multe alte şicane zilnice, care le fac şederea în oraş (Gheorghe Gheorghiu-Dej) de nesuportat, ca de exemplu:li s-a tăiat lumina, telefonul le-a fost închis, magazinul alimentar «MERCUR» a refuzat să le primească comenzile;pe fetiţă nu au mai primit-o la cămin;cât timp au fost plecaţi la Felix şi Borşa securitatea le-a făcut percheziţie în casă;au deranjat totul de nu au mai găsit chilot lângă chilot, iar în unele camere au fost desprinse porţiuni din parchet şi apoi relipite cu prenandez”[4].Despre vizitele lucrătorilor Ministerului de Interne ştiau în primul rând vecinii. Redăm în acest sens conţinutul unei note informative:„o vecină guralivă i-a spus Marthei despre un tip care a intrat în casă, în lipsa lor, de două ori şi avea asupra nişte sârme… ştie că este omul Securităţii, că oraşul nu-i atât de mare”[5].
Cantonamentele desfăşurate în afara localităţii nu echivalau cu dispariţia actului de supraveghere;dimpotrivă, la cazarea în diverse unităţi hoteliere, staff-ul tehnic era primit de oficialităţile locale, în rândurile cărora se afla şi un ofiţer conspirat. A doua zi după plecarea la antrenamente, se implantau mijloacele TO (microfoane) cu ajutorul unui colaborator recrutat din rândurile personalului unităţii de găzduire;de asemenea, erau puse la dispoziţie dubluri ale cheilor de la camere în vederea unor pătrunderi ulterioare pentru schimbarea emiţătorului şi a bateriilor[6].
Reacţia lui Károly:i-a înjurat şi ameninţat pe liderii comunişti din oraş
Neînţelegerile cu factorii politici s-au suprapus cu acţiunile de monitorizare întreprinse de organele Securităţii menite a-i tempera sau timora pe cei doi antrenori. Răspunsul nu a întârziat. Béla Károly a mers la sediul securităţii din localitate şi a intenţionat să le predea cheile locuinţei pentru percheziţii ori instalarea de tehnică operativă, iar liderilor politici din urbe le-a transmis cuvinte injurioase şi le-a reamintit că menţinerea lor în funcţii i se datorează, în virtutea relaţiei avute cu Ilie Verdeţ.
Despre relaţia apropiată cu nomenclaturistul Ilie Verdeţ – membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi al Secretariatului CC al PCR, 1969-1986;a deţinut succesiv funcţia de prim-viceprim-ministru al guvernului, 1978-1979, şi prim-ministru al guvernului, 1979-1982[7]– aflăm pe de o parte din documentele Securităţii, iar pe de altă parte de la Géza Poszar. Astfel, despre anularea unei filmări la liceul Oneşti din cauza absenţei Nadiei, la 26 septembrie 1976, antrenorul a declarat:„am să vin luni la Bucureşti, voi informa pe cei competenţi despre toate astea, că am treabă şi la tovarăşul Verdeţ”[8]. Pe de altă parte, prin adresa din 21 iunie 1976, expediată de tov. secretar Ilie Verdeţ către ministrul de Interne, Teodor Coman, s-a dispus neefectuarea unei verificări în legătură cu o plângere a gimnastelor referitoare la regimul dur de antrenamente aplicat de Béla Karoly[9].
La rândul său, coregraful Géza Poszar amintea într-un interviu din anii 2000 un episod de dinaintea Jocurilor Olimpice de la Montreal:„Înainte de Montreal, Martha avea probleme cu paşaportul. În acea perioadă nu dădeau voie ambilor soţi să părăsească ţara. Într-o zi, ne-a vizitat la centrul de la «23 August» Ilie Verdeţ, secretar CC al PCR. Béla, foarte atrăgător, a ştiut să i se bage pe sub piele şi să închege o prietenie de lungă durată atât cu Verdeţ, cât şi cu şeful lui de cabinet, Hanea. Iar această relaţie avea să o întreţină cu sticle de whisky şi cartuşe de ţigări cumpărate din străinătate, de la concursuri”[10].
Supravegherea continuă şi după mutarea la Deva
Legăturile cu elita politică s-au confirmat şi prin faptul că, la sfârşitul fiecărei săptămâni, Béla informa telefonic „persoane din conducerea superioară de partid”[11].Cu toate acestea, persistenţa scandalurilor şi a intrigilor din Oneşti nu a scăzut în intensitate. Aşa că Béla Károly, după nenumărate solicitări şi presiuni şi după ce a obţinut un ajutor concret din partea Consiliului Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport Hunedoara, s-a mutat la Deva. La începutul anului şcolar 1977-1978 s-a înfiinţat, astfel, în cadrul Şcolii generale nr. 7, centrul de pregătire a lotului olimpic de gimnastică sub conducerea şi îndrumarea temperamentalului antrenor emerit. Lotul de gimnaste cuprindea zece senioare şi alte 25 de fete din lotul de junioare. În activitatea de pregătire şi antrenament cei doi tehnicieni erau ajutaţi de un coregraf, doi corepetitori (pianişti), un medic şi o asistentă medicală.
Securitatea veghea din umbră asupra cuplului şi-şi asigura materialele documentare prin „reţeta” clasică:informatori, ofiţeri acoperiţi şi tehnică operativă. Informatorul „Nelu” – recrutat la 26 februarie 1975 de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Bacău în vederea supravegherii informative a persoanelor din cadrul Liceului de gimnastică Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti) – avea misiunea de a semnala manifestările duşmănoase la adresa conducătorului statului, precum şi intenţiile de rămânere în străinătate. Iar atitudinea tehnicianului vizavi de familia Ceauşescu nu era deloc prietenoasă, aşa cum rezultă dintr-o notă informativă din 7 februarie 1978:„o atitudine complet ostilă a arătat Béla în legătură cu amploarea manifestărilor prilejuite de aniversarea conducătorului statului, luând în batjocură ce s-a organizat în Capitală”[12].
Măsuri pentru protecţia Nadiei:ea şi Teodora Ungureanu sunt mutate la Bucureşti
Potrivit documentelor Securităţii, în intervalul 1976-1980 au avut loc conflicte repetate ale antrenorului cu Nadia Comăneci. Rapoartele de urmărire menţionează că deteriorarea relaţiilor dintre antrenor şi noua stea a gimnasticii mondiale s-a produs după Jocurile Olimpice de la Montreal, întrucât tehnicianul nu şi-a adaptat metodele psihopedagogice la noua etapă de dezvoltare şi vârstă a sportivei. Divergenţele au fost aplanate de Nicolae Vieru, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, de Consiliul Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport şi, mai ales, de implicarea directă a lui Nicu Ceauşescu.
Majoritatea deciziilor au vizat protecţia Nadiei:mutarea acesteia şi a Teodorei Ungureanu la Bucureşti, sub conducerea unui colectiv de specialişti desemnaţi de federaţie, reîntoarcerea la pregătirea centralizată de la Deva în urma satisfacerii unor doleanţe materiale şi familiale, stabilirea definitivă a gimnastei Comăneci la Bucureşti, din 15 mai 1980. Reconcilierile au fost însă de scurtă durată:antrenorul a comunicat în dese rânduri atât factorilor sportivi, cât şi politici inconsecvenţa în pregătire şi parametrii slabi pentru marea performanţă ai gimnastei[13].
Relaţia dintre antrenori şi gimnaste în rapoartele Securităţii:injurii, corecţii fizice, privaţiuni alimentare, medicaţie inadecvată
Cu un talent nativ şi o putere de mobilizare extraordinară, Nadia Comăneci a strălucit la numeroase competiţii internaţionale până la momentul retragerii din activitate, în 1981. Perioada de răceală instaurată între cei doi antrenori şi „d-ra perfecţiune” a reprezentat arhetipul relaţiilor dintre conducerea tehnică şi gimnastele aflate sub conducerea lor. Cuvintele injurioase, corecţiile fizice, privaţiunile alimentare şi medicaţia inadecvată au fost invocate periodic în rapoartele Securităţii, dar şi în declaraţiile publice ale unor sportive.
Emilia Eberle, dublă medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova, în 1980, a făcut – într-un interviu acordat ziarului „Cotidianul” – mai multe dezvăluiri referitoare la cariera sportivă, inclusiv natura relaţiilor cu cei doi antrenori:„Oamenii trebuie să ştie ce se ascunde în spatele zâmbetului afişat de Béla Károly. Nu voi uita niciodată bătăile pe care le-am încasat ca gimnastă… Noi am făcut gimnastică de frică, nu de plăcere. Sigur, nu contest valoarea lui Béla Károly ca antrenor. Totuşi, eu cred că şi fără bătăile pe care a trebuit să le îndurăm am fi ajuns la acele rezultate”[14].
Regimul sever de antrenamente şi relaţiile tensionate cu majoritatea factorilor decizionali ai vremii nu afectat însă rezultatele pe plan internaţional. Dacă ne raportăm numai la ediţiile Jocurilor Olimpice de la Montreal, 1976, şi Moscova, 1980, palmaresul acestei discipline sportive a fost impresionant:cinci titluri dintr-un total de douăsprezece, plus cinci medalii de argint şi cinci de bronz.
Dar prestigiul gimnasticii româneşti a fost întărit şi prin reprezentaţiile demonstrative organizate în diferite colţuri ale lumii:Japonia, Grecia, Mexic, Venezuela, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Norvegia, R.F.G., SUA. Turneele au fost negociate în condiţii financiare avantajoase delegaţiei române (în special, diriguitorilor sportivi şi colectivului tehnic), din care enumerăm:achitarea diurnei, transport, cazare, echipament sportiv, premii în bani (lire sterline, dolari americani, lire italiene) şi cadouri (aparate electronice şi electrocasnice, armă de vânătoare, haine, bijuterii ş.a.[15]. O practică specifică epocii era cumpărarea cât mai multor produse din străinătate, atât pentru uz propriu, cât şi pentru a fi comercializate apoi în ţară. Astfel, dintr-o notă TO (interceptarea discuţiei prin microfon) aflăm că obiectivul „Katona”, la întoarcerea de la „Cupa Americii” (15 martie 1980), şi-a adus multe produse cosmetice, confecţii, jucării, iar o combină tip geantă diplomat i-a fost reţinută la vamă[16].
Primele tatonări în vederea plecării din ţară, în 1980
Erodarea credibilităţii, şicanele provocate de anumiţi oficiali din lumea sportului, implicarea lui Nicu Ceauşescu în disputa cu Nadia, prezenţa agasantă a lucrătorilor Securităţii, diminuarea protecţiei oferită de Ilie Verdeţ, precum şi ofertele financiare tentante de peste Ocean i-au determinat pe soţii Károly să nu excludă posibilitatea plecării definitive în străinătate.
Primele tatonări s-au purtat în timpul turneului american din 1980 şi au presupus mai multe discuţii cu emigranţii Mircea Milescu, proprietarul unei şcoli de gimnastică din Manhattan, Ion Grumezea, profesor de educaţie fizică la New York, şi soţii Olteanu, profesori la o şcoală de gimnastică din Connecticut. Prin intermediul Ghizelei Olteanu, familia Károly a intrat în contact cu exponenţi ai emigraţiei maghiare şi cu Federaţia americană de gimnastică pentru eventualitatea stabilirii în SUA[17].
Turneul din 1981:antrenorii şi coregraful nu trezesc bănuieli
În perioada 5-30 martie 1981, echipa naţională feminină de gimnastică a efectuat un turneu în Venezuela şi Statele Unite ale Americii. Presa scrisă şi instituţiile TV au elogiat evoluţia tuturor gimnastelor, îndeosebi a multiplei campioane Nadia Comăneci.
