România arde şi festivalurile se ţin lanţ!

După cum omul postadamic este un amestec de rai şi iad, voinţa, conştiinţa şi credinţa stabilindu-i sensul de mers în viaţă, tot astfel sînt societăţile şi epocile din istoria lui. Nimic perfect în tot ceea ce-i omenesc, ci totul perfectibil, iar în vremurile de mare restrişte, mai mult sau mai puţin suportabil! Cu atît mai mult cînd vine vorba de Istoria României, inclusiv de cea post-decembristă, un surprinzător şi îndrăcit amestec de legiuit şi nelegiuit, de speranţă şi deznădejde, de pălăvrăgeli şi certuri ca la uşa cortului, de iscusite promisiuni în campaniile electorale şi nevrednicii ale aleşilor în lungul interval dintre ele, fapt pentru care nu putem să nu fim de acord cu opinia lui Vlad Georgescu, din cartea „Istoria românilor de la origini pînă în zilele noastre” (Editura Humanitas, 1992):

„… Nici o epocă nu a avut doar părţi rele, chiar şi vremea migraţiilor şi cea fanariotă au adus cu ele şi lucruri pozitive. Funcţiile organismului social pot fi încetinite, pervertite, dar niciodată cu desăvîrşire blocate, indiferent de regimul politic”. Iată o necesară linguriţă de curaj pentru românii de azi, care, în disperarea lor năucă, simt că-şi dau duhul de-atîta năpăstuire şi cred că România se va stinge împreună cu ei. Nimic mai fals. Este adevărat că prin vrerea politică a necalificaţilor post-decembrişti moare o întreagă generaţie umilită, minţită şi tîlhărită de tot ceea ce constituie bucuria vieţuirii pe aceste meleaguri binecuvîntate de Dumnezeu: drepturi fireşti (la muncă, la zîmbet, la un trai decent, la egalitate în faţa legilor), adevăr (vezi recenta lege strîmbă privind mişcarea legionară şi eroii noştri anti-bolşevici), sentimente sincere (patriotism, naţionalism) şi deschidere largă spre viitor. Dar România merge tîrîş-grăpiş înainte, cu speranţa tot mai firavă că, odată şi odată, va ieşi soarele şi pe uliţa românilor rămaşi în ţară… Prin urmare, totul depinde de unghiul din care priveşti România de azi şi zbaterile ei, supranumite evenimente. Pentru că aleşii, pungaşii, ariviştii, linguşitorii şi lătrătorii, într-un cuvînt lichelele, vor vedea doar partea plină a paharului românesc, adică vilele lor din ţară şi din străinătate, maşinile bengoase, lanţurile de aur de la grumazurile de tauri, tablourile şi pietrele preţioase ascunse în cavouri sau sub paturi princiare, conturile burduşite cu bani curat-murdari, vacanţele de vis pentru nişte manelizaţi inapţi să facă diferenţa dintre vise şi visuri, infecte lipitori care se îngraşă din contractele măsluite cu ticăloşitul Stat Român, greţoşi sinecurişti (fost securişti) ce tot acuşi-acuşi îşi rotunjesc lefurile şi-şi votează pensii speciale, neaoşi asasini de destine umane şi de fiare sălbatice, penibili inculţi şi falşi culţi, care contribuie din plin la ruina moral-spirituală a românilor prin cele scrise sau rostite, pe cînd nesfîrşitele hoarde de dezmoşteniţi şi cerşetori, dar mai ales milioanele de români cu scaun la cap şi aduşi la sapă de lemn asistă, oripilaţi şi neputincioşi, la această îndelungată megasarabandă a dezastrului naţional, căci văd preabine dezmăţul sfidător şi neruşinarea mîrlănească a ciocoilor situaţi mai presus de lege şi apăraţi de legile făcute de hoţi pentru hoţi, dar mai văd şi partea goală a paharului românesc, adică pămîntul ţării vîndut pe bani de nimic străinilor sau lăsat în paragină şi galantarele supermagazinelor pline ochi de produse aduse de peste mări şi ţări, văd ruinele fostelor Cooperative Agricole de Producţie, ale celor peste 1.200 de întreprinderi dezafectate şi vîndute la preţ de fier vechi şi ale gărilor şi fostelor porturi rămase fără obiectul muncii, văd munţii rămaşi fără faimoşii noştri codri de odinioară, dealurile fără livezi, minele fără mineri şi satele fără viaţă, dar mai văd şi infernalele noastre drumuri luate cu asalt de puhoiul maşinilor, spaţiile verzi în mare suferinţă, puţinătatea amenajărilor urbanistice şi totala absenţă a ideilor de perspectivă, după cum văd armatele dezorientate de şomeri (cu şi fără indemnizaţie de şomaj) şi cele de preoţi perfect orientate, carenţele de fond ale sistemelor sanitar şi educaţional, libertinajul intrat în comportamentul de zi cu zi, falsa credinţă devenită o regulă şi regula falsurilor ridicată la rangul de credinţă în reuşita profesională şi socială, alarmanta sporire a ratei infracţionalităţii juvenile, agresivitatea acelora care n-au nimic de dat, ci urmăresc cu insistenţă doar cum să ia şi sfiala temătoare a acelora mulţi, care au atîtea de dat, dar care sînt sistematic ignoraţi, prin marginalizare.

În concluzie, un jalnic sfert de veac croit după chipul şi asemănarea următoarelor principii directoare: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”, după care se conduc cetăţenii de rînd, respectiv „Ce-i în mînă nu-i minciună” şi „După noi, potopul!”, obligatoriile principii ale clipei de faţă, după care se conduc haramurile căţărate la Putere. Ei bine, taman într-un asemenea marasm economic şi social, românii şi-au găsit s-o ţină tot într-o petrecere (unii beau pentru a uita de necazuri, alţii îndemnaţi de fală), ba în localurile ce-ţi fac cu ochiul la fiecare pas, ba la diverse sindrofii în familie şi la locul de muncă, ba la festivalurile organizate şi patronate de primării, astfel că spusa cu pîinea şi circul este pe meleagurile româneşti mereu actuală.

La Sighetu Marmaţiei, de pildă, pe lîngă Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă, Festivalul de poezie, Festivalul filmului şi cel al muzicii folk (ultimele două de dată recentă), de cîţiva ani a fost urnit din loc un aiuritor Festival al berii, care se potriveşte ca nuca în perete într-un oraş fără fabrică de bere şi unde se beau, pe rupte, diverse spirtoase. La solicitarea primăriilor, fireşte că afaceriştii din zonă scot din teşcherea bani pentru aceste evenimente de massă, care împroaşcă bere şi o idee de cultură în masse şi pe mese, aşa că nu-i de mirare că după aceea se smulg îngrozitor de greu bani pentru o urgenţă socială (de pildă, o intervenţie chirurgicală complicată şi costisitoare) sau pentru editarea unei cărţi.

GEORGE PETROVAI
tricolorul