Potrivit raporatelor Securităţii, în timpul turneului, soţii Károly şi coregraful Géza Poszar au cumpărat diferite obiecte de valoare (patru combine muzicale, trei arme de vânătoare, cinci radiocasetofoane auto, obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc) şi un câine de vânătoare, netrezind astfel nicio bănuială în rândul membrilor delegaţiei. Mai mult:coregraful şi-a înştiinţat telefonic soţia să-l aştepte la aeroportul Otopeni, la 31 martie 1981, întrucât ar avea multe bagaje. Deşi în cadrul delegaţiei se afla şi un ofiţer de securitate, însărcinat cu supravegherea Nadiei, cei trei nu au fost îngrijoraţi;lucrătorul Securităţii fusese cazat chiar în aceeaşi cameră cu coregraful.
În preziua plecării din New York, cuplul de antrenori şi Poszar au fost invitaţi la cină de către Ghizela Olteanu, iar aici s-au pus la punct ultimele detalii ale rămânerii în Statele Unite. Totuşi, „conspirativitatea acţiunii nu a fost asigurată pe deplin”:la reîntoarcerea la hotelul „Summit”, Béla i-a propus Nadiei să facă acelaşi pas, în timp ce Nicolae Vieru şi Aurică Stoian, conducătorii delegaţiei, ar fi fost informaţi în prealabil de un antrenor român de gimnastică, aflat în SUA, despre intenţiile soţilor Károly şi ale coregrafului [18].
La 9.30, delegaţia a plecat la magazinul Alexander’s. La ora 12.00, cei trei lipseau
Filmul părăsirii hotelului new-yorkez, în ultima zi a turneului, s-a reconstituit pe baza declaraţiilor obţinute de la membrii delegaţiei. Astfel, la orele 09.30 s-a plecat in corporela magazinul Alexander’s, aflat la 500 m de hotel. Antrenorul s-a oprit la raionul de bijuterii, apoi a coborât la subsol cu soţia şi s-au făcut nevăzuţi. Géza Poszar, pe de altă parte, a plecat la un alt magazin să-şi cumpere un geamantan. Ofiţerul a rămas cu Nadia Comăneci la parterul clădirii. La ora 12.00, delegaţia s-a reunit în faţa magazinului fără cele trei persoane. Ofiţerul a constatat lipsa bagajelor lui Poszar şi s-a trecut la verificarea camerei unde erau găzduiţi soţii Károly. Desigur, nu mai exista nicio urmă a prezenţei lor. În aceste condiţii au fost înştiinţaţi reprezentanţii diplomatici români în SUA şi s-a hotărât plecarea delegaţiei la aeroportul Kennedy, la ora 15.00[19].
Dacă o parte dintre cei prezenţi în America nu au fost surprinşi de actul plecării voluntare al celor trei, oamenii din structurile informative au fost în postura de a nu cunoaşte intenţiile tehnicienilor. Reţinem, de pildă, faptul că în urma relaţiilor amicale cu şeful Consiliului Judeţean de educaţie fizică şi sport şi a Comitetului Judeţean de partid Hunedoara, din 8 iulie 1980, la dispoziţia organelor locale PCR Deva, conducerea Securităţii a ordonat scoaterea mijloacelor speciale de tehnică operativă şi încetarea urmăririi informative a soţilor Károly. Inexistenţa unor indicii care anticipau stabilirea în străinătate a celor trei evidenţiază superficialitatea activităţii de informare, aşa cum rezultă dintr-un raport informativ:„în perioada premergătoare deplasării în Venezuela şi S.U.A. nu s-a observat ca cei în cauză să întreprindă acţiuni pregătitoare din care să rezulte intenţia de a nu se mai întoarce în ţară”[20].
Direcţia de paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei, prin adresa nr. 115/0460578/F-022434/4 aprilie 1981, informa că fugarii primiseră viza de ieşire din ţară la propunerea Consiliului Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport (C.N.E.F.S.), după avizul pozitiv acordat de către Inspectoratul de securitate judeţean Hunedoara. C.N.E.F.S., cu adresa nr. 5357 din 6 aprilie 1981, a comunicat Direcţiei de paşapoarte că la finele turneului cei împricinaţi au dispărut de la hotel cu paşapoartele şi bagajele personale. Măsurile preliminare au vizat instituirea sechestrului pe bunurile materiale aparţinând celor trei „trădători”, cum au fost ei etichetaţi de regim, precum şi audierea rudelor sau altor legături apropiate[21].
Scrisoare care să uşureze acceptarea plecării:„Cauzele rămânerii mele aici sunt personale, nu politice”
La 7 aprilie 1981, Ambasada României a fost înştiinţată că soţii Károly, ambii în vârstă de 38 ani, părinţii unei fete de 7 ani aflată în România, şi coregraful Poszar, de 31 ani, căsătorit şi tatăl unui copil, au cerut azil politic în Statele Unite. Bill Archer, reprezentantul republicanilor din Texas, a înaintat o scrisoare ambasadei române, prin care solicita guvernului de la Bucureşti să grăbească vizele de ieşire pentru familiile fugiţilor. Scrisoarea a fost semnată de 13 membri ai subcomitetului pentru comerţ din cadrul Comitetului pentru căi şi mijloace al Camerei Reprezentanţilor, care revizuia anual statutul României de ţara cea mai favorizată în comerţul cu S.U.A.
În plus, Károly – pentru a justifica gestul şi pentru a obţine dezlegarea plecării fiicei sale – a expediat familiei din ţară o scrisoare, evident interceptată de structurile informative, prin care a subliniat unele aspecte care îl ajutau în demersul său. Reţinem din textul scrisorii:„Oricât de negândită ar părea să fie hotărârea noastră, aceasta este totuşi rezultatul unor serii de abuzuri care au venit din partea Federaţiei… Regret că cel puţin ulterior nu pot explica cauzele tuturor celor care acasă ne-au ajutat şi au stat alături de noi, mai ales organelor de stat, angajaţilor de la Comitetul de Cultură, Educaţie Fizică şi Sport al oraşului Deva, care pot considera pasul nostru ca trădare de patrie... Cauzele rămânerii mele aici sunt personale, nu politice, fapt pe care l-am accentuat peste tot, pe care l-am comunicat şi conducerii ambasadei române din Washington.…Sper că autorităţile de stat române vor cântări loial pasul nostru şi ne vor ajuta la venirea Andreei pentru a ne face posibilă revederea în viitor”[22].
Încercările de a o scoate din România pe Andreea Károly, fata tehnicienilor
Convorbirile telefonice şi corespondenţa purtată între antrenori şi familiile acestora, intens supravegheate de Securitate, recompun episodul acordării vizei Andreei Károly. La 25 mai 1981, antrenorul cerea mamei sale să o contacteze pe Maca (Bacsa), rudă apropiată, cea care o avea în îngrijire pe fiica lui, şi totodată să obţină formulare pentru plecarea definitivă din ţară. Pasul următor consta în contactarea telefonică a ambasadei americane din România, iar pentru a fi mai convigătoare i s-a recomandat menţionarea numelui Dad Becker, secretar la Departamentul de Stat al SUA. Totuşi, situaţia fiicei nu s-a rezolvat telefonic. Irene Károly a expediat o scrisoare fiului său, xerocopiată de lucrătorii Securităţii, din conţinutul căreia aflăm:„…am reuşit să rezolv problema de care mi-ai spus, însă numai la Bucureşti. Desigur nu aşa cum te-ai gândit tu, prin telefon, pentru că am încercat de şapte ori să rezolv, însă până la urmă mi s-a spus că trebuie să completez nişte formulare şi să discut despre toate aspectele. Acum să-ţi spun ce trebuie să faci tu acolo şi să trimiţi pe adresa Consulatului din Bucureşti. Este vorba de un «Act de garanţie»care se compune din:Affidavit of support şi Bank statement employer letter”[23].
Deznodământul fericit a fost conturat şi mai clar după o misivă trimisă părinţilor Marthei, din Odorheiul Secuiesc:mesajul reda satisfacţia antrenorilor pentru soluţionarea pozitivă a cererii de reîntregire a familiei. Cu toate acestea, Béla nu a uitat să-l evoce pe congresmanul Archer, cel mai fervent susţinător al cauzei tehnicienilor, datorită căruia s-a rezolvat doleanţa lor. Momentul reunirii familiei s-a consumat în septembrie 1981, deşi documentele de arhivă nu fac referiri la plecarea minorei.
Familia Károly:consacrare pe tărâm american
După două luni de peregrinări, cei doi antrenori s-au stabilit la Oklahoma;Béla a primit un post didactic în cadrul universităţii din localitate, unde preda cursuri de gimnastică şi handbal. Din luna noiembrie 1981, soţii Károly şi-au deschis o şcoală privată de gimnastică pentru copii în vârstă de 7-9 ani, cu peste 100 de cursanţi.
La prima vedere, tehnicienii români nu ar fi beneficiat de sprijinul nemijlocit al oficialităţilor de resort, dar ascensiunea pe tărâm american, din anii 1982-1984, a fost strâns legată de prietenia cu vicepreşedintele Federaţiei americane de gimnastică, Las Sasvary, emigrant maghiar. Participarea la diverse competiţii internaţionale preolimpice şi rezultatele gimnastei Mary Lou Retton la Jocurile Olimpice de la Los Angeles – sportiva a obţinut medalia de aur la individual compus, două medalii de argint şi două de bronz la concursul pe aparate – le-au adus soţilor Károly consacrarea, inclusiv pe tărâm american. De altfel, ofertele au curs neîntrerupt şi alegerea de a se muta la Houston era logică în contextul unor condiţii de pregătire superioare şi a acordării de recompense financiare substanţiale. Cariera didactică şi, în primul rând, extinderea centrului de gimnastică (circa 1.300 elevi şi 18 profesori şi antrenori) le-au adus Marthei şi lui Béla nenumărate satisfacţii profesionale şi materiale.
Nostalgiile vizavi de activitatea profesională desfăşurată în România s-au regăsit constant în discursul celor doi tehnicieni, inclusiv în discuţiile purtate cu diverşi conaţionali. Rigurozitatea, talentul, pregătirea centralizată au fost ingredientele succesului în ţara natală;în comparaţie, în America au reuşit să impună un regim alimentar strict, însă libertatea de acţiune a fost sensibil limitată.
Măsurile aparatului de Securitate:influenţarea pozitivă şi scurtcircuitarea relaţiilor cu „Europa Liberă”
Deşi Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.) nu a beneficiat de elemente esenţiale în prevenirea „trădării” antrenorilor Károly şi a coregrafului Pozsar, totuşi, activitatea informativă a cunoscut o anumită efervescenţă după episodul produs în primăvara lui 1981. Principalele direcţii au vizat influenţarea pozitivă– prin intermediul familiei sau a reţelei informative, având drept scop menţinerea unei poziţii conciliante faţă de regimul politic, faţă de gimnastica românească şi neangrenarea în acţiuni ostile statului – şi scurtcircuitarea relaţiilor cu postul de radio „Europa Liberă”.
Corespondenţa purtată de Béla Károly cu oficialii sportului românesc insista pe şicanele făcute de conducerea federaţiei de specialitate, ca element primordial în refuzul de a reveni în ţară, iar declaraţiile radiofonice completau scrisorile-protest la adresa unor diriguitori ai fenomenului sportiv autohton. Securitatea îşi pregătise însă tactici de contracarare, prin înscrisuri, dar şi prin discuţii cu reprezentanţi ai federaţiei americane de gimnastică. Sursele „Lia Muri” şi „Popescu” îi comunicau astfel lui Károly, în scris, respingerea afirmaţiilor şi, mai mult, le catalogau defăimătoare. Mai mult:sursele „Monica” şi „Lia Muri” au contactat oficialităţi americane şi le-au transmis „dezinteresat” informaţii despre condiţiile deosebite avute de antrenorii Károly, sprijinul şi înţelegerea dovedită de autorităţile române pentru reîntregirea familiei sale, dar şi că ar fi fost cazul să se abţină de la acţiuni necorespunzătoare[24].
Ce s-ar fi întâmplat dacă antrenorul continua să acuze. Tonul lui Károly se îndulceşte
Dacă măsurile de influenţare nu ar fi dat roade, atunci s-ar fi trecut la acţiuni concrete de compromitere. Sursa „Lia Muri” s-ar fi adresat lui „Katona” făcând referiri la metodele sale „pedagogice” de pregătire a gimnastelor, precum şi la contribuţia altor antrenori la succesele şcolii de la Deva. Viorel Jianu, preşedintele C.J.E.F.S. Hunedoara, îi reamintea tehnicianului despre spiritul său mercantil, despre abuzurile şi ilegalităţile comise pe durata exercitării funcţiei de antrenor al lotului naţional.
Criticile neîntrerupte ale antrenorului ar fi atras noi demersuri de discreditare. În acest caz, soluţia finală era conceperea unei scrisori, interceptată de serviciile secrete americane, care insinua legătura obiectivului „Katona” cu Securitatea Statului. Sprijinul politicienilor americani şi tonul îndulcit al tehnicianului vizavi de conducătorii sportului românesc optzecist au anulat, în mare parte, activităţile defăimătoare pregătite de serviciile de informaţii româneşti.
În timp, faima şi câştigurile financiare ale urmăritului „Katona” au crescut continuu, relaţiile cu statul român au intrat pe un făgaş normal, iar monitorizarea acestuia s-a rezumat la declaraţiile şi notele date de sursele şi persoanele de sprijin trimise la diverse competiţii în Statele Unite ale Americii.
www.historia.ro
miercuri, 8 noiembrie 2017
marți, 7 noiembrie 2017
#CentenarulRoşu: O sută de ani de la startul Marii Revoluţii Socialiste, momentul în care comunismul a luat naştere
Agenţia MEDIAFAX la lansat Campania #CentenarulRoşu, la 100 de ani de la revoluţia rusă, momentul în care comunismul a început să prindă rădăcini. O campanie eveniment despre istoria cunoscută şi mai puţin cunoscută, efectele revoluţiei ce avea să producă unele dintre cele mai mari transformări.
Era 7 noiembrie 1917 când bolşevicii au cucerit (eroic, spun relatările lor) Palatul de iarnă din Sankt Petersburg şi astfel, cu un proiectil orb tras cu un tun, a fost dat startul Marii Revoluţii Socialiste, scrie Mediafax.
Ţarul Nicolae al II-lea abdicase deja în 15 martie, acelaşi an, iar în noaptea de 16-17 iulie 1918, Ţarul a fost executat, împreună cu toată familia sa, din ordinul expres al lui Lenin. În primele rânduri ale revoluţiei s-a aflat celebrul Vladimir Ilici Lenin – Ulianov (1870-1924) recent întors din Occident, unde huzurea ideologic încă din 1907, plătit fiind de jafurile şi furăciunile pe care le făceau bolşevicii rămaşi la vatra Mamei Rusii.
După "Marea Revoluţie Socialistă din Rusia" (1917), pandemia comunismului a cuprins o bună parte din lume: Coreea de Nord (din 1948), China (din 1949), Cuba (din 1959), Vietnam (din 1975), Laos (din 1975), Iugoslavia, Albania, România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană (după al II-lea Război mondial).
Revoluţia bolşevică produsă în urmă cu un secol şi criza financiară mondială izbucnită acum un deceniu au multe în comun, scrie Financial Times, notând că ambele evenimente se bazează pe "minciuni", comunismul, pe utopia societăţii egalitare, capitalismul, pe valoarea ireală a activelor financiare.
”Revoluţia bolşevică a instaurat o dictatură care s-a remarcat de-a lungul secolului 20 concurând pentru hegemonie cu fascismul (în prima etapă), iar ulterior cu liberalismul bazat pe economia de piaţă. La rândul său, criza financiară a clătinat modelul apărut victorios după Războiul Rece (...) Dacă planul cincinal din Blocul sovietic era o mare minciună, iată şi minciuna capitalismului - că valoarea de piaţă a activelor financiare şi de alte tipuri reflectă precis valoarea economică. Ceea ce s-a întâmplat acum zece ani a fost conştientizarea înspăimântătoare că activele financiare acumulate în etapa precedentă a anilor de creştere economică nu generaseră de fapt valoare, că viitorul producţiei economice era insuficient pentru onorarea în totalitate a valorii activelor. Pe scurt, bogăţia pe care oamenii credeau că o deţineau de fapt nu exista", scrie editorialistul FT Martin Sandbu într-un articol intitulat "De la Lenin la Lehman - marile minciuni. Cei care vor salvarea capitalismului trebuie să observe efectele Revoluţiei ruse".
Mărturiile milioanelor de victime stau ”ascunse” în cărţi, dosare prăfuite sau pur şi simplu merg mai departe purtate de cei care au pierdut oameni dragi într-un regim care a acaparat tot. Campania #CentenarulRosu vă aduce în atenţie poveştile unor victime ale regimului comunist pentru care ”torţionarii” erau cei care decideau cine trăieşte şi cine moare.
Sunt istorisiri despre mistificări onomastice şi despre cum adorau comuniştii să adopte "nume de scenă" politică, dar şi cine erau femeile din spatele celor mai temuţi bărbaţi.
Bazele teoretice ale distopiei comuniste au fost puse la anul 1848, când Europa era cuprinsă de valul de revoluţii de emancipare naţională, de către doi tineri, pe atunci, germani, care au publicat, la Londra, o cărţulie. Junii nemţi erau Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895), iar cartea lor se numea "Manifestul Partidului Comunist" şi proorocea apariţia comunismului, cea mai dreaptă dintre toate orânduirile sociale, societatea fără clase, o lume a egalităţii absolute.
”O stafie umblă prin Europa — stafia comunismului. Toate puterile bătrânei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii”, scriau Marx şi Engels în Manifestul pentru Comunism. Principiile definitorii ale comunismului se referă, în termeni simpli, la idei politice şi economice care au ca obiectiv înlocuirea proprietăţii private şi economiei capitaliste cu proprietatea publică (a statului) şi deţinerea controlului în comun asupra mijloacelor principale de producţie şi resurselor naturale.
Campania #CentenarulRoşu, lansată de MEDIAFAX, trece în revistă toate evenimentele, începând cu 1917 şi până la urmările din zilele noastre.
Iată câteva dintre acestea:
1918 - Pacea de la Brest-Litovsk, Unirea Basarabiei cu România,
1919 – Revoltele comuniste în Germania, crearea URSS,
1939 - Pactul Molotov-Ribbentrop, Guvernul Antonescu, instalarea guvernului Petru Groza, cum a ajuns Nicolae Ceuşescu să preia partidul,
1955 - Tratatul de la Varşovia,
1968 – ‘’Primăvara de la Praga’’ şi până la momentul în care comunismul a pierdut teren.
Era 7 noiembrie 1917 când bolşevicii au cucerit (eroic, spun relatările lor) Palatul de iarnă din Sankt Petersburg şi astfel, cu un proiectil orb tras cu un tun, a fost dat startul Marii Revoluţii Socialiste, scrie Mediafax.
Ţarul Nicolae al II-lea abdicase deja în 15 martie, acelaşi an, iar în noaptea de 16-17 iulie 1918, Ţarul a fost executat, împreună cu toată familia sa, din ordinul expres al lui Lenin. În primele rânduri ale revoluţiei s-a aflat celebrul Vladimir Ilici Lenin – Ulianov (1870-1924) recent întors din Occident, unde huzurea ideologic încă din 1907, plătit fiind de jafurile şi furăciunile pe care le făceau bolşevicii rămaşi la vatra Mamei Rusii.
După "Marea Revoluţie Socialistă din Rusia" (1917), pandemia comunismului a cuprins o bună parte din lume: Coreea de Nord (din 1948), China (din 1949), Cuba (din 1959), Vietnam (din 1975), Laos (din 1975), Iugoslavia, Albania, România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană (după al II-lea Război mondial).
Revoluţia bolşevică produsă în urmă cu un secol şi criza financiară mondială izbucnită acum un deceniu au multe în comun, scrie Financial Times, notând că ambele evenimente se bazează pe "minciuni", comunismul, pe utopia societăţii egalitare, capitalismul, pe valoarea ireală a activelor financiare.
”Revoluţia bolşevică a instaurat o dictatură care s-a remarcat de-a lungul secolului 20 concurând pentru hegemonie cu fascismul (în prima etapă), iar ulterior cu liberalismul bazat pe economia de piaţă. La rândul său, criza financiară a clătinat modelul apărut victorios după Războiul Rece (...) Dacă planul cincinal din Blocul sovietic era o mare minciună, iată şi minciuna capitalismului - că valoarea de piaţă a activelor financiare şi de alte tipuri reflectă precis valoarea economică. Ceea ce s-a întâmplat acum zece ani a fost conştientizarea înspăimântătoare că activele financiare acumulate în etapa precedentă a anilor de creştere economică nu generaseră de fapt valoare, că viitorul producţiei economice era insuficient pentru onorarea în totalitate a valorii activelor. Pe scurt, bogăţia pe care oamenii credeau că o deţineau de fapt nu exista", scrie editorialistul FT Martin Sandbu într-un articol intitulat "De la Lenin la Lehman - marile minciuni. Cei care vor salvarea capitalismului trebuie să observe efectele Revoluţiei ruse".
Mărturiile milioanelor de victime stau ”ascunse” în cărţi, dosare prăfuite sau pur şi simplu merg mai departe purtate de cei care au pierdut oameni dragi într-un regim care a acaparat tot. Campania #CentenarulRosu vă aduce în atenţie poveştile unor victime ale regimului comunist pentru care ”torţionarii” erau cei care decideau cine trăieşte şi cine moare.
Sunt istorisiri despre mistificări onomastice şi despre cum adorau comuniştii să adopte "nume de scenă" politică, dar şi cine erau femeile din spatele celor mai temuţi bărbaţi.
Bazele teoretice ale distopiei comuniste au fost puse la anul 1848, când Europa era cuprinsă de valul de revoluţii de emancipare naţională, de către doi tineri, pe atunci, germani, care au publicat, la Londra, o cărţulie. Junii nemţi erau Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895), iar cartea lor se numea "Manifestul Partidului Comunist" şi proorocea apariţia comunismului, cea mai dreaptă dintre toate orânduirile sociale, societatea fără clase, o lume a egalităţii absolute.
”O stafie umblă prin Europa — stafia comunismului. Toate puterile bătrânei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii”, scriau Marx şi Engels în Manifestul pentru Comunism. Principiile definitorii ale comunismului se referă, în termeni simpli, la idei politice şi economice care au ca obiectiv înlocuirea proprietăţii private şi economiei capitaliste cu proprietatea publică (a statului) şi deţinerea controlului în comun asupra mijloacelor principale de producţie şi resurselor naturale.
Campania #CentenarulRoşu, lansată de MEDIAFAX, trece în revistă toate evenimentele, începând cu 1917 şi până la urmările din zilele noastre.
Iată câteva dintre acestea:
1918 - Pacea de la Brest-Litovsk, Unirea Basarabiei cu România,
1919 – Revoltele comuniste în Germania, crearea URSS,
1939 - Pactul Molotov-Ribbentrop, Guvernul Antonescu, instalarea guvernului Petru Groza, cum a ajuns Nicolae Ceuşescu să preia partidul,
1955 - Tratatul de la Varşovia,
1968 – ‘’Primăvara de la Praga’’ şi până la momentul în care comunismul a pierdut teren.
duminică, 5 noiembrie 2017
Strada vrea un Protest autentic - doar al ei !
Dar macar v-a trecut prin mintile ingalvite de ura si potol
capitalist ca Strada Tineretii si-ar dori eliberarea intr-un Protest pur, ca
tinerii se rusineaza ca fiecare atitudine a lor e murdarita de umbrele voastre
incolonate in spatele lor puternic si amplu, ca alura lor princiara e
batjocorita de asmutirile voastre icnite din alcovurile destrabalarii de-a
puterea pierduta si ravnita cu atata naduf, ca ei, tinerii, s-au saturat sa-i
tot prefaceti in niste necunoscatori pe care doar voi ati sti sa-i manevrati
cum trebuie pe acest camp de batalie din care doar realitatea cotroceana va
avea de castigat?! Chiar nu va este rusine nicicum si atunci cand baracati,
alternativ, in colosseumul guvernarii jefuitoare credeti ca sunteti stapanii de
sclavi, foc de smerechiti de miliardele carabanite democratic, acordandu-va
dibacia ca, atunci cand se cam golesc conturile mizerabil de off-shore-ite, sa
va delectati cu luptele la care ii intaratati pe tineri impotriva lor, crezand
ca-i puteti imparti in tineri de dreapta si de stanga, precum sunteti voi de
ingusti, inutili si flecari?! Da, tinerii au tot dreptul din lume sa
protesteze, si acest drept e unul permanent, dar nu sa va frecati voi, de
bucurie idioata, palmele alea unsuroase ! Tinerii vor sa protesteze si chiar o
fac, insa le murdariti mereu momentul lor de glorie. duminică, 29 octombrie 2017
Autonomia pe criterii multinationale
La ora asta si in perioada imediat urmatoare,
nu se stie cum se va finaliza pofta de independenta economica a catalanilor.
Dar ni se ascunde ca, de fapt, se provoaca si o atitudine din partea opiniei
publice internationale – in vederea eventualului perpetuum mobile declansat in mijlocul Europei Unite. Iar acela dintre noi care inca mai
crede ca motivele reale sunt cele care i se servesc are, deja, o problema! Nimic
din ce se intampla la Barcelona nu e de capul lui Puigdemont, totul are un rost
bine prestabilit si care trebuie sa fie credibilizat si de plierea pe anumitele
deziterate istorice. Oricum, este pentru intaia oara cand se recunoaste
adevarul care a stat, de-a lungul vremurilor nedrept de insangerate, la baza
tuturor autonomiilor si separatismelor: interesele economico - imperialiste
reglate intre marile puteri decidente. Inceputul mileniului 3 ne arata ca, in
aceasta mondializare a economiei, multinationalele constituie varful de aisberg
al dominatiei dintotdeauna. Nu o spunem cu patima, ci constatam numai ca societatile transnationale isi fac
intrarea cu surlele si trambitele nenumaratelor privilegii acordate de statele aspirante
la lumea buna a democratiei, neavand de gand sa contribuie cu ceva la bugetele
acestor maini nationale de lucru ieftin. Inocularea santajului cu relocarea in
alte parti ale lumii ii face pe angajati sa devina radical de fideli oricaror
demersuri dusmanos intermediate de acestea. Iar daca le vei cere sa-si
plateasca darile, vei avea de-a face cu o riposta teribil de organizata. In
peisajul acestui santaj va fi sfaramata Europa Unita (chipurile!), care va
incepe sa se rezume, daca le vei impozita multinationalele, la frontierele in
care au cea mai mare densitate a intereselor.
Astfel ca acolo de unde isi vor
cara fabricile de facut bani va ramane prapadul declansat de adevarate razboaie
civile ale disputelor interne pe fondul carora relocarea migrantilor va fi
trecuta cu vederea... Estimam ca frumoasa noastra Uniune Europeana se va
restrange, in viitorul mai mult sau mai putin indepartat, in jurul gramezilor
de bani acumulate si din care se vor infrupta doar anumite tari, asta pana se
va inventa un alt mod de atragere a popoarelor in sclavie. Trebuia sa stim si sa
nu mai uitam niciodata ca Occidentul e chiar imbolnavit cronic de capital. De
fapt, nimeni nu poate scapa de boala asta, dar orisicat! Iar daca Romania “deranjeaza”, precum se si impune, multinationalele - mi-e teama ca se va trece si la autonomia Ardealului. De aceea vin tinerii cu o impunatoare dreptate sa va intrebe: “Ce-ati facut cu industria nationala?!” Dar e prea tarziu pentru toate epavele noastre politice, acum se joaca prea tare… Si doar “Tinerii la Putere!” vor putea cladi frontierele vii ale Patriei, ei sunt singurii care se pot opune devalorizarii nationale, ei sunt, in mod paradoxal si in pofida izgonirilor democratice, nebuni “de acasa”, tineretea va putea tine pasul cu adrenalina vremurilor… Ramane cum vorbeam: #Tineretea ia totul !
sâmbătă, 28 octombrie 2017
Momentul în care omenirea a fost la un pas de DISPARIŢIE
Celebra şi totodată controversata criză a rachetelor din Cuba a fost fără îndoială, cel mai important moment al Războiului Rece, derulat în trecut între blocul sovietic şi cel ocidental. În urmă cu aproape cincizeci de ani, Statele Unite şi Uniunea Sovietică au fost mai aproape ca niciodată de declanşarea Armaghedonului. Când în luna octombrie a anului 1962, J.F. Kennedy - preşedintele american din acea vreme a fost informat că un avion de spionaj americand e tip U-2 a descoperit rachete cu încărcătură nucleară trimise de sovietici în Cuba, bastionul lor comunist din Caraibe, acesta şi-a dat seama că este în mijlocul unei situaţii limită. Timp de 13 zile fatidice, cât timp Kennedy s-a confruntat cu Hruşciov, întreaga lume a trăit probabil cele mai încordate momente din întreaga noastră istorie. Cele două superputeri aveau nu doar posibilitatea de a se distruge reciproc, ci şi pe cea de a stinge definitiv lumina pe Terra. Din fericire, lucrurile s-au terminat altfel. Însă detaliile crizei din 1962 rămân şi astăzi extrem de interesante. Mai ales în prisma situaţiei actuale. Care nu este deloc una liniştitoare.
Situaţii tensionate
Imediat după ce a obţinut puterea deplină în Cuba anului 1969, liderul revoluţionar cubanez Fidel Castro a avut ca obiectiv principal, şi logic până la un punct, stabilirea unei alianţe trainice între ţara sa şi Uniunea Sovietică. Sub regimul său, Cuba s-a dezvoltat ca o ţară dependentă ombilical de URSS datorită ajutorului militar şi economic oferit de aceasta. Guvernul lui Castro era iniţial neutru competiţiei multiple dintre cele două superputeri.
URSS-ul iniţial nu era interesată de Cuba, iar Fidel Castro chiar vizitase Statele Unite în decursul anului 1959. Dar când reformele socialiste implementate de Castro au ameninţat intersele americanilor proprietari de pâmânturi din Cuba, brusc Castro a devenit un personaj indezirabil în toate cercurile de putere din Washington. Ostilitatea relaţiilor cubaneze-americane a oferit o ocazie mult aşteptată de Uniunea Sovietică care dorea instalarea unui avanpost militar în coasta americanilor. SUA a decis atunci să înceteze în anul 1961 orice relaţie diplomatică cu Cuba.
În acelaşi timp sovieticii erau în plin Război Rece (1945-1991) cu americanii şi aliaţii lor occidentali, perioadă presărată pe atunci cu numeroase confruntări politice şi economice. Cele două blocuri au intrat în probabil cea mai tensionată fază a relaţiei lor imediat după ce pilotul unui avion de spionaj de tip U-2 care zbura la mare altitudine deasupra Cubei pe data de 14 octombrie 1962 a fotografiat asamblarea mai multor rachete sovietice cu rază medie de acţiune de tip SS-4 care erau asamblate pentru o ulterioară instalare.
Două zile mai târziu, preşedintele Kennedy a fost informat oficial despre situaţie, fapt care l-a făcut să convoace de urgenţă un grup de strategi şi consilieri, grup care avea să fie cunoscut ulterior sub numele de Comitetul Executiv sau pe scurt, ExCom. În cadrul acestui for suprem activau cei mai importanţi oameni din SUA, precum Secretarul de Stat Dean Rusk, Secretarul Apărării Robert McNamara, directorul CIA, John McCone şi mulţi alţii. Timp de aproape două săptămâni, preşedintele Kennedy şi echipa sa urmau să se lupte cu criza diplomatică deja instalată între cele două superputeri, la fel cum în Kremlin, Nikita Hruşciov convocase un for asemănător.
Pentru americani, situaţia era deopotrivă una fără precedent şi de neacceptat. La aproximativ 145 kilometri sud de Florida, rachetele sovietice puteau atinge uşor ţinte situate în tot sud-estul SUA. Dacă americanii ar fi permis amplasarea rachetelor sovietice în Cuba, situaţia ar fi dus la înclinarea balanţei în defavoarea americanilor care conduseseră până atunci cursa înarmărilor nucleare.
Trebuie reţinut totuşi că se ajunsese la acest punct din vina iniţială a americanilor.
Uniunea Sovietică ajunsese să-şi instaleze rachetele în Cuba din două mari motive:
Pentru a face o demonstraţie de forţă ameninţând SUA dinspre Caraibe, şi pentru a întări poziţiile de negociere în încercările repetate ale Moscovei de a forţa alipirea Berlinului de Vest la Germania comunistă. Ca motive de ordin secundar mai figurau apărarea Cubei de o eventuală invazie americană şi sporirea prestigiului sovietic la ONU.
Însă nimic din cele de mai sus nu s-ar fi întâmplat dacă americanii care se pregăteau febril şi precipitat de un eventual război nuclear în Europa nu ar fi amplasat primii rachete nucleare în ţările aliate din NATO. SUA a decis astfle să plaseze baterii de rachete în ţara care avea graniţă directă cu URSS-ul de atunci. Este vorba de Turcia, stat NATO care avea pe atunci graniţă cu două foste state sovietice, Georgia, respectiv Armenia.
Ameninţări, blocada navală, şantaj reciproc şi Glasul Raţiunii
Surprinşi de mişcarea nebănuită a sovieticilor, mulţi membri din ExCom au intrat în panică şi au cerut atacarea şi distrugerea rachetelro nuclare din Cuba înainte ca acestea să devină operaţionale. Preşedintele Kennedy a fost liantul păcii, cel care nu dorea să se ajungă atât de repede la un război cu consecinţe devastatoare şi nebănuite. În schimb, Kennedy a decis instituirea unei blocade maritime asupra Cubei pentru a preveni astfel instalarea altor rachete sovietice.
Chiar dacă această măsură nu a dezamorsat criza, blocada Cubei a dus la evitarea unui atac direct şi i-a oferit preşedintelui american mai mult timp pentru discuţii diplomatice. Până atunci însă, sovieticii instalaseră deja între 36-42 rachete SS-4 cu rază medie de acţiune. Şase dintre rachete erau falsuri făcute din carton pentru a înşela astfel un potenţial atac american. Rachetele aveau o rază de acţiune de 2036 kilometri şi puteau atinge oraşe precum New Orleans. Miami şi chiar capitala Washington DC. Fiecare rachetă avea o încărcătură explozivă de o megatonă , echivalentul unui milion de tone de dinamită. O singură rachetă a sovieticilor era de 60 de ori mai puternică decât bomba care a căzut la Hiroshima, bombă care avea „doar” 16 kilotone, adică echivalentul a 16.000 tone de dinamită.
Sovieticii mai instalseră în Cuba o baterile de 12 rachete nucleare de tip Luna cu o rază de acţiune de 32 kilometri, rachete care erau destinate să fie folosite doar dacă americanii încercau o invazie terestră. Comandanţii sovietici primiseră dreptul să folosească rachetele Luna după cum credeau de cuviinţă, fără să mai aştepte ordinul Moscovei. Situaţia s-a schimbat după data de 27 octombrie când Kremlinul nu le-a mai dat voie să le acţioneze nici pe acestea fără ordinul său direct. Asupra SUA mai erau aţintite 80 de rachete debaterie de tip Sopka, care erau amplasate pe plajele cubeneze. Atunci, în Cuba staţionau peste 40.000 de soldaţi sovietici.
Kennedy se gândea în continuare la o măsură care să ducă la detensionarea situaţiei nu la escaladarea ei. După ce a ordonat marinei militare americane instaurarea blocadei, preşedintele american a trimis un ultimatum Kremlinului care cerea retragerea rachetelor. În cadrul apariţiei sale televizate de-a dreptul istorice din data de 22 octombrie 1962, JFK i-a informat pe cetăţenii americani de prezenţa rachetelor sovietice, şi-a explicat decizia cu privire la blocadă şi a asigurat întreaga lume că SUA era hotărâtă să-şi folosească întreaga capacitate militară pentru a neutraliza ceea ce ea percepea drept o ameninţare directă la siguranţa sa.
În urma acestei declaraţii publice, milioane de oameni din întreaga lume aşteptau cu teamă răspunsul URSS. Numeroşi americani au intrat în panică şi au crezut că vine Apocalipsa, după care au fugit să-şi facă provizii de alimente şi combustibil. Un moment crucial în desfăşurarea faptelor avea să survină pe data de 24 octombrie când navele militare sovietice s-au întâlnit în apele Cubei cu cele americane. Orice încercare a acestora de a sparge blocada ar fi dus foarte probabil la o confruntare militară care ar fi excaladat uşor într-un război nuclear. Însă navele sovietice nu au forţat blocada.
Discuţiile tensionate dintre cele două superputeri au continuat în decursul întregii săptămâni, iar pe data de 27 octombrie, situaţia s-a tensionat brusc căci un avion american de recunoaştere a fost doborât pe când zbura pe deasupra Cubei, iar o forţă de invazie era deja pregătită în Florida. De fapt, se poate considera că pilotul de 35 de ani, maiorul Rudolf Anderson, care a murit în avionul doborât a fost singura victimă din criza rachetelor. „ Atunci am crezut că a fost ultima sâmbătă pe care am trăit-o ”, îşi aminteşte în memoriile sale, fostul Secretar al Apărării, Robert McNamara.
Din fericire, în ciuda tensiunilor uriaşe, liderii sovietici şi americani au găsit o calede scăpare onorabilă. Singura, de altfel. În timpul crizei, liderii de la Washington şi Moscova nu au încetat să comunice între ei prin intermediul telefoanelor şi faxurilor. Diplomaţia şi comunicare aveau aşadar să-şi mai divedeasăc încă o dată valoarea incomensurabilă în astfel de situaţii. Pe data de 26 octombrie, Hruşciov i-a trimis un mesaj lui Kennedy în care se oferea să-şi retragă rachetele din Cuba în schimbul promisiunii că americanii nu vor invada această ţară. În ziua următoare, Hruşciov a forţat, anunţând că-şi va retrage rachetele doar dacă americanii şi le vor retrage pe ale lor din Turcia.
Înainte de acest moment, cele două superputeri căzuseră deja de acord să-şi retragă rachetele din Turcia, sovietici ştiau despre hotârârea americanilor,prin intermediul spionilor lor, dar de dragul aparenţei şi al diplomaţiei trebuiau să le lase acestora o cale de retragere onorabilă. Procurorul General al SUA, generalul Robert Kennedy i-a trimis personal mesajul de retragere ambasadorului URSS la Washington, iar începând cu ziua de 28 octombrie, criza rachetelor urma să se detensioneze. Atât sovieticii, cît şi americanii au fost speriaţi la modul serios de acest incident tensionat.
În anul următor, ambele părţi au convenit asupra instalării unei linii de comunicaţie directă între Washinton şi Moscova pentru a servi la dezamorsarea unor eventuale situaţii viitoare. Era începutul tratativelor prin care cele două superputeri aveau să cadă de acord asupra reducerii arsenalelor nucleare. Totuşi Războiul Rece era departe de sfârşit, iar sovieticii s-au lansat pe de altă parte în dezvoltarea unor rachete intercontinentale capabile să lovească SUA direct de pe teritoriul URSS.
Restul este istorie binecunoscută, dar din nefericire escaladarea tensiunilor din prezent de pe scena internaţională, ne readuce în memorie situaţia crizei rachetelor din Cuba.
www.descopera.ro
Situaţii tensionate
Imediat după ce a obţinut puterea deplină în Cuba anului 1969, liderul revoluţionar cubanez Fidel Castro a avut ca obiectiv principal, şi logic până la un punct, stabilirea unei alianţe trainice între ţara sa şi Uniunea Sovietică. Sub regimul său, Cuba s-a dezvoltat ca o ţară dependentă ombilical de URSS datorită ajutorului militar şi economic oferit de aceasta. Guvernul lui Castro era iniţial neutru competiţiei multiple dintre cele două superputeri.
URSS-ul iniţial nu era interesată de Cuba, iar Fidel Castro chiar vizitase Statele Unite în decursul anului 1959. Dar când reformele socialiste implementate de Castro au ameninţat intersele americanilor proprietari de pâmânturi din Cuba, brusc Castro a devenit un personaj indezirabil în toate cercurile de putere din Washington. Ostilitatea relaţiilor cubaneze-americane a oferit o ocazie mult aşteptată de Uniunea Sovietică care dorea instalarea unui avanpost militar în coasta americanilor. SUA a decis atunci să înceteze în anul 1961 orice relaţie diplomatică cu Cuba.
În acelaşi timp sovieticii erau în plin Război Rece (1945-1991) cu americanii şi aliaţii lor occidentali, perioadă presărată pe atunci cu numeroase confruntări politice şi economice. Cele două blocuri au intrat în probabil cea mai tensionată fază a relaţiei lor imediat după ce pilotul unui avion de spionaj de tip U-2 care zbura la mare altitudine deasupra Cubei pe data de 14 octombrie 1962 a fotografiat asamblarea mai multor rachete sovietice cu rază medie de acţiune de tip SS-4 care erau asamblate pentru o ulterioară instalare.
Două zile mai târziu, preşedintele Kennedy a fost informat oficial despre situaţie, fapt care l-a făcut să convoace de urgenţă un grup de strategi şi consilieri, grup care avea să fie cunoscut ulterior sub numele de Comitetul Executiv sau pe scurt, ExCom. În cadrul acestui for suprem activau cei mai importanţi oameni din SUA, precum Secretarul de Stat Dean Rusk, Secretarul Apărării Robert McNamara, directorul CIA, John McCone şi mulţi alţii. Timp de aproape două săptămâni, preşedintele Kennedy şi echipa sa urmau să se lupte cu criza diplomatică deja instalată între cele două superputeri, la fel cum în Kremlin, Nikita Hruşciov convocase un for asemănător.
Pentru americani, situaţia era deopotrivă una fără precedent şi de neacceptat. La aproximativ 145 kilometri sud de Florida, rachetele sovietice puteau atinge uşor ţinte situate în tot sud-estul SUA. Dacă americanii ar fi permis amplasarea rachetelor sovietice în Cuba, situaţia ar fi dus la înclinarea balanţei în defavoarea americanilor care conduseseră până atunci cursa înarmărilor nucleare.
Trebuie reţinut totuşi că se ajunsese la acest punct din vina iniţială a americanilor.
Uniunea Sovietică ajunsese să-şi instaleze rachetele în Cuba din două mari motive:
Pentru a face o demonstraţie de forţă ameninţând SUA dinspre Caraibe, şi pentru a întări poziţiile de negociere în încercările repetate ale Moscovei de a forţa alipirea Berlinului de Vest la Germania comunistă. Ca motive de ordin secundar mai figurau apărarea Cubei de o eventuală invazie americană şi sporirea prestigiului sovietic la ONU.
Însă nimic din cele de mai sus nu s-ar fi întâmplat dacă americanii care se pregăteau febril şi precipitat de un eventual război nuclear în Europa nu ar fi amplasat primii rachete nucleare în ţările aliate din NATO. SUA a decis astfle să plaseze baterii de rachete în ţara care avea graniţă directă cu URSS-ul de atunci. Este vorba de Turcia, stat NATO care avea pe atunci graniţă cu două foste state sovietice, Georgia, respectiv Armenia.
Ameninţări, blocada navală, şantaj reciproc şi Glasul Raţiunii
Surprinşi de mişcarea nebănuită a sovieticilor, mulţi membri din ExCom au intrat în panică şi au cerut atacarea şi distrugerea rachetelro nuclare din Cuba înainte ca acestea să devină operaţionale. Preşedintele Kennedy a fost liantul păcii, cel care nu dorea să se ajungă atât de repede la un război cu consecinţe devastatoare şi nebănuite. În schimb, Kennedy a decis instituirea unei blocade maritime asupra Cubei pentru a preveni astfel instalarea altor rachete sovietice.
Chiar dacă această măsură nu a dezamorsat criza, blocada Cubei a dus la evitarea unui atac direct şi i-a oferit preşedintelui american mai mult timp pentru discuţii diplomatice. Până atunci însă, sovieticii instalaseră deja între 36-42 rachete SS-4 cu rază medie de acţiune. Şase dintre rachete erau falsuri făcute din carton pentru a înşela astfel un potenţial atac american. Rachetele aveau o rază de acţiune de 2036 kilometri şi puteau atinge oraşe precum New Orleans. Miami şi chiar capitala Washington DC. Fiecare rachetă avea o încărcătură explozivă de o megatonă , echivalentul unui milion de tone de dinamită. O singură rachetă a sovieticilor era de 60 de ori mai puternică decât bomba care a căzut la Hiroshima, bombă care avea „doar” 16 kilotone, adică echivalentul a 16.000 tone de dinamită.
Sovieticii mai instalseră în Cuba o baterile de 12 rachete nucleare de tip Luna cu o rază de acţiune de 32 kilometri, rachete care erau destinate să fie folosite doar dacă americanii încercau o invazie terestră. Comandanţii sovietici primiseră dreptul să folosească rachetele Luna după cum credeau de cuviinţă, fără să mai aştepte ordinul Moscovei. Situaţia s-a schimbat după data de 27 octombrie când Kremlinul nu le-a mai dat voie să le acţioneze nici pe acestea fără ordinul său direct. Asupra SUA mai erau aţintite 80 de rachete debaterie de tip Sopka, care erau amplasate pe plajele cubeneze. Atunci, în Cuba staţionau peste 40.000 de soldaţi sovietici.
Kennedy se gândea în continuare la o măsură care să ducă la detensionarea situaţiei nu la escaladarea ei. După ce a ordonat marinei militare americane instaurarea blocadei, preşedintele american a trimis un ultimatum Kremlinului care cerea retragerea rachetelor. În cadrul apariţiei sale televizate de-a dreptul istorice din data de 22 octombrie 1962, JFK i-a informat pe cetăţenii americani de prezenţa rachetelor sovietice, şi-a explicat decizia cu privire la blocadă şi a asigurat întreaga lume că SUA era hotărâtă să-şi folosească întreaga capacitate militară pentru a neutraliza ceea ce ea percepea drept o ameninţare directă la siguranţa sa.
În urma acestei declaraţii publice, milioane de oameni din întreaga lume aşteptau cu teamă răspunsul URSS. Numeroşi americani au intrat în panică şi au crezut că vine Apocalipsa, după care au fugit să-şi facă provizii de alimente şi combustibil. Un moment crucial în desfăşurarea faptelor avea să survină pe data de 24 octombrie când navele militare sovietice s-au întâlnit în apele Cubei cu cele americane. Orice încercare a acestora de a sparge blocada ar fi dus foarte probabil la o confruntare militară care ar fi excaladat uşor într-un război nuclear. Însă navele sovietice nu au forţat blocada.
Discuţiile tensionate dintre cele două superputeri au continuat în decursul întregii săptămâni, iar pe data de 27 octombrie, situaţia s-a tensionat brusc căci un avion american de recunoaştere a fost doborât pe când zbura pe deasupra Cubei, iar o forţă de invazie era deja pregătită în Florida. De fapt, se poate considera că pilotul de 35 de ani, maiorul Rudolf Anderson, care a murit în avionul doborât a fost singura victimă din criza rachetelor. „ Atunci am crezut că a fost ultima sâmbătă pe care am trăit-o ”, îşi aminteşte în memoriile sale, fostul Secretar al Apărării, Robert McNamara.
Din fericire, în ciuda tensiunilor uriaşe, liderii sovietici şi americani au găsit o calede scăpare onorabilă. Singura, de altfel. În timpul crizei, liderii de la Washington şi Moscova nu au încetat să comunice între ei prin intermediul telefoanelor şi faxurilor. Diplomaţia şi comunicare aveau aşadar să-şi mai divedeasăc încă o dată valoarea incomensurabilă în astfel de situaţii. Pe data de 26 octombrie, Hruşciov i-a trimis un mesaj lui Kennedy în care se oferea să-şi retragă rachetele din Cuba în schimbul promisiunii că americanii nu vor invada această ţară. În ziua următoare, Hruşciov a forţat, anunţând că-şi va retrage rachetele doar dacă americanii şi le vor retrage pe ale lor din Turcia.
Înainte de acest moment, cele două superputeri căzuseră deja de acord să-şi retragă rachetele din Turcia, sovietici ştiau despre hotârârea americanilor,prin intermediul spionilor lor, dar de dragul aparenţei şi al diplomaţiei trebuiau să le lase acestora o cale de retragere onorabilă. Procurorul General al SUA, generalul Robert Kennedy i-a trimis personal mesajul de retragere ambasadorului URSS la Washington, iar începând cu ziua de 28 octombrie, criza rachetelor urma să se detensioneze. Atât sovieticii, cît şi americanii au fost speriaţi la modul serios de acest incident tensionat.
În anul următor, ambele părţi au convenit asupra instalării unei linii de comunicaţie directă între Washinton şi Moscova pentru a servi la dezamorsarea unor eventuale situaţii viitoare. Era începutul tratativelor prin care cele două superputeri aveau să cadă de acord asupra reducerii arsenalelor nucleare. Totuşi Războiul Rece era departe de sfârşit, iar sovieticii s-au lansat pe de altă parte în dezvoltarea unor rachete intercontinentale capabile să lovească SUA direct de pe teritoriul URSS.
Restul este istorie binecunoscută, dar din nefericire escaladarea tensiunilor din prezent de pe scena internaţională, ne readuce în memorie situaţia crizei rachetelor din Cuba.
www.descopera.ro
sâmbătă, 21 octombrie 2017
Programul eliberarii de manipularile psihotrope
Pentru ca ne-ati si plictisit cu atata democratie terfelita.
Asta dupa ce vom fi fost si incantati sau momiti de atatea manipulari
psihotrope, apoi, si pe masura ce ne trezeam la realitatea crunta a mintilor
voastre meschine prin mediocritate, chiar ingroziti de biciul occidental
ridicat catre patriile atator copii si tineri pe care tocmai ce-i talhareati.
Asa ca e timpul sa va explicam de ce totul se va sfarsi (daca nu s-o fi si
sfarsit!): nu exista democratie, stimabili dominatori netrebnici, asupritii
sunt incompatibili cu un asemenea concept. Doar daca, inversunati cum sunteti
sa implementati democratia mondialista, veti lasa de la voi si veti accepta sa
va restructuram uzinele alea mamut, sa ne vindeti (vorba vine!) bogatiile
solului, subsolului si aerosolului, sa va supunem unui mecanism punitiv de
verificare a paielor de razboi pe care le tot puneti pe jarul pacii tot de voi
astfel instaurate, sa va batem obrazul corupt de atata imperialism feroce… Insa
n-avem timp de pierdut cu niste fiare pe care-i unesc, intr-un mod teribil de
periculos pentru Omenire, tocmai inimaginabilele crime comise impotriva tuturor
valorilor umane “povestite”, insa, mereu democratic! Cu tipologia democratica
de cyborg, altfel nu se poate explica felul nemilos de nerusinat cu care
desconsiderati generatiile vitregite de viitor…
Tinerii din toate tarile se vor
organiza, pana la urma, punand in aplicare Programul lor tacut de eliberare a vietii
nationale. Generatiile cu tatuaje de viitor nu pot fi invinse de
batjocoritoarele voastre nevoi bolnav de imbatranite, nu intelegeti?! Prin
definitie, copiii si tinerii nu pot fi democrati, ci neinfrant de liberi si
independenti. Si degeaba tot va incrancenati sa-i rariti cu prozelitismul
oengist al pederastiei, cu imbolnaviri programat de afaceriste, cu condamnari
la foame sau si inchisoare, cu atacuri teroristoide sau criminale instaurari de
pace prefacute in genocide, cu revolutii securist de mirositoare, dar si
primaveri arab de insangerate, ori incendieri #colective, precum si vesnice
proteste #rezistent de multinationale… A venit timpul sa va spunem, totusi,
ceea ce nu puteti intelege - dreptul adevarului: #Tineretea ia totul !
duminică, 15 octombrie 2017
Inchisorile manipularii Alcatraz
Sunt astfel organizate incat cu adevarat sa nu te poti
elibera decat in sicriu! Minti diabolice au exploatat si vor exploata,
intotdeauna, ignoranta, mediocritatea si spiritul de neaparata inrolare care
caracterizeaza omul ca entitate sociala. Fara a comite pacatul de lez-umanism
si a nega confortul interior pe care ecumenismul bisericesc il confera atator
amarati ai sortii, nu putem sa nu mentionam, totusi, negura feudalista a trairii
cu care ne imbie una dintre cele mai profitabile afaceri – religia, sesizand si
diversionismul prin care si-a asigurat opozitia din interior – cultele politice.
S-a impanzit pamantul de cultele avocatesti ai caror preoti iti subjuga viata
actuala, dar te asigura de cea de apoi! Nu omitem perpetuele manipulari
imperialiste ale serviciilor secrete, organizatiilor de tot felul masonic sau
oengist, nu le uitam nici pe cele ale anumitor securisti tradator de ancorati
la organizari multi-dominatoare. Ce ne facem, insa, cu marea manipulare prin
politica ideologizata pana la fisiune nucleara?! In fond, prin politica
statului modern trebuia sa se asigure domnia internationala a marilor principii
care sa ordoneze Umanitatea, cand colo, ce sa vezi?! Politica nu constituie
altceva decat pervertirea oricarui reflex de bun-simt, cine nu se transforma (o
spune intreaga media!) intr-un “animal” aferent, nu poate fi un politician bun
pentru democratie… Sa ridici la rang de virtuti minciuna sfruntata, tradarea
lacoma a compromisului, veninul inculturii si dezumanizarii care propaga, in
toate cele din urma, atatea tragedii si razboaie - nu reprezinta numai o noapte
a mintii, ci pare sa fie o boala fara de scapare. In aceste inchisori Alcatraz
ale manipularii, prizoniere sunt mintile si propriile judecati, adica totul! Si
lagarele astea au cuprins intreaga statalitate a Omenirii, economia ei producatoare
de bunuri reale. Cei ce se incapataneaza sa ramana cu mintea si spiritul libere
sunt impinsi pe un fel de insula ucigator de austera.
Pentru ca nu se poate
inca intrevede cum ar putea reusi tinerii sa-si implineasca idealurile de
generatie, in vreme ce li se vor izbi piepturile cu injositorul icnet al celor
ce naruiesc, de decenii, Patriile: “Li-ber-ta-te!”. Doar ca libertatea sta
numai si numai in puterea propriei minti si a propriului spirit, de aceea sunt
eu atat de fericit de convins ca “Tinerii la Putere!” sunt adevarata vindecare
a convietuirii statale. Ei detin cele trei componente fundamentale ale Patriei:
teritoriul mintilor inteligente, populatia spiritelor ideatice si institutiile altruismului
revigorant… Si spre deosebire de tineretea izbavitoare, imi poate spune cineva
de care ideal pot fi banuiti neterminatii de drept ai democratiei statului
ratacit si pentru care se razboiesc in mocirla electorala a politicii
securistoide ?!
sâmbătă, 9 septembrie 2017
Noul curent cultural mondial: creativismul teribilist
Asa se adapa din dragoste si speranta aceste generatii care
se hranesc pentru a trai, iar cui nu-i place sau a devenit prea strain de
genunile tineretii n-are decat sa invete ca viata se poate trai si altfel, nu
doar sub cadenta dictaturii egoismului cu care, indeobste, te invaluie cea de-a
doua parte a trairii. Si spunem asta numai si numai pentru ca, zi de zi, se
confirma un adevar colosal de dureros, acela ca tineretea lumii este conjurata
de generatiile puterii invechite la toate contractele cu statul social,
economic, politic…Ce le ramane tinerilor sa faca?! Sa razbata ajutati doar de
inteligenta lor penetranta si mult noroc, sau, dimpotriva, sa devina (oh, ce stampa
a tristetii infinite!) slugile atator oameni care traiesc numai pentru a manca.
Cele mai “indraznete” creatii au fost, de-a lungul istoriei, ale unor tineri
scaparatori. E varsta big-bang-ului
in univers personal, asa ca se formeaza cate o stea… E cel mai frumos spectacol
pe care-l poti intalni si daca stii sa privesti. Dar politicienii, guvernantii
oficiali si secreti, mai sunt ei, oare, pe traiectoriile unor orbite umane, mai
sunt ei capabili sa asigure cadrul natural perpetuarii judicioase a vietii biologice,
profesionale, ideatice? Dar tocmai ca nu, de aceea e nevoie exact de modul in
care elitele tineretii de azi se raporteaza la viata, de un nou curent cultural
– creativismul teribilist. Si cum de se impaca termenul ultim cu un adevarat
demers cultural?
Nu s-ar obosi nimeni sa va raspunda, neputinciosilor la
putere, daca n-am sti cum asteptati sa le culegeti teribilismul inevitabil si
sa-i inrolati in razboiul cel de toate zilele voastre prapadite!
Doar ca tineretea este singurul modus-vivendi modern, de-acum chiar ca e prea tarziu sa mai
intelegeti si voi, cei ce conduceti pieirea Omenirii, ca tineretea se confunda,
in mod natural, cu Puterea!
duminică, 27 august 2017
Terorismul organizatiilor secrete
Daca se traieste, cu adevarat si la nivel institutional al
Occidentului, tristetea fara de margini a unor asemenea tragedii care se repeta
cu o simplitudine ingrozitoare, atunci a sosit vremea sa judecam cu mintea
intreaga a fiecaruia dintre noi si sa intrezarim puzzel-ul adevarului care se
petrece. Este plauzibil si, deci, evident ca teroristii actioneaza sub
presiunea manipularii unui astfel de stat islamic absurd. Dar acei tineri care ucid
cu atata usuratate nu pot actiona altfel decat avand mintile ratacite:
imbolnavite de o ideologie satanic de revansarda, imbolnavite si de sistemul
economic sau social al democratiilor occidentale. In mod sigur (si nu e nevoie
de amanunte medicale) acesti tineri jertfiti, la randul lor, de anumitele forte
secret de oculte, au mintile imbolnavite de psihoze, depresii sau si alte boli
psihiatrice – tocmai pe aceste criterii fiind ei, probabil, recrutati. Ni se
livreaza, mai nou, ca teroristii de la Barcelona au fost recrutati de un imam
ale carui date sunt cunoscute. Dati-ne voie, atunci, sa spunem raspicat ca
actiunile neputincioase ale institutiilor specifice (secrete, de ordine
publica) devin cu atat mai suspectibile. Sunt cativa ani buni de cand in Europa
se tot moare dupa un sablon pe care nu mai trebuie sa-l inghitim – chiar daca
dupa fiecare tragedie, mass-media mondiala este invadata de agentii de
influenta care detin adevarul absolut livrat de-a gata, or’, sa fie clar,
aceste batalioane ale desantului informatics nu sunt naïve si nici natange. Am
curajul sa sustin ca oamenii care umplu ecranele si retelele informatiei,
indivizii astia care traiesc (si cat de bine!) doar din astfel de interventii,
nu fac altceva decat sa disimuleze adevarul celor petrecute atat de groaznic.
Nu se asteapta efectuarea niciunei cercetari, verificari – si statul occidental
s-a si derobat de orice fel de vina. Este evident ca in spatele acestor
dezastre umanitare se afla numai si numai organizatii secrete, dar nu dintre oricare,
ci dintre acelea care detin bani, media, putere. Oricum, de nedreptatile
sociale si economice care pot lua mintile unor oameni ati auzit?! Cunoasteti
ceva despre cartelurile pe care le directionati in marea afacere institutionala
cu drogurile care ii pot face pe unii tineri rataciti sa actioneze in mod
criminal?! Despre voi, cei constituti in societatile secrete care decid totul,
ati auzit cate ceva?! De tinerii care isi pierd, tot mai des, mintile fragede
ale trupurilor ratacitoare?! Pentru ca, in modul normal al logisticii, acel stat
islamic despre care tocmai mass-media occidentala ne tot informeaza cu atata
“propovaduinta” staruitoare ar trebui sa fie la unghia degetului mic al
interventiei din Orientul Mijlociu, preopinentii lui sa se regaseasca in
prim-planul bazelor de evidenta a riscului, in miezul actiunilor de prevenire
si anihilare… Dar cata si abjecta suficienta in fata careia devii obligat sa
spui: derbedeilor, criminalilor, secretilor!
Iar daca nu sunteti capabili sa
aparati vietile cetatenilor, la o parte: “Tinerii imperiali la putere”! Doar ei
sunt cei ce vor cu adevarat si vor institui Pacea, acea stare care nu suporta
organizatii secrete. Dar spuneti-ne: Statul islamic sau Statul occidental?
sâmbătă, 12 august 2017
Sistemul Imunitar al Omenirii - Marea Schisma Politica
Frontul tineretii se va fi nascut din umilinta cu care aceste
3 decenii s-au napustit asupra tinerilor de ieri si de azi. Tineri de o
incomensurabila speranta si cu atat mai loviti de o mereu mai degradanta
izgonire in ghearele pribegiei straine. Tot ce s-a intamplat astfel constituie
proba neiertatoare pentru lustrarea intregii clase politice, o schisma politica
definitiva si neiertator de plina de invataminte pentru viitor. N-avem atata
vreme si nici nu ar avea prea mult rost sa le dam explicatii celor ce au naruit
atata multime de invioratoare sperante - doar pentru a-si prezerva indesarea
“ghiozdanelor” si a conturilor nesatule. Sistemul imunitar al Omenirii va crea
anticorpii plini de tinerete devastatoare. Aceasta pervertita democratie a
expirat tocmai pe principiul de a aplica si respecta arbitrar si discriminant
acele perorate principii pe care, de fapt, tinerii le au tatuate in bunul lor
simt si le respecta prin educatie.
Ei au trecut demult la un “next level”, cum
ati vrea sa-i tintuiti cu catusele umorilor voastre politice, ingrozitor de
expirate si plictisitor de rudimentare?! Tinerii trebuie sa se rupa de tot ce a
fost – si a fost tradator de rau si urat de meschin – si sa priveasca prin
ochii de viitor care le arata cum se conduce o Patrie cladita cu iubiri
induiosatoare, cum se respecta dreptul de a fi demn din poarta casei parintesti
si pana in gandul aninat de coltul unei calatorii spre o ultima stea, cum
trebuie sa calci pe pamantul de tarana a Tarii si ce vorbe se cuvine sa-ti
rasara prin talpile care ard de iubire…Si, tinerii?!. Da, ei – cei care iarta
tot, dar nu vor uita niciodata!
sâmbătă, 22 iulie 2017
Imperiile sclaviei moderne
Politica ramane o
sminteala generalizata. Insa noi trebuie sa ne vedem de cea nationala! Aceea pe
care o mai gustam, din reflexul minciunilor istorice ori viceversa - numai noi,
vechile generatii. Dar cu care trairile tinerilor au devenit profund
incompatibile, de aceea incearca ei, din cand in cand si bineinteles ca deseori
eronat, anumite miscari, constructii, demersuri… Si caror manipulari (ba chiar
obscure puneri la cale) le cad prada doar din dorinta fireasca de a contribui,
si ei, la o proprie viata ! Nu au inca timp pentru a intelege toate aceste
prostii planetare, ca in spatele acestor rostiri natange sta armamentul greu al
organizarii scelerate prin care capitalul si dominatia vor sa-si permanetizeze
imperiile sclaviei moderne. In democratia expirata de-a binelea nu veti vedea
ca o guvernare care ti-a taiat nivelul de trai sa fie luata la goana cu pietre
– ea face doar parte din planuirile sistemului ei machiavelic. Dar veti vedea,
matematic, cum suntem impinsi sa ne alimentam cu pietrele necesare luarii la
goana a guvernarilor care vor (dintr-o intamplare a imprejurarilor, evident) sa
ne urneasca spre un alt nivel de viata – asta face democratia bazata numai pe dominatie
intermediata prin astfel de politicieni si servicii de manipulare. vineri, 30 iunie 2017
S.O.S. printre tinerii din lumea intreaga: Salvati-va Patriile!
Politica reprezinta, asa precum si este definita in sine, un
catalizator peiorativ al prea multor artere deviante de la veritabilul eroism
aferent caracterului uman compatibil cu progresul, empatia, altruismul,
civilizatia… Politica survine doar interesului de grup (prosteala cu
preocuparea pentru interesul national al democratiei din tarilor mici ramane
abjecta), interesul capitalului constituie (pleonastic) un incomensurabil
stomac de materialism. Or’ - asemenea trebuinte individuale nu se pot critica,
numai ca aici vorbim de viitorul civilizat al omenirii si care nu se poate
prefigura decat pe aripi de idealuri. Din pacate, astfel cum se desfasoara
bataliile pe conturi infractionale organizate, lumea democratiei expirate va
disparea intr-o imensa si neagra gaura stomacala. Fiindca traim vremuri de
sminteala politica. Un program cu adevarat generos pentru toate categoriile
sociale si de varsta risca sa-si dezvaluie adevarata fata a demagogiei obscure.
Iar daca, prin absurdul derivat din al 11-lea ceas, guvernarea ar vrea si ar
sti, in mod real, sa aplice masurile de ridicare a populatiei la nivelul de
trai urmator si meritat de mult prea mult timp, exista si sunt pregatite forte
ocult de organizate care vor zadarnici orice aspiratie individuala sau
colectiva a romanilor. Sa murdaresti in halul asta democratia international de
implementata, inloc sa-i cultivi incomparabila frumusete a oranduirii, este
punctual terminus al politicii nucleare.
Tineri semeti, veniti si inlocuiti-o,
degraba, cu civismul ! Civismul local si national, civismul international de
tanar si curat… Puneti pe frontispiciul institutiilor interne deviza civismului
si veti vedea cum functioneaza un stat puternic de intinerit! Toate relatiile
(dintre entitati interne ori mondiale) trebuie sa plece de la argumentele
civismului care are prioritati administrative-financiare de netagatuit. Evidentiez ca a sosit vremea sa eliberam
democratia si Omenirea de pelagra politicii dusa cu zaharelul secret al
manipularii. Servicii secrete?! Ba bine ca nu! Dar intineriti-le cu seriozitate
si spirite universale, asigurati-le tehnologia unei moralitati inalte,
populati-le cu o spiritualitate autentica si abia atunci ne vom asigura ca
Pamantul nostru va dainui tot pe cea de-a treia Planeta de la Soare…
joi, 22 iunie 2017
Motiune de cenzurare a propriului securism
In democratia expirat de subversiva se tot repeta o lozinca
de-a dreptul obositoare si conform careia nu se poate deconspira o activitate
desfasurata de serviciile secrete. Dar chiar nu ne pasa de eventualele lor
actiuni legale si nu asta vor ele sa ascunda, ci faptul ca, de aproape 30 de
ani, capii serviciilor masonic de secrete desfasoara doar actiuni de cotropire
a democratiei, constituindu-si, dimpreuna cu tot felul de amoralitati politice,
mediatice, economice, ong-iste - un stat subversiv de paralel cu interesele
cetatenilor si nu se abtin de la nicio fapta de subminare a statului la
vedere…In numele UE, si NATO, si economiei de taraba, si drepturilor / libertatilor
de a nu ne baga noi in secretele lor, acest obscurantism propagat in mileniul
eliberarii ideilor, tineretii, inteligentei, idealurilor umane – sufoca statul
constituit de alegerea oamenilor. Politicienii sunt, cu totii – dar chiar cu
totii – jalnicii epigoni ai acestor monstruzitati care trebuie sa fie, o data
si o data, extirpate din corpul tarii pe care o imbolnavesc. Sistemul care
conduce acest tip al democratiei masonic de secreta innebuneste daca miliardele
pe care le halpanea in mod curent se vor a fi date pentru ridicarea, cat de
cat, a populatiei dintr-o saracie si nedreptate feudale. Pentru ca nici nu se
mai poate altfel, adica tot ceea ce inseamna amaratul ala de venit al efortului
national sa fie incarcat in conturile acestor bande cotropitoare. Cuantumul
bugetar reclamat de suta de lei care le-ar schimba in bine viata romanilor si
ar lumina, intrucatva, privirile copiiilor sau tinerilor presupune mai putini
bani decat se risipesc pe panselutele si bordurile cu care matahalele secrete
ale politicii ne tot strivesc vietile.
Iar fata de ce se intampla azi cu
democratia expirata, se stie ca balaurului ii cresc, permanent, alte capete si,
desi ar fi bine sa se aleaga praful de toti politicienii, mi-e teama ca doar
sistemul securismului statal, care duce partidele in sclavie, va ramane drept
in fruntea tarii instrainate total! Ati auzit, insa, de tineri?! Si de cat de
frumos le-ar sta lor eliberandu-si Patria de atatea tipuri de lichele?!
sâmbătă, 27 mai 2017
Cine n-are tineri (indreptatiti la Putere) sa-i creasca !
Daca n-ai stiut sa-ti construiesti o
natiune de “Tineri la Putere”, ramai un stat de drept expirat si o oranduire de
fapt descalificant ! O guvernare cu adevarat post-moderna are obligatia sa
asigure, cu preemtiune, drepturile vitale pentru copii si tineri, nu sa-si
epuizeze orice urma de credibilitate umana in acordarea tuturor felurilor
pervertite in drepturi incompatibile cu esentiala perenitate a Omenirii, sau cu
asanarea sociala, economica si morala a
societatii. Secolele, oranduirile si viata, in general, au demonstrat ca
actualele economii nationale nu pot asigura, material si institutional, toate
drepturile ori libertatile cu care suntem de acord ca ar trebui sa beneficieze
orice membru al Umanitatii. Astfel ca se invedereaza necesitatea guvernarii
prioritare a oricarui domeniu – si asta in spiritul unui altruism
international, in virtutea unei formidabile empatii izvorate si educate la
nivel individual, national si statal. Malnutritia sau numai precaritatea
sistemelor medicale lasa in urma mormane de trupuri fragede, iar democratiile
mondialiste tipa, ca din gura de sarpe, in favoarea fondurilor acordate prozelitismului
“diversitatii”. Aici este marcat punctul terminus
al sanatatii mintale a celor ce “prioriteaza” astfel durerile si nedreptatile
social - economice, nebunie ar fi prea putin spus – aici e vorba de interese
obscur de perverse si rupte de orice realitate umana sau bun-simt de cultura si
civilizatie. Traind in aceste familii de state dezorganizate democratic,
adolescentii viitorului national n-au nicio sansa de a-si constitui solidele
armaturi necesare unei sanatoase si naturale cresteri.
Elita cea atat de
nazuros critica, protipendada politica si acolitii ei sunt doar cateva dintre
gastile care iau tot caimacul de miliarde ale efortului tutror, cele ce ocupa,
in mod individual, cate 2 – 3 locuri de nemunca bugetata, in vreme ce tinerii
raman dezmostenitii de soarta capitalista, niste “copii ai strazii” intr-o
societatea care le reneaga o existenta indreptatit de normala. Totusi, traiasca
“Tinerii la Putere!”, habar n-aveti cat de frumos cresc printre stancile
prapadului imperialist si curg catre viitor florile astea de colt si de
nu-ma-uita!
duminică, 14 mai 2017
UEXIT
Asa-zisa Uniune Europeana a iesit din
Europa Unita si cea atat de frumos visata de generatii si generatii sacrificate
pe altarul razboinic al imperialismului doldora de capatuiala. Si a facut-o mai
demult, abatandu-se amarnic, de la principiile armoniei, echitatii (fie, ea, si
relative) sau a respectului intre tari si popoare – un respect arborat de pe cu
totul alte pozitii ale colaborarii internationale. Astfel ca Marea Britanie nici
nu avea din ce UE sa iasa, doar ca aceasta mare natiune si-a dat seama, cat de
degraba le-a permis, si lor, interesul, ca marele si mult prea-atragatorul
ideal al unui corp european comun pare sa fie, de-a pururi, o utopie aservita
tot celui ce conduce, cu adevarat, Omenirea: capitalul revansard si fara numar
de nedreptati raspandite, ca o molima pandemica, peste democratiile vaccinate
antinational si bolnave de naivitate. Este cel mai mare regret pe care il
puteau trai aceste generatii de tineri marinimosi si loiali – pana la o altfel
de naiva inregimentare. Insa tot ei sunt cei care vor purta, mai departe – spre
viitor, mesajul dainuirii nepretuite in bani, interese obscur de nemiloase,
ingrozitoare crime in masa, tradari genocide, jefuiri strigatoare la statul de
drept al nedreptatii inscaunate definitiv… Si tot ei, acesti tineri crescuti si
educati in spiritul perenitatii Universului, vor reinventa Europa unita prin
armonie, idealuri, un autentic altruism individual si national (nicidecum
oengist), eradicare a dramelor in masa, vindecare a tragediilor individuale.
Ei
vor reforma democratia mult prea-expirata pentru a o mai putea mentine in
debaraua guvernarilor ratate si vor construi Europa Unita prin Reforma
Democratiei (EURD) – o fermecator de efervescenta convietuire cladita pe
princiipiile indextructibile ale pacii, iubirii, tineretii…Capitalul?!
Subordonat idealurilor Umanitatii! Cine poate sa garanteze asta?! Evident ca
doar “Tinerii la Putere”!
luni, 8 mai 2017
Noul imperialism multinational; ONG-ismul e oranduirea dupa care se ascunde.
Capitalul imperialist nu mai poate
calari, de-a dreptul si ca altadata, cate un stat pe spezele caruia sa-si
sature poftele nemarginit de inumane. Astazi, aceasta grupare extraterest de criminal,
s-a organizat intr-o inimaginabila corporatie mafiot instalata in capul mondial
al tuturor domeniilor de activitate si productie a popoarelor tot mai saracite.
Arma ei secreta este - pe langa toate cele stiut de clasice sau banuit de
modernizate - oranduirea ONG-ista, cu
capsa careia berbeceste natiunile si din spatele careia se iteste, la momentul
fatidic, pentru a culege roadele respectivei imbolnaviri nationale. ONG-ismul
nenoroceste Patriile, iar institutia cetatenilor il gazduieste cu o naivitate
apocaliptica ! Elitele sunt incolonate, in corpore, in aceasta piesa a
teatrului mondializarii de prost-gust, cineva trebuie sa reinventeze educatia,
aspiratiile, trairile unor elite eliberate de rudimentaritatea materialismului
scelerat, inlocuindu-le prin idealismul de nestramutat din civilizatia mintii.
Votul democratiei expirate este o diabolica manipulare secreta, el survenind
minciunii, tradarii, santajului, crimei, terorismului cu care este asezonat de
scenarismul dominatiei totale.
Vreti adevarul, minti ratacite ? Ei, bine, il
veti afla cu varf si indesat, pentru ca asta se va intampla – daca nu ne trezim
de-adevaratelea – in vacarmul razboiului. Sper sa stiti macar asta: cand a
jecmanit, de tot, popoarele lumii, imperialismul corporatist le arunca jucaria
razboiului si se retrage la butoanele montate in iatacuri lascive, asteptand
decimarea Tineretii si pentru a reinstapani iarasi Pamantul…De aceea o vitala
Reforma a Democratiei trebuie sa fie reprezentata doar prin “Tinerii la
Putere!”.
luni, 1 mai 2017
1 Mai tineresc !
E singura sarbatoare nobila si, totodata,
innobilatoare pe care statul modern (prin generatiile sale faptuitoare) a
considerat de cuviinta dreptatii s-o cresteze pe rabojul de zile ale anilor de
munca si trudire. Parinti si tineri asuda din cea mai frageda perioada a vietii
si pana cand se vor fi imbolnavit de ajuns pentru a nu beneficia prea mult de
pensia cuvenita… Dar se vede ca, acum si mai mult ca oricand, elanul tinerilor nu
mai este indreptat spre constructie nationala, sudoarea celor mai frumosi ani
ai lor nu mai este incununata de acea atat de reconfortanta recompensa civica,
sociala, umana, ci, din pacate, trupurile lor sunt incovoiate doar pentru
interesul altora. Bratelor lor, care ravnesc sa cladeasca viitorul, nu li se
asigura acel climat social – economic prin care sa-si defineasca aspiratiile si
patriotismul – lianturile fara de care Omenirea nu-si poate conglomera o
devenire reala, esuand, mai mereu, catre prapastiile mondializarii doar prin
razboi. De ce traiesc tinerii drama cumplita a unei permanente trudiri pentru
altii?! Pentru ca Patria lor traieste agonia cumplita a batjocoririi
democratice prin aceasta politica expirata. Traiasca 1 Mai, ziua in care
tinerii pot constientiza inegalabila forta pe care o reprezinta! E ziua cand ei
sunt totul, adevarata guvernare a viitorului, momentul cand se arata cine
construieste, cu adevarat, Lumea disparuta in conturile capitalistoido -
comunistoide!
Asadar, traiasca 1 Mai tineresc – ziua pe orbita careia
imperialismul egocentrist al democratiei nereformat de expirate inca se
razboieste sa mai agonizeze, lumea ei apusa scremandu-se inca sa acapareze
eforturile tineretii creatoare! Democratia imperialista si-a trait, de-a doldora,
conturile, dar si-a mancat, urat de definitiv, presupusa omenie…Next!
sâmbătă, 29 aprilie 2017
Deviza prezentului: “Tinerii creeaza viitorul!”
Aceste tinere
generatii incantatoare se despart de leitmotiv-urile democratiei austere, de
acest politicianism colcaitor de expirat, de constructiile politico – economice
ale unor mult prea-inmbatraniti in relele imperialismului scelerat de arivist,
pentru ca (de ex.) frumoasa Uniune Europeana sa nu fie prefacuta intr-o
lamentabila esuare…Tinerele vlastare ale Omenirii nu guverneaza statele, ele nu
sunt si nici nu ar avea cum sa fie corupte – ce le tot serviti pastila
otravitoare cu “lupta anti-coruptie”, devreme ce tocmai voi, stapanitorii
nedemni, sunteti corifeii coruptiei crase, autorii ingrozitoarei infractiuni de
delapidare a eforturilor productive ale tinerilor?! Ce tot scoateti
mitralierele pe bulevarde altadata romantice, doar pentru a motiva scelerata
voastra preocupare “antiterorista”, stiindu-se prea-bine ca eventualii
nefericiti teroristi nu sunt decat uneltele imperialismului care ii
sponsorizeaza de ani si ani de zile, ordonandu-li-se sa deschida caile largi
ale armarii intereselor economice si sa dea drumul la armasarii tuturor
razbunarilor?! Cum indrazniti voi, spirite oculte, sa le vorbiti tinerilor
despre “nediscriminare”, tocmai cand ei sunt, clipa de clipa, discriminati
social, economic, politic, cu o cea mai profunda desconsiderare disimulata prin
democratia constituita intr-o cea mai perversa oranduire traita vreodata ?!
Generatiile creatoare vizeaza drepturi si libertati asumate printr-o Democratie
intinerita instantaneu, nu trecuta prin darlogii coruptiei voastre! vineri, 21 aprilie 2017
Democratia reprezentativa vrea razboi si nu pace!
Se petrece exact ceea
ce a fost dintotdeauna: Tineretea de pretutindeni este guvernata de cei care
nici nu pot s-o reprezinte, dealtfel, de prea-alesii concurentei care sfarteca,
zi de zi, din prezentul fara de viitor al tinerilor, de toti vorbetii de limbi
straine de adevar si dreptate; se pregateste, sistematic, doar inarmarea si
antrenarea tinerelor generatii pregatite pentru spectacolele mondiale cu sange
si trupuri jertfite in numele orgoliilor glandular de imbatranite si al
apararii sfantului imperialism datator de bunastare nationala. Alegerile
acestei democratii turbat de expirate aduc la putere toate secaturile purtate
pe aripi multinationale, cum si cui i-a putut trece prin cap ca halul asta de
alesi le vor reprezenta vreodata interesele lor si ale Patriei fara de care vor
pieri instantaneu?! Lucrurile evolueaza si se trece, cu o rapida ardere a
etapelor diplomatice, la alte si alte nivele de terorizare democratica a vietii
cetatenilor. Si nu Occidentul pierde vremea cu acest gaunos tip al democratiei
prin intermediul careia isi prezerva, de fapt, dreptul si posibilitatea de a-si
continua dominatia fara de care economiile nationale si-ar arata adevarata fata
a schimonoselii, noi suntem cei ce au ars degeaba gazul celor cateva decenii in
care am reusit sa naruim tara! Tinerii sunt schinjuitii sociali ai vremurilor
de pace si jertfitii razboiului ce va sa vina inevitabil! E bine asa?! Va
place?! Preferati sa le asigurati placerea de a va vedea tinerele rauri de
sange curgand – in vreme ce se vor fandosi cu declaratii de putere scremuta
si-si vor indesa in conturi miliardele fabricilor de armament ?! Si ce noroc au
toate aceste, de fapt, nulitati ale umanitatii – cu faptul ca manipularea e
inca imbatabila si din cauza ca generatiile nu pot avea, deodata, aceeasi
perceptie asupra evenimentelor care le determina toate suferintele! Cum sa ti
se naruie tara (agricultura / industria) tocmai in acest salt uluitor al
tehnologiei ?!
Pare sa fie adevarat ca, daca pana la 30 de ani nu esti de
stanga (cea veritabila si moderna), ar inseamna sa nu prea ai inima, dar nici
macar instaurarea democratiilor participative nu mai poate face mare lucru,
fiindca ar fi nevoie de o participare cu parul justitiabil… Asadar, cu
antiterorismul inainte – pana la victoria razboiului final ?!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
































